În această după amiază, cu începere de la ora 16, stadionul „Municipal” din Brăila va fi gazda derby-ului „Dunării de Jos” în care se vor afla față în față, CF-ul din localitate și Oțelul Galați, într-un meci care contează pentru șaisprezecimile Cupei Romîniei la fotbal!
Partida se anunță a fi una destul de echilibrată, chiar dacă gălățenii pornesc, teoretic, favoriți la calificarea în turul următor al mult mai titratei competiții!
Chiar și în aceste condiții, Alin Pânzaru, antrenorul brăilenilor crede că echipa lui se poate califica mai departe: „Întâlnim un adversar care la această oră are destule probleme și cred că schimbarea antrenorului nu poate fi soluția salvatoare pentru ei! Sunt de părere că băieții mei pot furniza surpriza, având în vedere că i-am bătut pe gălățeni și într-un meci amical chiar la ei acasă! Bine că acum datele problemei sunt cu totul altele! Mai ales că echipa mea trece prin momente destul de bune, având în vedere rezultatul de egalitate obținut la Bacău, și își doresc cu ardoare o calificare în faza următoare. Nu că am avea ca obietiv să câștigăm trofeul, dar vrem să demonstrăn că CF Brăila este la această oră o echipă destul destul bună, iar acel 0-2 cu Rapid Suceava a fost doar un simplu accident pe care sper să nu-l mai repetăm!” este de părere tehnicianul brăilean.
În partida de astăzi, antrenorul brăilean poate alinia cel mai bun unsprezece pe care-l are la dispoziție și crede că la stadion vor veni cât mai mulți suporteri care să-și poarte echipa spre o calificare așteptată de toți iubitorii fotbalului din Brăila.
Selymes: „Nu se pune problema de a menaja pe cineva”
De partea cealaltă, meciul de la Brăila este primul al echipei gălățene cu noul antrenor principal pe banca tehnică. Tibor Selymes va debuta la Oțelul, club la care a fost prezentat luni și cu care a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului, cu opțiune de prelungire pentru încă un an dacă se reușește rămânerea în prima ligă.
Selymes a declarat că va folosi contra echipei din Liga a II-a cel mai bun „11″ posibil, fără a menaja vreun jucător. „Am aflat de rivalitatea sportivă dintre Galați și Brăila, trebuie să ne mulțumim suporterii. Nu se pune problema de a menaja pe cineva, mai ales că apoi, până la meciul cu Pandurii, avem o săptămână la dispoziție. Trebuie să-i văd și eu îndeaproape pe jucători în condiții de meci oficial, să-i cunosc. Vreau să obținem calificarea în 90 de minute”, a declarat Selymes.
Noul antrenor al Oțelului se confruntă cu câteva absențe importante, cauzate de accidentări: mijlocașii Avdic și Zaharia, plus portarul Dragoș Plopeanu. Acesta din urmă are genunchiul stâng umflat destul de tare și urmează să fie supus astăzi, 23 septembrie 2014, unor investigații medicale mai amănunțite, cu șanse mici de a fi recuperat până la următorul meci de campionat, cel de la Tg. Jiu, cu Pandurii, care se va juca luni, 29 septembrie 2014.
Partida CF Brăila – Oțelul va începe la ora 16,00. Suporterii echipei gălățene vor face deplasarea ca pe vremuri, cu trenul, întâlnirea acestora fiind anunțată pentru ora 13,00, la gara Galați.
Meciul de pe Municipal-ul brăilean va arbitrată la centru de Andrei Chivulete (București) care va fi ajutat la cele două tușe de asistenții Vlad Bîrleanu (București) și Ionuț Babadac (Alexandria).
Prețul unui bilet la intrarea la meci va fi același ca la partidele de ligă secundă, adică 5 lei de persoană intrarea generală!
Articol scris de Marcel Sânpetru și Marian Căpățînă