„Dacă trecem de Măciuca, ne-am dori ca adversară o echipă galonată”

02 Sep. 2010, 16:58 Cupa

Președintele executiv al celor de
la Alro, Jane Nițulescu, speră ca slătinenii să depășească în Cupă
formația de „județ” Damila Măciuca, pentru a avea șansa de a aduce
la malul Oltului una dintre marile forțe ale fotbalului
românesc.

După ce în etapa precedentă a Cupei
României a obținut calificarea fără luptă, ca urmare a retragerii
celor de la Internațional Curtea de Argeș, nou promovata în
eșalonul secund Alro Slatina va întâlni în faza a cincea a
competiției o echipă de Liga a IV-a. Damila Măciuca este adversarul
pe care sorții l-au adus formației pregătite de Corneliu Papură,
într-o partidă care se va desfășura pe terenul vâlcenilor, marți,
cu începere de la ora 16.30.

Deși evoluează doar la nivel de
„județ”, Damila s-ar putea dovedi un adversar incomod pentru
aluminiști. În runda trecută a Cupei, echipa din Măciuca a obținut
un succes la scor, impunându-se cu 6-0 în fața fotbaliștilor unei
alte grupări de Liga a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea.

„Important e să
trecem de turul acesta”

Președintele executiv al formației
slătinene, Jane Nițulescu, așteaptă o calificare a elevilor lui
Papură în următoarea etapă a competiției. „Sigur că
avem obiectiv și în Cupă. Noi tratăm orice meci cu atenție. Aici ai
șansa să joci cu divizionarele A. Important e să trecem de turul
acesta. Dacă Măciuca a bătut cu 6-0 pe CSM, trebuie să ne dea de
gândit”
, a declarat Nițulescu.

Oficialul grupării de pe Olt spune
că, în eventualitatea accederii în faza a șasea a Cupei României,
aluminiștii vor să întâlnească una dintre formații cu nume ale
fotbalului românesc. „Dacă ne calificăm, pentru
spectacol ne-am dori apoi ca adversară o echipă galonată. Unii vor
Steaua, unii Craiova, alții pe Dinamo. Vom vedea”
, a
punctat Jane Nițulescu.

Articol scris de Augustin
Predună

02 Sep. 2010, 16:58 Cupa
Pe aceeași temă