Frăția fotbalistică nu se uită, iar fanii celor de la Borussia Monchengladbach au organizat la sfârșitul săptămânii trecute un eveniment dedicat celor de la ASU Politehnica Timișoara. Nemții au sărbătorit cu adevărat bănățenește, dar nu numai. La finalul „Gladbach Poli Day”, suporterii germani au strâns donații pentru echipa din Liga a 2-a. Galeriile echipelor Borussia Monchengladbach și ASU Politehnica Timișoara sunt înfrățite.
Evenimentul a fost organizat de galeria formație germane, Nordkurve MG, cu scopul informării despre activitatea formației din Timișoara. Aspectele inedite se leagă de faptul că nemții au băut bere Timișoreana și au consumat pleșcavița, un preparat de tip fast-food originar din Serbia, dar foarte popular și în Timișoara. Pleșcavița seamănă cu un hamburger, are un mix de carne tocată, ceapă, varză, maioneză și tot felul de alte sosuri savuroase, majoritatea, picante. Suporterii germani au cântat, ca la orice petrecere ultra, dar au și ascultat muzica trupei Noi din Banat, formată din suporteri alb-violeți, cu melodii pe tema vieții în peluză.
Nemții au trâns bani pentru Poli
Pe lângă distracția pe cinste, nemții s-au gândit și la frații timișoreni și au adunat bani. Suma urmează să fie virată zilele acestea celor de la Timișoara.
„Nu știm încă suma, urmează să ne trimită băieții și atunci vom ști”, ne-a precizat Sebastian Novovic, președintele Asociației Suporterilor Druckeria.
Borussia Monchengladbach se află acum pe locul 4 în Bundesliga, după echipe precum Bayern Munchen, Leipzig sau Schalke.
ASU Politehnica va juca sâmbătă, de la ora 11:00, primul meci din retur, pe teren propriu, cu Dacia Unirea Brăila. Timișorenii sunt pe locul 5 în Liga a 2-a, cu 33 de puncte.
Articol scris de Anda DELIU