CSM Reșița mărește numărul jucătorilor de care se desparte. Unul dintre ei este cel mai vechi component al lotului

Marius ANGHEL 02 Jul. 2024, 14:04 Liga 2
CSM Reșița mărește numărul jucătorilor de care se desparte. Unul dintre ei este cel mai vechi component al lotului

CSM Reșița a oficializat despărțirea de doi noi jucători dintre cei cu care a încheiat sezonul recent de Liga 2. Unul dintre ei, Bogdan Szijj, era cel mai vechi component al lotului.

Clubul a și început comercializarea abonamentelor pentru noua ediție de campionat, care va debuta în primul weekend din luna august.

Bogdan Szijj și Aboubacar Gakou nu mai continuă cu CSM Reșița

Reunită în urmă cu o săptămână, marți, 25 iunie, CSM Reșița i-a avut la antrenamente pe Bogdan Szijj și Aboubacar Gakou, jucători despre care a anunțat abia acum, în prima zi a lunii iulie, că au ajuns la final de contract cu clubul și nu mai sunt doriți.

Bogdan Szijj, fiu al fostului atacant Ioșka Szijj, care a făcut parte din ”echipa de aur” a CSM Reșița, în anii 1996-1997, debutase pentru echipa orașului, Metalul la acea vreme, în Liga 2, în martie 2015, sub comanda lui Daniel Oprița, încă de când avea vârsta de 16 ani. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost la FC Voluntari, iar la CSM Reșița s-a întors în același an 2018, având două promovări în Liga 2 cu echipa, în 2020 și 2023.

În sezonul recent încheiat, fundașul de 25 de ani a jucat puțin, doar 414 minute în 7 meciuri.

Aboubacar Gakou, atacant în vârstă de 30 de ani, originar din Mali, a pus umărul la promovarea echipei din vara anului 2023, însă în sezonul 2023-2024 nu a jucat deloc la trupa bănățeană, fiind accidentat.

”Alţi doi jucători, Bogdan SZIJJ şi Aboubacar GAKOU, ajunşi la finalul contractului, nu vor mai continua alături de rossoneri.
Le mulțumim pentru aportul adus echipei și le urăm multă baftă în continuare!”, a transmis CSM Reșița.

CSM Reșița a început comercializarea abonamentelor pentru sezonul 2024-2025

Altfel, CSM Reșița se numără printre primele cluburi, poate chiar primul, care vor juca în noul sezon de Liga 2, ediția 2024-2025, și care a anunțat deja scoaterea la vânzare a abonamantelor.

200 sau 400 de lei costă cele două tipuri de abonament comercializate, care vor fi valabile și pentru meciurile de acasă din Cupa României.

”Abonamentele pentru sezonul 2024-2025 sunt pregătite!
Prețul unui abonament la tribune este 200 lei.
La tribuna oficială un abonament costă 400 lei (include și rezervarea unui loc de parcare).
Abonamentele sunt valabile și pentru meciurile din Cupa României.
Acestea pot fi achiziționate de la sediul clubului, începând cu data de 5 iulie, zilnic între orele 09,00 – 14,00, dar și prin intermediul membrilor Guardiei Ultra”, sună anunțul CSM Reșița.

Foto: CSM Reșița

Marius ANGHEL 02 Jul. 2024, 14:04 Liga 2
Pe aceeași temă