Directorul sportiv de la CSM Râmnicu Vâlcea a povestit cum a văzut moartea cu ochii. „În cazuri precum al meu, doar 2 la sută scapă cu viață sau fără sechele”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 04 Jul. 2016, 12:59 Diverse
Directorul sportiv de la CSM Râmnicu Vâlcea a povestit cum a văzut moartea cu ochii.**

Operat la coloana cervicală în urmă cu o lună, directorul sportiv al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Adrian Albinaru (35 ani), a fost și el prezent la reunirea de luni.

Albinaru a povestit cum numai printr-o minune a rămas în viață, după accidentarea nefericită produsă în timp ce juca pentru Viitorul Dăești, în penultima etapă a Superligii Vâlcea, contra Coziei Călimănești, când a rămas intert pe gazon. „A fost acea accidentare, cel care m-a lovit nu a făcut-o intenționat, mai mult s-a ferit și a ținut cotul la nivelul capului. Eu m-am lovit de cotul lui, nu a avut forță să îmi provoace mari leziuni, dar, datorită faptului că am avut circa trei accidente cu mașina, cred că am fost mai sensibil și s-a produs accidentul. Operația a decurs cu succes, mă simt foarte bine, timpul de recuperare este între 2-4 luni, am stat trei săptămâni în repaus total, acum stau cu un guler cervical toată această lună. Ca activitate fizică, mi s-a recomandat să o reiau după șase luni, voi juca din nou, dar pe un post care nu implică așa multe contacte fizice, poate mijlocaș lateral. Doctorii de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni mi-au spus că, în cazuri similare cu al meu, 90% decedează la locul accidentului, 8% rămân cu sechele și doar 2% se recuperează complet. Mă consider foarte norocos!”, a spus oficialul echipei CSM.

Norocul lui Adrian Albinaru a fost că a ajuns rapid la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, după ce, la Spitalul Județean Vâlcea, a întâmpinat probleme. De altfel, în domeniul medical, Vâlcea este renumit ca având cei mai slabi medici din țară, înclusiv cluburile fiind nevoite să își trimită sportivii în alte județe, pentru orice leziune! „Doctorița de la Urgențe care m-a primit, Claudia Niță, nu s-a ocupat corespunzător față de gravitatea cazului meu. Am așteptat pe targă circa 30 minute ca să mă consulte,  apoi, după ce m-a consultat doctorul neurolog Istrate, care mi-a recomandat să merg la București, acceași doctoriță Niță nu a vrut să îmi dea salvare decât pentru Sibiu sau Craiova, unde însă mergeam degeaba, că nu aveau aparatura necesară! Împreună cu soția mea, cu conducerea clubului, cu cei care mi-au fost aproape, s-au găsit soluții să merg cu elicopterul și acolo a fost mai simplu, pentru că cei de la Bagdasar-Arseni au experiență, se ocupă mereu de astfel de cazuri precum a meu”, a mai povestit Adrian Albinaru.

Articol scris de Adi Georgescu
 

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 04 Jul. 2016, 12:59 Diverse
Pe aceeași temă