Diego Capel a fost propus la ”U” Cluj! Daniel Stanciu: ”I-am prezentat proiectul și era gata să vină. Mi-a surâs ideea, dar nu am mai sunat înapoi”

Răzvan STÎNGĂ 29 Sep. 2020, 16:52 Liga 2
Diego Capel a fost propus la ”U” Cluj! Daniel Stanciu: ”I-am prezentat proiectul și era gata să vină. Mi-a surâs ideea, dar nu am mai sunat înapoi”

Diego Capel (32 de ani) a fost propus echipei Universitatea Cluj. Daniel Stanciu a declarat că a fost sunat de un impresar înaintea ultimul meci disputat de ardeleni în Liga 2, cu Metaloglobus, dar a refuzat. A analizat ultimele sezoane ale spaniolului și a ajuns la concluzia că nu este nevoie de el. Mai mult, Stanciu s-a temut de faptul că fotbalistul ar avea nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a fi într-o formă fizică bună, dar și că ”U” Cluj nu-și poate permite salariul pe care acesta l-a cerut.

Daniel Stanciu: ”Era și un salariu foarte mare pentru Capel. Am înțeles că nu a ajuns la un acord cu Dinamo” 

Diego Capel a ajuns în România, cu gândul de a semna cu Dinamo. A fost testat în câteva antrenamente de antrenorul Cosmin Contra, dar s-a decis că nu poate juca la un nivel atât de important pentru moment. Ulterior, Diego Capel a fost propus, după cum a afirmat Daniel Stanciu, la Universitatea Cluj, de un alt agent decât cel cu care s-a negociat venirea la Dinamo.

Nu cred că aveam forța să îl luăm pe Diego Capel. A fost propus înaintea meciului cu Metaloglobus. Am respins din prima ideea. Impresarul care m-a sunat era nou. Nu cred că e același care l-a propus la Dinamo. Era chiar lângă Capel când am vorbit și era dispus să vină. I-am prezentat proiectul și era gata să vină. Ideea e că mi-a spus că nu s-a înțeles cu Dinamo. Dinamo aduce pe zeci de mii de euro salariu, mi s-a părut ceva ciudat. Suna bine dacă îl aduceam, dar a jucat ultima dată în Malta.

A jucat și nu prea și acolo. Are o problemă și am zis că nu îl luăm. Mi-a surâs ideea, dar nu am mai sunat înapoi. În primul rând, era vorba de pregătirea fizică. Am auzit ce a declarat Cosmin Contra, am mai întrebat pe cineva ce s-a întâmplat. Am înțeles că nu e pus la punct fizic și nu avem timp. Mai avem nevoie de un jucător doi, dar nu ne aruncăm. Vrem să aducem jucători care au un nivel fizic ridicat. E greu să găsești acum în Liga 2, să fie și bine cu salariul, să ne putem permite.

Era și un salariu foarte mare pentru Capel. Am înțeles că nu a ajuns la un acord cu Dinamo și atunci am zis că dacă nu s-a înțeles acolo, se înțelege cu noi?”, a declarat Daniel Stanciu la Look Sport.

Diego Capel a jucat pentru Sevilla între 2004 și 2011. Cu spaniolii, Capel a câștigat Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei, dar și Cupa UEFA, de două ori. Apoi, extrema a ajuns la Sporting Lisabona, iar în 2015 a fost luat de Genoa. Spaniolul a ajuns la Anderlecht în 2016, iar în 2018 a semnat cu Extremadura, după ce n-a convins în Belgia. Ultima oară a jucat la Birkirkara. Din ianuarie și până în iunie a jucat doar trei meciuri și a marcat un gol pentru gruparea malteză.

Universitatea Cluj, pe locul 9 în Liga 2 după etapa a 5-a 

Cu punctul obținut cu Metaloglobus, ”U” Cluj a ajuns la 7 puncte acumulate în acest sezon și a urcat pe locul 9, în timp ce Metaloglobus, cu 6 puncte strânse în patru jocuri, se află pe poziția a 11-a. În etapa a 6-a, ”U” Cluj o va întâlni pe teren propriu pe Pandurii Târgu Jiu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-netelevizata-pentru-prima-data-de-cand-a-revenit-in-liga-2-a-fost-preferata-recea-programul-etapei-a-6-a-19150159

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mai-mic-sau-egal-cu-zero-metaloglobus-u-cluj-0-0-dupa-un-meci-in-care-nimeni-n-a-meritat-mai-mult-19149977

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-u-cluj-de-la-ora-1200-al-doilea-meci-al-lui-costel-enache-pe-banca-ardelenilor-ovidiu-herea-i-a-speriat-pe-clujeni-in-sezonul-trecut-19149893

 

 

Răzvan STÎNGĂ 29 Sep. 2020, 16:52 Liga 2
Pe aceeași temă