Eroare mare de arbitraj la meciul dintre Dumbrăvița și CFR! Clujenii, iertați de o eliminare la faza accidentării portarului. Ce spune Marius Avram despre prestația lui Robert Avram

Anda DELIU 10 Nov. 2022, 21:46 Cupa

CSC Dumbrăvița a pierdut drastic meciul disputat în Gruia, 0-5 cu CFR Cluj, dar faza partidei din Cupa României a fost alta decât vreuna în care s-a modificat tabela.

În minutul 35, la scorul de 0-0, portarul bănățenilor, Robert Mikloș, a rămas inert pe gazon după ce a fost lovit în tâmplă cu capul de Hammershoy-Mistrati. Marius Avram, analistul ProSport și DigiSport pe faze de arbitraj, a explicat că arbitrul Robert Avram nu a luat decizia corectă la această fază, nesancționdu-l pe jucătorul campioanei.

Hammershoy-Mistrati trebuia eliminat și altfel ar fi fost desfășurarea partidei care până în minutul 50 a fost fără gol înscris.

Avram versus Avram: Hammershoy-Mistrati trebuia eliminat

Fost arbitru FIFA Marius Avram, retras din arbitraj, a explicat de ce Robert Avram, arbitru piteștean din lotul de Liga 2, ar fi trebuit să-l elimine pe Mistrati.

”Diferența între o fază în care doi jucători sar la cap să joace mingea și se ciocnesc cap în cap, și această fază în care portarul sare și el nu încearcă să lovescă mingea cu capul, ci o prinde cu mâinile și apoi este lovit direct în cap de către adversar. Și aici este o mare diferență între fazele clasice cu care suntem obișnuiți când toți jucătorii se lovesc și unul dintre ei necesită îngrijri medicale, în care putem spune «Dom’le, a fost o luptă cap la cap pentru minge». Nu mulți arbitrii dau cartonaș roșu tocmai pentru că nu fac această diferență dintre portar, care joacă cu mâna, și un alt jucător de câmp, care ar fi jucat-o cu capul. Și atunci, există tot timpul această confuzie în care se spune că s-au dat cap în cap accidental.

Recunosc că și eu, inițial, uitându-mă la fază, am zis uite că se dau cap în cap. Dar nu putem exclude mingea din ecuație. Criteriile pe care eu le văd aici foarte clare sunt următoarele: forța loviturii, zona foarte sensibilă a capului, în care efectiv îl lovește atacantul cu capul pe portar; portarul urmărea mingea cu privire, deci nici nu se așteaptă; consecințele atacului sunt foarte grave, că am văzut că a fost scos pe targă și dus la spital, șamd”, a punctat Marius Avram în direct la DigiSport, la finalul partidei din Gruia.

Jocul a fost întrerupt, arbitrul de centru avea timp să se informeze

Marius Avram a explicat și că, în contextul dat, cu partida întreruptă timp de 6 minute, Robert Avram putea întreba colegii din brigadă ce au văzut, în caz că nu a avut unghiul optim la momentul contactului dintre jucători.

”Mulți o judecă precum o lovitură accidentală, așa cu o judecă foarte mulți arbitri, care nu diferențiază între portar și un alt jucător de câmp. Dar aici are toate criteriile. Își pune în pericol integritatea, forța loviturii, zona foarte sensibilă a capului, care de obicei poate duce la accidentări grave. Toate lucrurile acestea puse cap la cap și consecințele atacului, pe care până la urmă, le poate vedea arbitrul, pentru că portarul chiar a fost scos pe targă, și putea să se ducă, să se informeze, să vadă ce se întâmplă, să nu se grăbească cu galbenul sau cu o decizie de a nu lua nicio sancțiune disciplinară. Regulamentul îți permite: te duci, te uiți, vezi unde l-a lovit, reanalizezi faza, mai întrebi un coleg. Până nu se reia jocul, tu ca arbitru ai timp să-ți iei toate aceste informații pentru ca în final să poți să iei o decizie informată”, a mai spus Marius Avram.

Robert Mikloș a fost inconștient după lovitura primită cu capul în tâmplă, dar și-a revenit și a fost dus conștient la spital. Clubul a anunțat că portarul era stabil când a fost supus unor investigații suplimentare.

În locul lui Mikloș, în poartă a intrat antrenorul cu portarii al Dumbrăviței, un tânăr de 28 de ani.

CFR Cluj s-a impus cu 5-0 prin golurile marcate de Ovidiu Hoban (50′), Cephas Malele (81′) și Daniel Bîrligea (87′, 90′, 90+1′), însă cu siguranță altul ar fi fost rezultatul final dacă Hammershoy-Mistrati era eliminat în prima repriză, la scorul de 0-0. Nu știm dacă Dumbrăvița ar fi câștigat, însă ar fi avut șansa să termine măcar la egalitate sau să nu piardă la o astfel de diferență de scor.

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/csc-dumbravita-a-pierdut-la-scor-in-gruia-dupa-ce-campioana-cfr-cluj-s-a-dezlantuit-in-a-doua-repriza-birligea-a-reusit-un-hattrick-in-patru-minute-19253202

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/momente-de-panica-la-cluj-portarul-robert-miklos-facut-groggy-la-meciul-cu-cfr-cluj-de-mistrati-jucatorii-dumbravitei-au-facut-semne-disperate-catre-medici-19253169

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/cupa-romaniei-faza-grupelor-csm-alexandria-universitatea-cluj-incepe-de-la-ora-1400-dumbravita-si-sc-otelul-au-meciuri-grele-19253108

Anda DELIU 10 Nov. 2022, 21:46 Cupa
Pe aceeași temă