EXCLUSIV | Veolia rămâne la Petrolul. Mihailovici a avut ședințe cu membrii fondatori și cu suporterii. Flavius Stoican a semnat contractul și e noul antrenor al ploieștenilor

Marius ANGHEL 18 Jun. 2019, 21:36 Campionat

UPDATE: Ultimele informații venite de la Ploiești dau ca sigură rămânerea celor de la Veolia alături de Petrolul, după ședințele de astăzi dintre reprezentantul firmei franceze în România, Mădălin Mihailovici, cu membrii fondatori ai clubului și apoi cu reprezentanții suporterilor.

O decizie care întărește această schimbare de situație în cadrul clubului prahovean e faptul că în această seară, antrenorul Flavius Stoican a semnat contractul cu Petrolul. Mâine, la Ploiești, urmează să ajungă și Marius Stan, președintele propus.

Odată cu instalarea lui Flavius Stoica pe banca tehnică, Petrolul a făcut și primele oferte pentru unii dintre jucătorii pe care și-i dorește în noul sezon. Ionuț Cioinac și Mădălin Mihăescu sunt doriți pe „Ilie Oană” și, cel mai probabil, îl vor urma pe Stoican, cu care au colaborat și la Poli Iași.

Ionuț Cioinac e mijlocaș și are 28 de ani, iar în cariera sa a jucat pentru Dunărea Galați, Fortuna Poiana Câmpina, ASA Târgu Mureș, Dinamo, Farul Constanța, Unirea Tărlungeni, CS Podari, U Craiova, Pandurii și Poli Iași. În ultimul sezon de Liga 1 a jucat în 32 de meciuri pentru ieșeni, în toate ca titular, și a înscris două goluri.

Mădălin Mihăescu are 30 de ani, este mijlocaș și în ultimele două sezoane a evoluat în Liga 1 la Juventus (actuala Daco-Getica) și la Poli Iași. În cariera sa a mai jucat pentru Dinamo, Chindia, Gloria Buzău și FC Olta Slatina. Cu Juventus a promovat în prima ligă. În ultimul sezon a evoluat în doar 14 meciuri pentru Poli Iași, în 8 ca titular, și a înscris un gol.


 

Situația Petrolului pare să revină la normal, după ce săptămâna trecută a fost una infernală, în urma anunțului retragerii partenerul-finanțator. Reprezentantul sponsorului Veolia, Mădălin Mihailovici a avut astăzi, potrivit surselor ProSport, întâlniri separate cu membrii fondatori ai clubului și apoi cu reprezentanții suporterilor pentru a clarifica problemele ivite în ultima perioadă și care au dus la izbucnirea de la conferința de presă de joia trecută, atunci când a fost anunțat președintele propus Marius Stan. Semnele par bune pentru Petrolul.

Dacă întâlnirea de ieri a Asociaților Susținători ai FC Petrolul Ploiești a fost amânată, din cauza lipsei cvorumului, fiindcă a fost sărbătoare, iar aproape toată lumea a fost plecată din localitate, ședința a fost reprogramată rapid.

Cum unele echipe din Liga 2 au început deja să se reunească și să se pregătească pentru noul sezon, printre ele fiind și Rapid, Petrolul nu mai avea timp de pierdut dacă vrea să promoveze. Astfel, astăzi, de la ora 16 la 17, Mihailovici a avut ședință cu membrii fondatori, iar apoi, de la ora 17, a intrat în ședință cu reprezentanții susținătorilor.

Potrivit surselor ProSport, reprezentantul partenerul-finanțator al Petrolului, Mădălin Mihailovici, pare să fi revenit la sentimente mai bune și, astfel, să anuleze decizia de retragere. Veolia, firmă care de curând a semnat un nou contract de parteneriat cu autoritățile din Ploiești, are șanse mari să rămână alături de club și în noul sezon, unul în care gruparea galben-albastră nu își propune altceva decât promovarea.

Un semn că Veolia rămâne finanțatorul Petrolului este și faptul că mâine, la Ploiești, se zvonește că ar trebui să revină Marius Stan, cel care era președintele propus de Mihailovici. Cum nici Flavius Stoican nu a mai semnat cu FC Hermannstadt, antrenorul revine în cărți să preia formația prahoveană.

Fără finanțarea Veolia, Petrolul Ploiești riscă să moară pentru a doua oară în numai 3 ani. Nicio altă companie din oraș nu e dispusă să se implice în sport. Consiliul Local pune la dispoziție palmaresul și brandul, dar nu și bani, pentru că, în 2016, când au reînființat clubul, suporterii din galerie au subliniat că vor să evite implicarea politică la Petrolul. Pentru a obține finanțare de la buget, ar fi nevoie de un proiect, apoi de aprobarea acestuia. Numai că aceste proiecte se depun, de obicei, la începutul anului, iar acum suntem la jumătatea lui 2019. Tot procesul de elaborare, depunere și aprobare durează.

Fondatorii noului Petrolul și suporterii anunțau în weekend că vor să reia discuțiile cu reprezentantul partenerul-finanțator, consștientizând situația dificilă prin care trece clubul după haosul de joia trecută.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 18 Jun. 2019, 21:36 Campionat
Pe aceeași temă