George Pușcaș impresionează la Inter Primavera: „Sunt pregătit să joc la echipa mare”

Marius ANGHEL 21 Oct. 2014, 15:01 Diverse
George Pușcaș impresionează la Inter Primavera:**

Atacantul echipei a doua a clubului italian Internazionale Milano George Pușcaș (foto, al doilea jucător din dreapta) consideră că este pregătit să facă pasul la prima echipă, așteptând momentul convocării din partea antrenorului Walter Mazzarri, informează site-ul oficial al FRF.

„Mă antrenez zi de zi pentru a ajunge să joc la cel mai înalt nivel, aștept și sunt pregătit să joc la echipa mare în momentul în care se va apela la mine. Viteza și forța cred că mă caracterizează. Bineînțeles că mai am mult de lucrat la fiecare compartiment în parte. Întotdeauna rămân după fiecare antrenament să lucrez separat, în sala de forță, plus să îmi antrenez piciorul neîndemânatic”, a declarat Pușcaș, în vârstă de 18 ani.

Tânărul atacant român a spus că va ține minte mult timp primul hat-trick marcat într-un derbi, cel cu AC Milan: „E normal să primești laude după ce câștigi într-un derbi. Nu m-a sunat nimeni de la club, dar la meci au fost oameni importanți precum patronul și directorul sportiv al clubului. A fost primul meu hat-trick într-un derbi, un meci ca ăsta nu-l voi uita prea repede. Când joacă Inter cu AC Milan nu e doar un meci, ci e vorba de orgolii, un adevărat derbi chiar dacă e vorba de campionatul Primavera. Sunt foarte fericit că am reușit această performanță, pe teren m-am simțit extraordinar. Am dominat meciul și asta s-a văzut și pe tabelă”.

Atacantul echipei Internazionale Milano, George Pușcaș, a marcat trei goluri în partida pe care echipa de tineret a clubului a câștigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1, în fața rivalei AC Milan.

Pușcaș, care a jucat tot meciul, a înscris în minutele 10, 81 și 88. Celălalt gol al învingătorilor a fost marcat de Camara, în minutul 8.

Fostul jucător al echipei FC Bihor este unul dintre cei mai în formă tineri fotbaliști români în acest moment. Pușcaș a reușit o performanță extraordinară: 13 goluri în cinci meciuri jucate pentru Inter Primavera. Atacantul a mai marcat în ultima perioadă trei goluri la loturile echipelor naționale: două goluri la Under 21, împotriva Italiei (2-1) și Muntenegrului (4-3), și unul la Under 19, contra Georgiei (1-3).

În poarta echipei Internazionale Milano s-a aflat un alt român, Ionuț Andrei Radu. În lotul de tineret al echipei Internazionale Milano se mai află și fundașul Ștefan Răzvan Popa.

Articol scris de Adrian Țone (Mediafax)

 

Marius ANGHEL 21 Oct. 2014, 15:01 Diverse
Pe aceeași temă