Dacia Unirea pleacă la Buzău cu o zi înainte de jocul cu CS U Craiova. Brăilenii speră să producă din nou o surpriză în Cupă. Pânzaru are tot lotul valid

Marius ANGHEL 12 Dec. 2016, 13:24 Cupa
Dacia Unirea pleacă la Buzău cu o zi înainte de jocul cu CS U Craiova.** Brăilenii speră să producă din nou o surpriză în Cupă. Pânzaru are tot lotul valid

Dacă nu au mai plecat la Ștefănești pentru partida din ultima etapă din acest an a campionatului Ligii a 2-a, cea cu Unirea Tărlungeni, câștigată la „masa verde”, brăilenii s-au pregătit pentru disputa din optimile Cupei României cu CS Universitatea Craiova, meci care va avea loc marți, de la ora 17:30, la Buzău. Antrenorul Alin Pânzaru i-a chemat pe jucători atât sâmbătă cât și duminică la Stadionul Municipal din Brăila pentru a pregăti acest joc important.

Astăzi la prânz, formația brăileană pleacă la Buzău, iar după-amiază, de la ora jocului, fotbaliștii se vor antrena pe stadionul din Crâng. Atât antrenorii, cât și jucătorii formației de la Dunăre sunt optimiști și consideră că pot să realizeze surpriza acestei etape a Cupei României.

„Necoară și-a revenit, așa că pentru acest meci important tot lotul este valid. Luni vom face și un antrenament la ora meciului pentru a ne acomoda cu nocturna, atmosfera este bună și ne dorim cu toții să câștigăm. Din păcate, vremea se pare că nu va ține cu noi pentru că la ora jocului se anunță temperaturi scăzute, iar terenul s-ar putea să fie înghețat. Dar în aceleași condiții vor juca și adversarii”, a declarat, pentru Obiectiv Vocea Brăilei, Alin Pânzaru, după antrenamentul de duminică.

Clubul de fotbal brăilean a invitat pentru acest joc fostele glorii ale fotbalului brăilean, cărora le asigură gratuit atât transportul cât și intrarea la meci. De asemenea, Dacia Unirea asigură gratuit transportul a 300 de suporteri, cu condiția ca aceștia să-și cumpere biletele de intrare, prețul unui tichet fiind de 10 lei.

Articol scris de Costel FILIP
Foto: Sorin PANĂ‚ (Sportul Ilustrat)

Marius ANGHEL 12 Dec. 2016, 13:24 Cupa
Pe aceeași temă