Dacia Unirea urcă în clasament cu o victorie cu Afumațiul. Pânzaru: „Putem alinia cea mai bună formulă de echipă”

Marius ANGHEL 19 May. 2017, 16:51 Liga 2
Dacia Unirea urcă în clasament cu o victorie cu Afumațiul.** Pânzaru:

Sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 35-a a Ligii a 2-a la fotbal, Dacia Unirea, locul al 8-lea, va juca pe Municipal cu o vecină de clasament, CS Afumați, formație aflată pe poziția a 10-a. Cu o victorie în acest meci, echipa brăileană ar acumula 49 de puncte și ar reveni pe locul al 7-lea, deoarece gruparea fotbalistică află în acest moment înaintea sa, Dunărea Călărași, stă în această rundă.

Dacia Unirea nu se confruntă cu probleme de lot înaintea acestui joc, iar dacă tradiția se păstrează, echipa pregătită de Alin Pânzaru își va valorifica și de acestă dată avantajul terenului propriu.

Partida din tur, disputată pe 12 noiembrie, 2016, s-a încheiat la egalitate, 1-1, Necoară a marcat pentru brăileni, Buzea pentru echipa gazdă. Jocul din tur a fost controlat de Dacia Unirea, iar Neagu și Muscă au ratat mari ocazii de gol.

„Mai avem câteva meciuri din acest sezon, toate cu echipe bune, și vrem să lăsăm o impresie frumoasă. La prima vedere, partida cu CS Afumați pare una dificilă, dar avem lotul complet, așa că putem alinia cea mai bună formulă de echipă și, ca de obicei, vom juca la victorie”, a declarat antrenorul Alin Pânzaru.

Înaintea etapei a 35-a, Dacia Unirea ocupă locul 8, cu 46 de puncte, în timp ce CS Afumați e pe locul 10, cu 44 de puncte.

Articol scris de Costel FILIP
 

Marius ANGHEL 19 May. 2017, 16:51 Liga 2
Pe aceeași temă