În plin picaj, pe fondul unui managament dezastruos orchestrat de autoritățile locale și județene, cele care sunt ”patronii” clubului, Chindia e în centrul unor dezvăluiri incendiare, făcute în exclusivitate pentru Liga2.ro de antrenorul cu care echipa a încheiat sezonul trecut de Liga 2, Diego Longo, fost colaborator mai bine de 15 ani al lui Răzvan Lucescu, inclusiv la naționala României.
În locul italianului Longo a fost instalat la sfârșitul lunii iunie Marian Vătavu (foto principal, gesticulând), fost fotbalist, profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială Perșinari, pe unde nu prea ajunge, nimeni altul decât văr primar al primarului din Târgoviște, Daniel Cristian Stan, singura experiență ca antrenor la seniori fiind una scurtă, de două luni, la Urban Titu, în Liga 4.
În prima parte a interviului acordat site-ului nostru, Diego Longo (foto, în text) a vorbit despre demisia sa de la club și despre faptul că permanent s-a simțit trădat din interior, de către oameni cu care ar fi trebuit să colaboreze sau de către unii care nu aveau ce să caute la birou, nefiind angajați, cazul lui Marcel Ghergu, revenit apoi ca președinte.
În continuare, amănunte delicate despre modul cum i se impuneau jucători, dar cel mai grav, despre cum au pregătit terenul asociații (!) pentru noul antrenor, cu care echipa a ajuns acum în subsolul clasamentului Ligii 2.
Domnule Longo, ce ați găsit la Târgoviște când ați ajuns, în luna noiembrie a anului trecut?
Eu am ajuns acolo și am avut respect față de toată lumea. Întocmisem un regulament de ordine interioară. Când am ajuns, era un haos total (n.r. – reamintim că Longo a preluat Chindia în noiembrie 2023, după ce în primele două etape fusese antrenată de Dragoș Militaru, iar în următoarele zece de Vasile Miriuță). Împreună cu jucătorii semnasem regulamentul, în afară de staff tehnic, de ei și de staff medical, nimeni altcineva nu avea acces în vestiar. Și, totuși, a intrat Ghergu, pe care l-am dat afară, cum v-am povestit. Nici măcar nu era angajat la club.
Au fost multe discuții legate de jucătorii puși pe liber în iarnă…
Așa este. Am fost acuzat și mi-am luat eu răspunderea, după pauza de iarnă, că am renunțat la jucători. Că aveam ceva cu cineva… Cum a fost cu Railean, de exemplu: eu eram antrenor, iar antrenorul își asumă responsabilitatea. Chindia a fost la un centimetru de faliment. Am ”tăiat” 15 jucători, din motive financiare, ca să supraviețuim. Au intervenit trei-patru oameni, care erau acolo să creeze probleme, și au spus că sunt interesele mele personale. Nu au vrut să-l lase pe Railean la Dinamo (n.r. – Liga2.ro a publicat în ianuarie imagini cu Marcel Ghergu, în fața Primăriei, la acea vreme fără angajament la club, certându-se cu impresarul jucătorului), băiatul mi-a cerut voie să plece, poate era ultima ocazie să se ducă la un nivel mai bun. Noi îl aveam pe Iustin Popescu, care putea să fie numărul unu, la fel ca el. Am câștigat și la buget, și la echipă. S-a făcut cancan pentru interese personale. Alt caz, Prejmeran: a venit și mi-a spus că simte că nu mai prinde echipa. I-am spus că dacă vrea să plece, nu e nicio problemă. Țin să zic asta, pentru că niciodată eu nu am spus ce s-a întâmplat. Nimeni nu m-a întrebat care a fost de fapt adevărul.
În aceste condiții, ați promovat mai mulți juniori, cel puțin din ianuarie până în primăvară…
Am adus câțiva, într-adevăr. Mergeam la meciuri la juniori și îi vedeam. Pe Iustin Cristea nu au vrut să îl aducă la prima echipă. L-am luat eu, mi-a plăcut de el, mergeam la meciuri la juniori și îi vedeam. (n.r. – Cristea a debutat la echipa mare a Chindiei în data de 1 martie, iar două săptămâni mai târziu apărea într-o fotografie cu președintele de atunci al clubului, Gabriel Boriga, pe pagina de Facebook a clubului). Au fost presiuni să bag doi jucători la echipa mare, titulari. Nu am băgat pe niciunul din primul minut niciodată. Așa cum au fost presiuni mari să iau de la Centrul de Copii și Juniori un antrenor care nu venea niciodată la meciurile echipei de seniori. Eram mereu criticat și atacat de unii că nu promovăm niște tineri cu ai căror părinți erau prieteni de familie. Nu există pentru mine asemenea lucruri.
Despre ce antrenor este vorba?
Eu am vrut să îl iau ”secund” pe Valentin Marian, un băiat senzațional, bine pregătit, care lucrează la juniori. Mi-a plăcut foarte mult de el. Domnul Boriga mi-a dat ok-ul să îl aduc. Tot de la Nicu Croitoru a picat și treaba asta. Se duceau la el, în fața tuturor, copii și părinți, și îl înjurau că de ce se duce la echipa mare. Cu siguranță ar fi ajutat. Ei voiau să aducă pe altcineva, un alt antrenor cu care aveau interese. Tot orașul știe cine e și de ce lucrează acum acolo. Le-am spus că nu mă interesează grade de rudenie, nu suntem prieteni cu banii de la club (n.r. – fără să dea nume, Diego Longo se referă la Marian Vătavu, vărul primarului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, instalat în funcția de antrenor la Chindia la sfârșitul lunii iunie).
Deci totul politic, totul prin influențe. Veri, rude, prieteni.
Da. Până și crainicul stadionului, dacă vă vine să credeți. După primele meciuri, am vorbit cu jucătorii și am transmis că nu e ok băiatul ăla de era la microfon pe stadion, Khaled, Khalil, cum îl chema! Cine l-a adus și de ce? Se vedea clar că nu e cu noi, una ne spunea în față, alta zicea pe la spate. I-am spus președintelui Gabriel Boriga să schimbe ceva, să îi ținem aproape pe suporteri, să fie atmosferă. Chiar aveam nevoie, credeți-mă. Mi s-a spus că nu se poate, că vechiul crainic s-a certat cu cineva mare de tot din politică, de care depind banii care vin la echipă. Eu m-am luptat și pentru Dragoș Pătru, să i se mărească salariul, că ce salarii erau acolo… Președintele Boriga s-a opus, probabil a fost ”îmbârligat” de Croitoru, Ghergu, blonda de la club (n.r. – jurista).
Foto: Marius Tudor