Pe lângă activitățile legate de organizarea meciurilor amicale, negocieri pentru perfectarea transferurilor, stabilirea detaliilor legate de cantonament, oficialii clubului FC Olt Slatina lucrează, în aceste zile, la dosarul de licențiere.
Pentru sezonul în curs, cluburile din Liga a II-a nu au avut nevoie de licență, însă FRF a decis să o introducă începând cu 2013. Oficialii clubului FC Olt Slatina au demarat procedurile pentru a obține avizul necesar de a evolua în eșalonul secund și în stagiunea viitoare. Dosarul de licențiere este structurat pe mai multe capitole: criterii sportive (lot, echipele de juniori), criterii de infrastructură (stadion, terenuri de antrenament), criterii de personal și administrație, criterii juridice și financiare. Termenul limită pentru depunerea dosarului de licențiere este 28 martie.
„Lucrăm la dosarul de licențiere, trebuie îndeplinite cele cinci criterii, de infrastructură, sportiv, de personal și administrativ, juridic și financiar”, a declarat directorul sportiv al celor de la FC Olt Slatina, Doru Alexe.
Dacă un club inclus în programul național de licențiere a cluburilor va depune documentația de licențiere ulterior datei limită stabilite pentru fiecare categorie de cluburi, directorul de licențiere va întocmi un raport cu propunerea de refuzare a licenței ca tardiv solicitată, pe care îl va înainta Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor împreună cu documentația respectivă. Comisia pentru acordarea licenței cluburilor se va pronunța în mod obligatoriu asupra excepției tardivității cererii de acordare a licenței invocate în raportul directorului de licențiere și va decide refuzarea licenței dacă se dovedește că a fost solicitată ulterior datei limită.
Sursa: Gazeta nouă