Implicat mereu în acțiuni de voluntariat menite să schimbe în bine destine personale sau ale instituțiilor din Arad, clubul UTA se numără printre protagoniștii Galei Naționale a Voluntariatului ediția 2020, organizată de Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România (Federația VOLUM).
Conferința ce a anunțat evenimentul de pe 13 martie, de la Filarmonica arădeană, a avut loc marți, în sala de ședințe a Consiliului Județean Arad. Cu un motto simplu, dar profund – „Inima voluntarilor bate la Arad”, gala va reuni zeci de voluntari, asociații și organizații implicate în acțiuni și proiecte umanitare importante.
La eveniment a fost prezent și Codru Grădinariu, ca reprezentat al echipei emblemă a Aradului. „Dincolo de activitatea sportivă, clubul nostru s-a implicat hotărât și constant în activitățile de voluntariat. Am considerat întotdeauna că sportivii noștri, indiferent de vârstă, trebuie să fie un model al comunității. Suntem onorați că și demersurile noastre întreprinse în toți acești ani au contat în decizia ca, după 8 ani în care s-a desfășurat exclusiv în București, Gala Națională a Voluntariatului să aibă loc în Arad”, a punctat directorul general al „Bătrânei Doamne”.
Cu această ocazie, „oficialul” utist a fost desemnat Ambasador al Voluntariatului. „Sunt onorat de acest titlu, consider că voluntariatul este una dintre cele mai altruiste modalități de implicare în procesul de ajutorare a comunității. Urmați exemplul nostru, faceți ca lucrurile prețioase vouă să devină de neprețuit, dăruindu-le! Veți fi surprinși de ceea ce puteți realiza”, a mai transmis Codru Grădinariu.
În aceeași ordine de idei, utiștii au fost alături de Cetatea Voluntarilor și în cea mai recentă acțiune – modernizarea Compartimentului Clinic de Boli Infecțioase Copii (Ambulator Integrat) din Spitalul Județean Arad. „Acest proiect reprezintă un exemplu extraordinar de implicare a comunității, e ceva ce te face mândru să fii arădean. S-a reușit ridicarea la un nivel european al standardelor de care vor beneficia copiii Aradului”, a menționat Codru Grădinariu.
Cât o privește pe UTA, liderul Ligii 2 este în această perioadă în cantonament în Antalya, iar sâmbătă a desfășurat un nou meci amical, încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Gremio Novorizontino, o echipă de liga a treia din Brazilia
Sursa: Sport Arad