Începe turneul final al Campionatului Național!

30 Jun. 2011, 12:41 Diverse
Începe turneul final** al Campionatului Național!

După Cluj în anul 2010, acum Timișoara se pregătește pentru un
eveniment sportiv deosebit. Un eveniment care concretizează
eforturile și activitatea a peste 25.000 de jucători legitimați la
mai mult de o mie de echipe din întreaga țară. Este vorba despre
Turneul Final al Campionatul Național de Minifotbal-JOMA,
competiție organizată sub egida Federației de Minifotbal din
România, și aflată la a cincea ediție.

Cele 24 de echipe campioane ale celor 36 de campionate de
minifotbal din România se reunesc în acest an la Timișoara pentru
a-și disputa titlul de cea mai bună echipă de minifotbal din țară.
Este un titlu de prestigiu, pentru că echipa națională de
minifotbal a României este una dintre cele mai puternice din
Europa, aceasta câștigând de o manieră categorică ultimul turneu
european care a avut loc în Slovacia, anul trecut. La Turneul Final
din capitala Banatului participă echipe de minifotbal care provin
din cele mai puternice campionate locale, dar și din campionate
tinere, înființate recent.

„Va participa, astfel, tripla campioană națională
en-titre, Magic Iași, căreia i se vor alătura, în cursa pentru
titlu, Radical Craiova (vicecampioana naționala), echipe cu
tradiție, cum ar fi, Consiliul Județean Buzău, Autoland Hosu Zalău
sau Avantaje II Deva (locul 3 la ediția precedentă), dar și
gazdele, reprezentate de Mav Glissando Timișoara, formație
neînvinsă în toate competițiile, în ultimele 12
luni”,
ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele
Federației de Minifotbal din România. „O prezență mult
așteptată este cea a Naționalei Artiștilor, unde printre
protagoniști se numară Dani Oțil, Aurelian Temișan, Adrian Enache,
Ghedi Kamara și încă aproape 20 de artiști binecunoscuți românilor.
Prezența acestei formații este mult așteptată mai ales de
studentele din complexul Politehnica, unde se află terenurile de
joc, Naționala Artiștilor având o tradiție din a rupe inima
domnișoarelor, mai ales după frumoasa prestație de la Zalău, unde
s-a disputat, anul trecut, Cupa României la Minifotbal. Acolo,
vedete precum Temișan și Kamara au jucat neașteptat de bine,
descurcându-se mai mult decât onorabil în fața unor echipe de
minifotbal care reunesc jucători de clasă
internațională”
, ne-a declarat același Răzvan
Burleanu.

Minifotbalul este un sport extrem de dinamic și de spectaculos,
care se desfășoară într-o viteză amețitoare, pe teren cu iarbă
artificială de dimensiuni aproximativ 40x20m. Regulile sunt
asemănătoare celor de la fotbalul jucat în curtea școlii sau în
stradă, însă accentul cade pe fair play și pe fluidizarea jocului.
În România, în fiecare an se dispută peste 30.000 de meciuri
oficiale de minifotbal în campionatele locale organizate aproape în
toată țara, iar popularitatea acestui sport crește de la an la
an.

„Anul trecut am demarat campionate la Tulcea,
Suceava, Piatra Neamț, Târgoviște, Oradea, Bistrița, Focșani, iar
anul acesta pe harta minifotbalului se vor mai adăuga cel puțin
încă zece campionate care vor debuta în diferite regiuni ale
țării”
, a subliniat Răzvan Burleanu.
„Minifotbalul este un sport pentru amatori, însă
numeroase firme susțin activitatea unor echipe de top. Este un
sport deosebit, extrem de iubit care reunește interesul
fotbaliștilor care fie că s-au retras din activitatea
competițională, fie că nu au mai dorit să joace la echipe
profesioniste. Este un sport unde românii sunt printre cei mai buni
din Europa, este un sport care a legitimat zeci de mii de jucători,
având un potențial enorm. După cinci ani de activitate ai
Federației de Minifotbal, pot să spun că progresele sunt foarte
mari, și mă refer aici la numărul de jucatori, de echipe, la bazele
sportive, calitatea și numărul lor, dar și la susținerea pe care
echipele o au în rândul susținătorilor. Este un sport care își
dovedește forța și prin acest campionat național unde participă cei
mai buni 400 de jucători din România, și unde tribunele se vor
dovedi, sunt sigur, aproape neîncăpătoare.”

Competiția va avea loc în perioada 01 – 03 iulie, deschiderea
oficială și tragerea la sorți a grupelor urmând să aibă loc joi
seara, de la ora 20.00. Duminică, la ora 12.00, se va desfășura
finala mare pe care fiecare dintre cele 24 de echipe calificate:
Lin & Ema Alba Iulia, Naționala Artiștilor București, Grafit
Soccer Invest Bacău, FC Amicii Baia Mare, Vulturii Bistrița, S.S.
Becko Brașov, Consiliul Județean Buzău, Radical Craiova, Avantaje
II Deva, Atletico Abcoz Galați, Galacticii Hunedoara, Magic
Difpress Iași, Terramold Iași, Expo Granit Mediaș, Ekatrust
Ploiești, Oz Er Golden Roman, Roș Albaștrii Satu Mare, Cariocas
Sibiu, Railex Suceava, Pandurii Târgu Mureș, Sport Klub Târgoviște,
Mav Glissando Timișoara, Marix Tulcea și Autoland Hosu Zalău va
lupta să și-o revendice. Echipele vor fi repartizate în 6 grupe a
câte 4 echipe fiecare, în fazele eliminatorii calificându-se
ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă, precum și 4
echipe cel mai bine clasate pe locurile 3.

Sursa: Federația Română de
MiniFotbal

30 Jun. 2011, 12:41 Diverse
Tags:
Pe aceeași temă