Pandurii, ce victorie! Tribunalul Gorj a decis ca acționarii să vireze în contul clubului 2 milioane de euro. Administratorul special solicitase dublu

Pandurii, ce victorie!** Tribunalul Gorj a decis ca acționarii să vireze în contul clubului 2 milioane de euro. Administratorul special solicitase dublu

Trimiși în judecată, deoarece nu și-au mai plătit contribuțiile de aproape 2 ani, acționarii CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu au fost obligați de Tribunalul Gorj să vireze în conturile clubului aproximativ 2 milioane de euro. Vestea proastă e că deciza nu e definitivă și poate fi atacată cu apel, astfel că gruparea din Liga 2 mai are de așteptat până să vadă banii în cont.

Cei mai mult bani îi are de plătit CEO (Complexul Energetic Oltenia), aproximativ 1,4 milioane euro, în timp ce firma Artego SA, cel de-al cincelea acționar de la Pandurii, a fost exonerată de la plata contribuțiilor. Artego trimisese o cerere de retragere din acționariat la data de 31 octombrie 2017.

„Admite în parte acțiunea. Obligă pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând contravaloarea cotizației cu dobânda legală și indicele de inflație după cum urmează: Complexul Energetic Oltenia SA – 6.398.608,88 lei, Consiliul Local Târgu Jiu – 2.090.028,93 lei, Consiliul Județean Gorj – 512.303,65 lei, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia – 414.525,03 lei. Respinge acțiunea față de pârâta ARTEGO SA. Obligă pârâții la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant”, a stabilit, joi, Tribunalul Gorj.

Conform expertizei contabile înaintată instanței de administratorul special al clubului, Marin Golea, CS Pandurii Târgu Jiu a solicitat suma de 19 milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de euro.

Aflat în insolvență de mai bine de un an, clubul Pandurii are, în luna septembrie, un nou termen în procesul prin care administratorul judiciar a cerut falimentul clubului.

Dacă va primi cei 2 milioane de euro, Pandurii va ieși din insolvență. Clubul abia s-a salvat de la retrogradare în precedenta ediție a Ligii 2, iar acum se pregătește pe plan local pentru noul campionat, unul care se anunță și mai dificil.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

 

Pe aceeași temă