Marțian a mutat cu Cătălin Barbu, utiștii au făcut zid

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Nov. 2013, 13:05 Actualizat: 19 Nov. 2013, 13:06 Diverse
Marțian a mutat cu Cătălin Barbu,  utiștii au făcut zid

După cum anticipam, autointitulatul patron al „Bătrânei Doamne” nu se obișnuiește cu gândul că va pierde hățurile în Calea Aurel Vlaicu. De la Cluj, Adrian Marțian dă ordine celor care îl mai ascultă sau se fac că-l ascultă, însă pe zi ce trece este tot mai clar că va fi lăsat în offside. În acest sens, ziua de miercuri ar putea fi decisivă, odată cu adunarea generală a creditorilor clubului.

Până una alta, însă, după ce Ioan Tătăran i-a spus: „Te pup, pa, pa!”, dejeanul încearcă să se agațe de fărâma de putere pe care o mai are la UTA printr-un alt om. Este vorba despre Cătălin Barbu, fostul manager al lui FC Argeș, care era și în vară în „cărți” pentru un post în conducerea executivă a grupării „textilste”. Tânărul conducător s-a prezentat ieri la club, unde nu a fost primit tocmai cu brațele deschise, ba chiar i s-a transmis amical să-și vadă de treburile sale în altă parte. „A venit un băiat la club, dar i s-a spus frumos că nu are ce căuta prin birouri, iar la vestiar nici atâta, atâta timp cât nu are nicio funcție oficială la club. Nu vreau să-l jignesc, dar asemenea lui, oricine ar veni de pe stradă și ar susține că reprezintă pe nu știu cine, ar trebui să aibă acces la toate actele contabile și sportive ale clubului, iar acest lucru este imposibil să se întâmple. Nu dorim să ajungem până acolo încât să-l evacuăm cu Poliția”, a punctat Eugen Trică, antrenorul „alb-roșiilor”.

Barbu recunoaște că a fost trimis la Arad de Adrian Marțian pentru a pune în ordine lucrurile la UTA, însă deocamdată nu a găsit înțelegerea de care ar avea nevoie. „Se pare că nu am scăpat de genul de probleme pe care le-am întâmpinat și la Pitești, dar nu mă dau bătut. E adevărat că deocamdată nu am nicio funcție oficială, dar atunci când voi avea aș dori să pun în practică mai multe idei. În primul rând, aș face o strategie sănătoasă Centrul de Copii și Juniori, căci un club fără prea mari posibilități financiare pe asta ar trebui să se bazeze în viitor. Apoi, bineînțeles, aș dori să realizez împreună cu antrenorii și ceilalți conducători câteva transferuri cu care echipa să arate mai bine de la anul. Trebuie să se înțeleagă că am venit cu gânduri pașnice și nu vreau decât să lucrez”, ne-a declarat fostul „oficial” din Trivale, care astăzi se va întoarce la club cu speranța că și-ar putea începe treaba.

Sursa: Sport Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 Nov. 2013, 13:05 Actualizat: 19 Nov. 2013, 13:06 Diverse
Pe aceeași temă