Luceafărul își pierde pentru restul sezonului unul dintre cei mai importanți jucători din lot. S-a accidentat grav și va fi operat

Marius ANGHEL 26 Mar. 2018, 13:28 Diverse

Finalul săptămânii trecute a venit cu o veste bună și una rea pentru Luceafărul Oradea, echipă care are ca obiectiv menținerea în Liga 2.

Sâmbătă, bihorenii preluați între timp de Cristian Lupuț, după ce Cristian Dulca a plecat la ACS Șirineasa, a trecut cu 2-0 de Metaloglobus București și a urcat pe locul 11, cu 30 de puncte, la egalitate cu UTA și Sportul Snagov. Asta ar fi vestea bună. Cea rea este că Luceafărul nu se va mai baza în acest sezon pe mijlocașul Constantin Roșu (27 de ani), cel care atunci când era folosit era desemnat căpitan.

După ce în acest campionat a suferit mai multe accidentări, Roșu a primit lovitura de grație în săptămâna premergătoare meciului cu Metaloglobus. Potrivit Bihon.ro, mijlocașul s-a accidentat la un antrenament și urmează să fie operat la genunchiul drept. Diagnosticul primit a fost unul dur: ruptură de ligamente încurcișate și menisc inflamat cu fisuri. Intervenția chirurgicală o va face la Târgu Mureș.

„Sper ca în trei luni să fiu apt de joc”, spune, optimist, pentru sursa citată, fotbalistul orădean care în cariera sa a mai evoluat pentru vechiul Luceafărul Oradea, Gloria Bistrița sau FC Botoșani.

Ultimul meci în care Roșu a jucat în acest sezon a fost acel 4-4, de pe 9 decembrie 2017, din deplasare de la Ripensia Timișoara. În cele trei partide ale Luceafărului din 2018, mijlocașul nu a fost folosit, tot pentru că nu era complet refăcut. În total, în acest campionat a evoluat în 12 meciuri, dintre care în doar șase ca titular, și nu a marcat niciun gol.

Marius ANGHEL 26 Mar. 2018, 13:28 Diverse
Pe aceeași temă