Așteptat cu destul interes, meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal dintre CF Brăila și Gaz Metan Mediaș a unul de nivelul ligii a doua (cel mult), la sfârșitul căruia medieșenii s-au impus (totuși) cu scorul de 1-0.
Cu toate că antrenorul Cristi Pustai nu a deplasat la Brăila decât jucătorii de rezervă, sau altfel spus, un lot care a cuprins doar 15 jucători, Gazul s-a dovedit a nu mai fi echipa care acum două săptămâni ridiculiza cu un sec 3-0 pe Steaua București. Dar și așa oaspeții Brăilei au fost destul de pragmatici reușind să-i creeze câteva ocazii destul de clare la poarta apărată de Budur, în timp ce formația antrenată de Ion Viorel nu și-a putut depăși niciun moment statutul de divizionară secundă.
Primul sfert de oră al meciului a fost unul destul de anost în care cele două formații au jucat mai mult la mijlocul terenului, primul șut pe poartă fiind trimis de Ciucă de la 25 de metri, dar respins în corner de Budur (17). Brăilenii au dat primul semn de viață abia în minutul 23, atunci când pasa lui Borbely pentru Vali Stan a fost respinsă în extremis de Vâtcă. Apoi, în minutul 24, Lițu a șutat de la 20 de metri la o palmă de vinclu, pentru ca în minutul 39 CF Brăila să irosească o ocazie rarisimă de a înscrie: Vâtcă a degajat greșit o minge până marginea propriului careu, Voicu a interceptat, a pătruns în suprafața de pedeapsă, dar șutul acestuia din poziție centrală a trecut de puțin pe lângă poarta oaspeților, acesta fiind cea mai mare situație de gol a primei reprize.
Odată cu începerea părții a doua, medieșenii pun stăpânire pe joc, iar în minutul 48 Frăsineanu reia cu capul în plasă o lovitură de colț executată de Avram de pe partea stângă: 0-1. Brăilenii acuză șocul primirii golului, și Gaz Metan ratează șansa desprinderii în minutele 54 și 56, atunci când Roman a ratat cu seninătate alte două bune oportunități ale oaspeților de a se desprinde. Până la finalul meciului medieșenii s-au mulțumit să apere rezultatul de pe tabela de marcaj, iar brăilenii au avut două jumătăți de ocazie de gol ratate de Borbely (68) și Costache (75). Cu toate acestea, Moise ar fi putut să devină eroul Brăilei în minutul 90, atunci când s-a aflat singur cu portarul, dar șutul acestuia de la 9-10 metri lateral dreapta a trecut milimetric pe lângă colțul lung al porții apărate de Vâtcă!
Cam asta a fost istoria unui meci în care Gaz Metan Mediaș a jucat doar atât cât să-și atingă obiectivul în fața unei echipe a Brăilei care este încă debusolată de umilința suferită în etapa trecută de ligă a II-a, un 0-6 pe terenul echipei Săgeata Năvodari. În aceste condiții, antrenorul Ion Viorel are o misiune extrem de grea pentru a reface moralul jucătorilor săi, deoarece, sâmbătă, va veni la Brăila CSMS Iași, pentru un meci care conta pentru etapa a VII-a a ligii secunde.
CF Brăila: Budur – Bosoi, Călin, Dăniță, Necoară – Vali Stan, Olenic (46 Ndigwe), Costache, Voicu – Borbely (75 Moise) , Henry (57 Pânzaru). Antrenor: Ion Viorel
Gaz Metan Mediaș: Vâtcă – Frăsineanu, Ciucă, Muth, Buzean – Zaharia, Bozean, Pârvulescu (69 Gașpar), Avram (86 Savin) – Roman, Lițu (90 Covaciu). Antrenor Cristian Pustai
Articol scris de Valentin Constantinescu