FC Silvania își anunță revenirea!

Anghel Marius-Octavian 23 Jan. 2011, 17:43 Diverse
FC Silvania** își anunță revenirea!

Un nou capitol important al telenovelei petrecute sub Măgura se
consumă zilele acestea. După ce a anunțat că nu se mai poate
menține în Liga a II-a, FC Silvania a revenit din nou asupra
deciziei! Vineri seară, președintele Ioan Gurzău a anunțat că
echipa își continuă parcursul în eșalonul secund. Sigur, întrebarea
care se ridică este cu ce fonduri, mai ales că finanțatorul Mitică
Ardelean a anunțat că își retrage sprijinul financiar, situație în
care nici Primăria nu mai este dispusă să participe la finanțare.
Răspunsul ni l-a dat chiar președintele Silvaniei.

„Până la începerea campionatului, ne vom autofinanța,
din banii pe care trebuie să-i încasăm de pe urma transferurilor
efectuate în ultima perioadă. Pe parcurs, sper să-i congingem și pe
ceilalți finanțatori că poziția ocupată în clasament este un
accident, iar FC Silvania poate mult mai mult. Mulți suporteri
ne-au contactat deja, anunțând că vor face coleta, la fel ca la
UTA, pentru salvarea echipei. Transportul va fi asigurat de firmele
lui Teodor Pop și Gavril Biriș, iar cazarea și masa vor fi
suportate de un alt finanțator, care și-a confirmat atașamentul
față de club”
, a explicat Gurzău.

Deși este o grupare modestă și nu are un centru de copii și
juniori, FC Silvania a reușit transferuri însemnate după promovarea
în Liga a II-a. Chiar zilele acestea, în conturile clubului trebuie
să intre sume consistente, cu care simleuanii speră să-și rezolve
problemele financiare.

Astfel, este așteptată o sumă de bani de la Luceafărul Oradea,
ca urmare a cedării celor cinci jucători importanți (n.r. Bogdan
Miron, Dumitru Muntean, Sebastian Ianc, Schwarzkopf Istvan și
Cristian Andor), o restanță de 300 milioane lei vechi de la
Pandurii Târgu Jiu, de pe urma transferului lui Brata, dar și
aproximativ 300 milioane lei de la FCM Târgu Mureș, ce reprezintă
prima tranșă a transferului lui Petcuț.

La aceste sume s-ar putea adăuga „euroii” veniți de la granzii
capitalei, este vorba despre Dinamo – pentru transferul lui Raul
Crișan, și de la Steaua – sub forma unei indemnizații de
solidaritate pentru formarea lui Florin Gardoș. Nu a fost luată în
calcul suma de 25.000 de euro, pe care Pandurii trebuie să o
plătească în contul ultimei tranșe pentru transferul lui Brata,
deoarece banii vor fi direcționați către Gloria Bistrița, în contul
datoriei create de Someșul Satu Mare.
Reunirea lotului este prevăzută pentru marți, de la ora 15.00, cu
exact o săptămână mai târziu decât fusese planificată inițial.

AFLĂ‚ MAI MULTE DETALII PE
SPORTUL SĂ‚LĂ‚JEAN

Anghel Marius-Octavian 23 Jan. 2011, 17:43 Diverse
Pe aceeași temă