Marius Ion a ajuns la cuțit

Marius ANGHEL 19 Nov. 2013, 12:54 Diverse
Marius Ion** a ajuns la cuțit

 Atacantul sosit de la FC Argeș, Marius Ion, a fost supus zilele trecute intervenției chirurgicale. „Vârful” grupării slătinene nu a apucat să evolueze în acest sezon, după accidentarea suferită la antrenamente.

Diagnosticat cu fractură la unul dintre oasele tarsiene (laba piciorului), recuperarea nu a avut efect, întâmpinând dificultăți în sudarea oaselor. Prin urmare, acesta va putea reveni pe teren din primăvară.

„M-am operat la Spitalul Militar din București, practic mi s-a pus un șurub în profunzimea osului, acum sunt în spital, sper ca astăzi (n. red. luni) să mă externez. O lună și jumătate voi avea o atelă gipsată, iar după aceea două săptămâni nu am voie să pun piciorul jos. Dacă făceam de prima dată operația, acum eram apt, dar am crezut că mi se vor suda oasele. Nu e ușor să văd că băieții joacă, iar eu sunt neputincios, nu pot să-i ajut. Sunt momente grele, țin să mulțumesc conducerii, antrenorului, colegilor pentru că au fost alături de mine. Când o să mă fac bine, sper să le pot dedica cât mai multe goluri”, a declarat atacantul celor de la FC Olt Slatina, Marius Ion.

„Vârful” slătinenilor va fi prezent în tribune la meciul cu CS Mioveni, pentru a le ține pumnii colegilor. Acesta a oferit un pronostic, fiind încrezător că FC Olt Slatina se va impune cu 2-1.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 19 Nov. 2013, 12:54 Diverse
Pe aceeași temă