Ripensia, prima echipă de Liga a V-a din istoria României care s-a calificat în „16”-imile Cupei

Marius ANGHEL 13 Sep. 2013, 12:48 Cupa
Ripensia, prima echipă de Liga a V-a** din istoria României care s-a calificat în

Ripensia e prima echipă de Liga a V-a din istoria României care s-a calificat în „16″-imile Cupei

Timișorenii își doresc să întâlnească în următorul tur o formație puternică din Liga I

Ripensia a „scos capul” în Cupa României, cea mai scurtă cale spre lumina reflectoarelor pentru o echipă care și-a început aventura în fotbal de jos, din ultimul eșalon județean. Timișorenii așteaptă cu nerăbdare duelul cu o echipă din Liga I.

După 3-0 cu UTA, mijlocașul Raul Briciu a spus că o așteaptă pe Steaua în șaisprezecimi. „Toată lumea își dorește să joace contra Stelei. Eu, chiar dacă sunt dinamovist, vreau să joc tot cu Steaua. Steaua e echipă mare și sper din tot sufletul să jucăm cu ei”, spus fotbalistul timișorean.

Președintele Ripensiei, Radu Ienovan, are însă alte preferințe. „Nu aș dori o echipă care a jucat anul acesta în cupele europene. Dacă am întâlni una din cele patru echipe, poate că diferența ar fi prea mare. Dar, dacă am juca acasă, poate ar fi bine să jucăm cu Dinamo. Și ei sunt în reconstrucție și poate că am avea o șansă. Nu îi subestimez. Unu la sută sau doi la sută, dar am avea o șansă. Plus că rețeta financiară ar fi foarte bună. Un meci cu Dinamo pe stadionul Dan Păltinișanu ar atrage foarte mulți oameni”, a spus Ienovan.

„Socios” asigură 20% din buget

La Ripensia nu există un patron, ci aproximativ 200 de membri asociați (socios, cum li se spune celor de la Barcelona), fiecare dintre aceștia având drepturi egale. Pentru o cotizație anuală de 120 de lei, fiecare membru asociat adult are dreptul de a vota o dată la patru ani, când se alege președintele clubului. Există și membri asociați fără drept de vot (minorii și persoanele de vârsta a treia), care contribuie cu câte 60 de lei pe an. Există și o taxă de înscriere în asociație, fiecare membru nou fiind obligat să achite 80 de lei în plus față de cotizația anuală.

„Ripi” a câștigat detașat seria din liga a șasea în care a jucat în sezonul trecut. De asemenea, anul acesta este principala favorită la promovare în eșalonul al patrulea, deoarece clubul e unul profesionist, jucătorii fac antrenamente serioase și sunt plătiți la zi. Bineînțeles, salariile nu sunt de nivelul ligilor a doua sau a treia, de aceea cei mai mulți jucători au și slujbe. Conducătorii clubului i-au ajutat pe câțiva dintre jucători să-și găsească de lucru, iar, din această vară,șase dintre ei au și cazarea asigurată de club.

„Bugetul pentru sezonul trecut a fost de 30.000 de euro, banii fiind asigurați de sponsori și contracte publicitare. Contribuția membrilor asociați reprezintă circa 20% din bugetul pentru sezonul trecut. Anul acesta, sponsorii vor da cu 50% mai mult”, a declarat Radu Ienovan, președintele Ripensiei.

„E mai bine aici decât în liga a doua”
Ripensia e organizată pe model britanic. Radu Suciu este managerul echipei, iar Ovidiu Olariu este antrenor. „Jucătorii care au venit la noi au înțeles că le este mai bine aici decât în liga a doua sau a treia, unde conducătorii nu sunt atât de serioși. Mulți dintre ei nu mai sperau nimic de la fotbal, iar noi le-am oferit o perspectivă, iar tinerilor le-am acordat încredere. Noi le asigurăm o indemnizație fixă plus prime de joc, dar încercăm să-i ajutăm și pe plan profesional și social. Clubul trebuie și el să crească sănătos, alături de echipă”, a declarat Radu Suciu, fost portar la Poli Timișoara, în anii 80.

Cum rămâne cu identitatea?

Contestatarii Ripensiei susțin că nu e corect ca echipa să fie reînființată, la 64 de ani după „deces”, de către oameni care nu au avut nimic de a face cu marea echipă din perioada interbelică. Iată justificarea managerului Radu Suciu: „Nimeni nu și-a revendicat acest club în nume propriu. Ripensia nu aparține nimănui, fiecare membru asociat are drepturi egale. Statutul este deschis oricărui timișorean care e atașat de acest nume și împărtășește valorile Ripensiei”.

Cine joacă la Ripensia?

Nume                       Post                  Vârsta             Ocupație

Iulius Rădulescu     portar              20 ani             student

Alex Filip                   portar              22 ani             arbitru (Liga 3 și 4)

Adrian Hoța               fundaș           24 ani             student

Flavius Petrișor        fundaș           22 ani             vânzător într-un magazin de haine

Călin Uzun               fundaș           27 ani             manager zonal firmă construcții

Daniel Mitrescu        fundaș           21 ani             student

Octavian Firuț           fundaș           18 ani             elev

Olimpiu Ciobai         fundaș           22 ani             student

Răzvan Vicea           fundaș           21 ani             student

Andrei Cărpinișan   fundaș           21 ani             student

Horea Mureșan        mijlocaș         21 ani             arbitru (Liga 3 și 4)

Cosmin Boangheș  mijlocaș         23 ani             inspector calitate supermarket

Ion Păscăleanu        mijlocaș         23 ani             asistent manager produse agricole

Adrian Popa              mijlocaș         25 ani             inginer

Nicolae Costândana        mijlocaș         34 ani             șofer

Raul Briciu                mijlocaș         29 ani             manager al unui grup de firme

Daniel Năvală          mijlocaș         29 ani             inginer

Cristian Radu           mijlocaș         21 ani             student

Narcis Mihai              mijlocaș         17 ani             elev

Raul Duțu                 mijlocaș         19 ani             absolvent liceu

Joseph Anagor         atacant           20 ani             fotbalist*

Daniel Ungur            atacant           22 ani             student

Andrei Mogoș           atacant           21 ani             student

Aurelian Zsollei        atacant           20 ani             șomer

*Anagor a venit din Nigeria și a trecut mai întâi pe la echipe din liga a treia de la noi. Conducătorii clubului încearcă să îi găsească și lui un loc de muncă.

Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Marius ANGHEL 13 Sep. 2013, 12:48 Cupa
Pe aceeași temă