Reprezentanții firmei gălățene câștigătoare a licitației pentru lucrările de montare a gazonului sintetic de pe arena Motorul s-au deplasat, ieri, la Arad pentru a semna contractul cu primăria condusă de Gheorghe Falcă, însă, surpriză, nu au făcut-o. Sport Arad scrie că trezoreria nu a dat aviz pentru încheierea afacerii, astfel că actele vor fi parafate, cel mai probabil, abia săptămâna viitoare.
În acest contract, primăria Arad s-a angajat să reabiliteze chiar ea o parte a pregătirii straturilor inferioare a sinteticului înainte de intervenția firmei specializate din Galați, asta însemnând că lucrarea va fi preluată de ISCHIA Sport SRL și mai târziu după ce se vor semna, în sfârșit, actele. Apoi, respectiva firmă are la dispoziție 30 de zile în care trebuie să predea gazonul în stare bună de joc.
Astfel, revenirea UTA-ei la Arad, pe stadionul Motorul, va fi amânată. Inițial, se credea că întoarcerea din „exilul” de la Șiria se va produce în jurul date de 24 martie, atunci când „Bătrâna Doamnă” trebuie să primească vizita Afumațiului.
ISCHIA Sport SRL a prezentat cea mai avantajoasă ofertă pentru sinteticul de pe Motorul, respectiv 1.050.000 de lei, aproximativ 225 de mii de euro.
Foto: Sport Arad