Atât de criticatul gazon al Stadionului Municipal Brăila va fi schimbat! Clubul a anunțat faptul că suprafața de joc va fi înlocuită, pentru că în acest moment se află într-o stare jalnică. Ultimele meciuri disputate de Dacia Unirea Brăila au arătat că se degradează din ce în ce mai rău.
Astfel, de la 1 noiembrie vor începe demersurile de înlocuire a gazonului, care vor ține destul de mult, iar Dacia Unirea Brăila se va întoarce acasă abia în februarie anul viitor. Abia atunci va avea lor următorul meci oficial pe Stadionul Municipal Brăila. Formația lui Florentin Petre va disputa ultimele partide din acest an de pe teren propriu, la Însurăței.
Arena de acolo a fost folosită de Dacia Unirea Brăila și în sezonul trecut, de Liga 3, tot din cauza faptului că stadionul din Brăila nu se prezenta în condiții optime, în care să se poată disputa meciurile. Conform comunicatului emis de conducere, decizia de acum a fost luată și ca urmare a faptului că fanii nu mai pot asista la competițiile sportive.
Primul meci care va consemna revenirea Daciei Unirea Brăila la Însurăței este chiar cel din runda următoare a Ligii a 2-a, a 12-a, cu Politehnica Iași.
”Încep lucrările de refacere a gazonului de pe Stadionul Municipal Brăila!
Având în vedere calitatea nu tocmai optimă a suprafeței de joc de pe Stadionul Municipal, împreună cu partenerii noștri, începând cu 1 Noiembrie 2021 vom demara lucrările de refacere a gazonului!
Având în vedere cele enumerate mai sus, considerând faptul că accesul suporterilor nu mai este permis pe stadioane în următoarele 30 de zile, precum și la cererea jucătorilor și staff-ului tehnic, ultimele 2 jocuri acasă a echipei de seniori se vor disputa pe stadionul Orășenesc din Însuraței, mâine urmând a avea loc omologarea provizorie.
Mulțumim pentru sprijin și înțelegere dlui primar din Însurăței, FRF precum și oaspeților noștrii din Iași și Miercurea Ciuc!
Cele doua partide urmând a fi transmise pe pagina noastră de Facebook!
Spre o mai bună informare, ultimele două jocuri, din acest an, de pe Stadionul Municipal Brăila vor avea loc pe 31.10.2021, atunci când echipele noastre U19 și U17 vor întâlni LPS Vaslui.
Revenim pe Municipalul Brăilean în februarie 2022 când vom întâlni Unirea Slobozia!”, a anunțat Dacia Unirea Brăila.
Sunt și alte probleme la Stadionul Municipal Brăila, tribunele arătând într-o evidentă stare de degradare, dar în acest moment se pare că nu vor avea loc lucrări de recondiționare. Există în plan un proiect în această direcție, dar se pare că el nu va fi pus în practică până cel puțin în vara lui 2022.
Ultimul meci jucat de Dacia Unirea Brăila pe arena din localitate a fost cel cu FC Buzău, din etapa a 11-a, terminat cu eșecul categoric al formației lui Florentin Petre, scor 0-7.
Iată ce spunea antrenorul buzoienilor, Cristian Pustai, la finalul partidei cu Dacia Unirea Brăila, despre suprafața de joc:
”Chiar i-am spus și lui Florentin, îl felicit pentru că rezistă în condițiile astea, dar e… nu știu ce se poate face. Ar trebui să mergem cu 14 echipe, cu 16, câte putem, câte au totuși niște condiții decente, pentru că suntem eșalonul doi, vrem să creștem, se impun niște jucători tineri într-un număr… eu zic că e discutabil și aici. N-o să-i creștem pe terenurile astea”.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/luna-de-miere-a-luat-sfarsit-la-dacia-unirea-doi-fotbalisti-au-fost-scosi-din-lot-iar-florentin-petre-e-aproape-de-demitere-pozitia-dura-si-categorica-a-conducerii-19206028
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mai-ceva-ca-in-ligile-judetene-foto-conditia-deplorabila-a-gazonului-stadionului-din-braila-la-partida-dacia-unirea-fc-buzau-ce-spuneau-conducatorii-nou-promovatei-inainte-ca-arena-sa-fie-omolo-19205659
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fanii-daciei-unirea-braila-au-reactionat-dupa-inca-o-umilinta-a-favoritilor-cu-fc-buzau-noi-si-cu-dinamo-ce-mai-luam-atatea-goluri-de-ce-mai-postati-va-bateti-joc-de-19205567