Jula, același ca acum șase ani. Marchează și califică Oțelul în optimile Cupei

Oțelul Galați a învins în deplasare pe CF Brăila, scor 1-0, în șaisprezecimile Cupei României, prin golul marcat de Emil Gabriel Jula.

Început de meci cu mult entuziasm pentru echipa din liga secundă, presingul avansat al acesteia și terenul prost, plin de denivelări, punând mari probleme Oțelului la faza de construcție. Spații foarte mari între jucători, sprijin mai deloc pentru cei aflați în posesie, rămași astfel mai mereu fără soluții de continuare a fazei, erori de execuție la pase simple și ezitările dese ale fundașilor, prea mult pentru un antrenor care abia și-a preluat echipa și își dorea să vadă motive de optimism. În aceste condiții, Tiberiu Selymes a avut o primă repriză în care s-a agitat ca un voleibalist aflat la blocaj, coborându-și mâinile doar pentru a și le pune în cap. Se putea intra chiar mai rău în pauză, gazdele ratând o ocazie uriașă (44”) prin Stelică Nicoliță, fratele lui Bănel trăgând foarte puțin peste, la colțul scurt, din interiorul careului, ușor lateral dreapta. Fără niciun fundaș al Oțelului lângă el!

Imediat după pauză, roș-alb-albaștrii au început să dea semne de viață. Mai multă alergătură, adversarul întâmpinat mult mai sus, dar tot fără consistență ofensivă. Dar a fost de ajuns, în așteptarea unei sclipiri. Care a venit de la Dan Popescu, cu o pasă lungă perfectă unui Jula așa cum îl știam din 2007 și 2008: preluare, pivotare, avansare câțiva metri și 0-1!

Brăilenii n-au căzut, dimpotrivă! În ultimul sfert de oră au pus o presiune semnificativă pe apărarea Oțelului și au avut șansa de a împinge meciul în prelungiri la o lovitură liberă executată spre rădăcina barei de fostul oțelar Frunză, respinsă de Hotoboc. Pe flancul drept al apărării, de unde veneau mai toate atacurile gazdelor, a fost introdus Mișelăricu și s-a reușit astfel mai ușor conservarea avantajului și calificarea în optimile de finală. Oțelul are antrenor, Tibor Selymes!

CF BRĂ‚ILA – OȚELUL GALAȚI 0-1 (0-0)
Jula 58”

Mitrea – Spiridon, Ivan, Necoară, Stănciulescu – Onofraș (Mucuță 76”), Petean, Sorin Frunză, Spătaru – Agbleta (Ndigwe 23”; Iordache 54”), S. Nicoliță Antrenor Alin Pânzaru

Hotoboc – Marus (Mișelăricu 82”), Miron, Sipovici, D. Popescu – St. Cucu (Karlik 58”), Helder Tavares – Grădinaru, Cristea (Tudorie 70”), Murgoci – Jula
Antrenor Tiberiu Selymes

Meci disputat marți, la Brăila, în șaisprezecimile Cupei României; spectatori 1.500
Cartonașe galbene: Nicoliță 76”, Petean 86” / Cristea 16”, Cucu 36”

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă