La banchetul de final de an al Universității Craiova au participat și foști componenți ai Craiovei Maxima, prezența lor asigurând practic tranzitul peste generații. Astfel, Nicolae Negrilă, Nicolae Tilihoi, Gheorghiță Geolgău, Nae Ungureanu, Costică Donose, Aurică Beldeanu, alături de Corneliu Andrei Stroe s-au bucurat împreună cu alb-albaștri pentru rezultatele obținute în acest sezon.
Fosta glorie Aurică Beldeanu nu s-a putut abține atunci când a auzit versurile celebrului „Cântec pentru Oltenia”, a preluat microfonul, și a cântat: „Tot ce avem, noi am făcut cu trudă / Și nu trăim din milă și pomeni”, apoi imnul a fost continuat de antrenorul secund al echipei noastre Cornel Papură.
Intervenția lui Aurică Beldeanu i-a impresionat pe jucătorii Universității. Florin Pătrașcu a spus: „Pur și simplu mi s-a făcut pielea de găină pe mine când l-am auzit pe nea Aurică”. Adrian Ionescu l-a completat: „E impresionant. Pentru noi este o onoare că am fost alături de acești giganți. De coloșii care au scris istoria celei mai frumoase echipe din România”.
Jucătorii Universității Craiova au intrat din acest weekend în vacanță, perioadă în care vor respecta programul stabilit de antrenori. Reunirea echipei este programată pentru 15 ianuarie 2014.
Sursa: CSUC.ro