Dinamo a bifat și vizita medicală. ”Câinii roșii”, lot de 23 de jucători, cu trei fotbaliști ajunși în această vară în ”Ștefan cel Mare” și un absent motivat. Antrenamentele, conduse tot de Iulian Mihăescu și Ionel Augustin

Andrei PASCU 07 Jul. 2022, 14:19 Liga 2
Dinamo a bifat și vizita medicală. ”Câinii roșii”, lot de 23 de jucători, cu trei fotbaliști ajunși în această vară în ”Ștefan cel Mare” și un absent motivat. Antrenamentele, conduse tot de Iulian Mihăescu și Ionel Augustin

Dinamo a efectuat joi, 7 iulie, vizita medicală pentru sezonul următor de Liga 2, stagiunea 2022-2023. ”Câinii roșii” au reluat de ceva timp pregătirile, antrenamentele, dar abia acum s-au prezentat la medic. Lotul a însumat 23 de jucători, iar trei dintre ei sunt noi.

Dinamo a avut la vizita medicală 23 de jucători. Printre ei, Bogdan Gavrilă, Valentin Lazăr și Neluț Roșu

La vizita medicală a luat parte și singurul transfer oficializat de Dinamo până acum, Bogdan Gavrilă, dar au fost prezenți și doi dintre jucătorii pe care bucureștenii sunt foarte aproape să îi legitimeze, cu care s-a ajuns la un acord verbal. Valentin Lazăr și Neluț Roșu se pregătesc de câteva zile cu Dinamo, chiar au jucat în amicalul cu Concordia Chiajna, dar până acum nu au fost semnate înțelegerile.

Din informațiile oferite de Dinamo, de la vizita medicală a lipsit Marius Tomozi, care se pregătește separat de o bună perioadă de timp, de câteva luni, după accidentarea pe care a suferit-o la începutul acestui an.

Dinamo va disputa amicalul cu Unirea Slobozia

În altă ordine de idei, Dinamo a confirmat faptul că următorul amical, cu Unirea Slobozia, va avea loc, chiar dacă s-a speculat pe seama faptului că testul va fi anulat. Astfel, ”câinii” vor întâlni formația pregătită de Constantin Enache sâmbătă, 9 iulie, pe stadionul formației din Slobozia.

23 la vizita medicală

Lotul dinamoviștilor a efectuat în această dimineață, la Policlinica Vitan din Capitală, vizita medicală pentru sezonul competițional 2022-2023.

23 de jucători au fost prezenți la vizita medicală coordonată de doctorul Tiberiu Horcea, prezentați mai jos de pagina oficială a clubului.

Portari: Mihai EȘANU, Ștefan FARA, Denis ONCESCU
Fundași: Răzvan PATRICHE, Marco EHMANN, Alin DUDEA, Deniz GIAFER, Costin AMZĂR, Alin DEMICI, Mario ZAMFIR, Andrei STELEA
Mijlocași: Ahmed BANI, Antonio BORDUȘANU, Valentin LAZĂR, Bogdan GAVRILĂ, Neluț ROȘU, Geani CREȚU, Cristian IONESCU, Andrei FLORESCU, David ȚONE, Mario ȘUTRU
Atacanți: Cătălin MĂGUREANU, Daniel DINU

Marius TOMOZEI se află într-un program invidual de pregătire după accidentarea suferită la începutul anului, urmând să-și reia antrenamentele cu echipa în următoarele săptămâni.

Pregătită de Iulian Mihăescu și Ionel Augustin, echipa din Ștefan cel Mare va disputa un meci amical cu Unirea Slobozia, programat sâmbătă, 9 iulie, la ora 11:00, pe stadionul ialomițenilor”, a anunțat Dinamo.

Dinamo nu și-a numit nici până acum antrenor principal

La Dinamo lucrurile se întâmplă foarte lent, iar până va fi numit un nou antrenor principal, greu de crezut că acesta va fi știut fie și săptămâna următoare, de echipă se va ocupa Iulian Mihăescu, ajutat de Ionel Augustin.

Iată că și în comunicatul de mai sus Dinamo a anunțat că va continua în aceeași formulă și în viitorul apropiat, asta deși începerea campionatului Ligii 2 se apropie.

”(…) Sper să ne batem pentru play-off, pentru că multe echipe de Liga 2 au probleme. Nu ne interesează problemele privind insolvența.

Sunt obișnuit cu Liga 2, am mai jucat. Jumătate dintre echipe se pun pe două linii și e greu să îi desfaci. E mai bine în Liga 1. Eu zic că Steaua – Dinamo rămâne un derby. Ei sunt mai puternici financiar decât noi, sper să ne ridicăm la nivelul lor”, spunea încrezător zilele trecute Valentin Lazăr, dar la cum se prezintă lucrurile pare greu de crezut că Dinamo va avea un cuvânt de spus în partea superioară a clasamentului de Liga 2.

Foto: Dinamo

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/exclusiv-cuantumul-premiilor-in-bani-pentru-noul-format-al-cupei-romaniei-in-sezonul-2022-2023-o-echipa-poate-ajunge-sa-castige-354-000-de-euro-diferenta-mare-de-premiere-intre-invinsa-si-castiga-19236648

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alin-buleica-pleaca-si-el-de-la-dinamo-nu-mai-puteam-sta-din-cauza-incertitudinilor-19236641

https://liga2.prosport.ro/seria-1/administratorul-judiciar-zavaleanu-a-anuntat-jucatorii-ca-baga-dinamo-in-faliment-daca-nu-gasesc-bani-pana-vineri-inchid-clubul-dinu-gheorghe-ataca-e-multa-minciuna-acol-19236604

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-inceput-cu-stangul-seria-amicalelor-cainii-au-pierdut-partida-de-verificare-cu-concordia-chiajna-in-care-au-jucat-si-bogdan-gavrila-nelut-rosu-si-valentin-lazar-19236261

 

 

 

 

Andrei PASCU 07 Jul. 2022, 14:19 Liga 2
Pe aceeași temă