Pandurii, între calificare și faliment. „Vrem să mergem mai departe”

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 12 Sep. 2018, 12:58 Cupa
Pandurii, între calificare și faliment.**

Pandurii și CS Mioveni joacă astăzi, de la ora 16:30, pe „sinteticul” de la Târgu Jiu, în turul 4 al Cupei României. Cele două combatante s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 4-a, când, pe același teren, gorjenii s-au impus cu scorul 2-0, prin golurile izbutite de Alexandru Vodă și George Tudoran.

Elevii lui Adrian Bogoi speră să se impună și astăzi, pentru a juca în șaisprezecimile Cupei României cu o echipă din Liga 1. „Ne dorim să-i învingem din nou pe cei de la Mioveni, iar apioi să întâlnim o echipă de Liga 1 și să vedem care este adevărata noastră valoare. Suntem jucători tineri, vrem să vedem dacă putem face față la un nicel mai înalt. Ne interesează Cupa și domn’ profesor (n.r – antrenorul Adrian Bogoi) dorește să mergem mai departe. Avem mare încredere în noi, ne pregătim foarte bine, iar domnul antrenor este alături de noi”, a declarat mijlocașul Daniel Pîrvulescu.

Bogoi va da credit și rezervelor

În meciul de cupă, antrenorul Bogoi vrea să dea credit și jucătorilor care au evoluat mai puțin în primele șase etape din campionat. „Ne propunem să rulăm tot lotul de jucători. Este o competiție oficială, dar noi avem programul nostru și trebuie să integrăm toți jucătorii pe care îi avem la dispoziție. Am picat poate cu cel mai greu adversar care se putea. N-aș putea vorbi despre favoriți în această confruntare”, a spus Bogoi, conform gorjeanul.ro.

Mulțumit de parcursul din campionat

Pandurii ocupă locul 7 în Liga 2, cu 11 puncte, iar în ultima etapă a învins SSC Farul Constanța, cu scorul de 5-3, la Târgu Jiu. Mioveni se află pe 4 în campionat, cu 12 puncte, iar vinerea trecută s-a impus cu 2-0 la Târgoviște.

„Ca număr de puncte, eu spun că stăm foarte bine. Sperăm să creștem și individual, și colectiv, de la meci la meci și să avem rezultate foarte bune în continuare. Sunt jucători care sunt în circuitul nostru de o jumătate de an, s-au pregătit foarte bine. După cum vedeți, atacanții noștri fac și fază de apărare acum, ajung foarte bine și la finalizare, dar pe un fond de pregătire bun. Îi așteptăm și pe cei de pe linia de fund, au venit după începerea campionatului și trebuie să se mai pună la punct cu pregătirea fizică, să eliminăm greșelile pe care le facem. E și o lipsă de omogenitate, au fost unele greșeli nepermise. Cu Farul, am făcut câteva greșeli în apărare care erau chiar să ne coste punctele. Echipa mult mai bună am fost noi și merităm pe deplin victoria. Stau bine cu inima, asta este fotbalul. Regula este să înscriem cu un gol mai mult decât adversarul. Suporterii au fost cu noi, aveam nevoie de aportul lor”, a declarat Bogoi.

Un nou termen în procesul falimentului

Pandurii nu are meci greu doar în Cupa României, ci și la Tribunal, unde, tot astăzi, se află pe rol un nou termen al procesului de faliment, intentat clubului de administratorul judiciar. Aflat în insolvență, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu consideră că va scapă de faliment, mai ales că, într-un alt proces, Tribubalul Gorj a decis ca acționarii clubului să își achite contribuțiile neonorate din anii trecuți.

La primul termen, judecătorii au dat dreptate clubului, care are de încasat 2 milioane de euro, însă niciunul dintre acționari (Complexul Energetic Oltenia, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, Primaria Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj)  nu au plătit vreun ban până în prezent, pe motiv că sentința nu este definitivă.

În luna mai, acționarii nu au fost de acord cu decizia Tribunalului de la Târgu Jiu și s-au adresat Curtii de Apel Craiova. În perioada următoare se va judeca și acest proces, amânat pe perioada verii, din cauza vacanței judecătorești.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 12 Sep. 2018, 12:58 Cupa
Pe aceeași temă