După circa două săptămâni de la promovarea în Liga 2, Călin Moldovan a sunat adunarea la CSM Focașni.
La prima ședință de pregătire a verii, antrenorul formației care a avut nevoie de patru dueluri în barajele de promovare pentru a urca în eșalonul superior a avut la dispoziție 26 de jucători.
Noutățile din lotul celor de la CSM Focșani sunt portarul Andrei Ureche, fost la FC Botoșani, Gabriel Dodoi, fost la CSM Alexandria, Stejărel Vișinar, fost la Ceahlăul, dar și puștii Florin Simion (CSM Sighetu Marmației) și Ștefan Moraru (Metalul Buzău).
”Lotul va suferi modificări, trebuie să ne întărim numeric, dar și valoric. În mare, vom continua cu cei mai mulți jucători care au obținut promovarea în Liga 2. Am ajuns în Liga 2, este un alt nivel, iar obiectivul nostru este să reușim să construim o echipă care să se bată de la egal la egal cu orice adversar din campionat. Nu putem spune că avem planuri mari, dar nici nu vrem să avem emoții cu retrogradarea. Eu sper să fim o nucă tare a Ligii 2. Săptămâna viitoare vom începe un stagiu de pregătire de 10 de zile pe plan local, iar pe 13 iulie vom juca primul amical al verii cu Ceahlăul, la Focșani”, a spus Călin Moldovan pentru Liga2.ro.
Despre campionatul Ligii 2 ce va începe la începutul lunii august, unul care trece de la 20 la 22 de competitoare, Călin Moldovan este convins că va fi unul extrem de echilibrat. ”Va fi un campionat extrem de echilibrat. Multe echipe s-au întărit serios, iar FC Argeș, FCU Craiova, Chiajna și Voluntari au ca obiectiv promovarea”, a mai spus Moldovan.
Și la nivelul staffului tehnic al CSM Focșani au avut loc modificări.
Rareș Forika, fostul antrenor al celor de la SR Brașov în partea a doua a sezonului trecut al Ligii 3, este noul ”secund” al lui Călin Moldovan.
”Pe Rareș Forika îl cunosc foarte bine. L-am avut elev la Forex Brașov și Corona, iar la FC Brașov l-am avut coleg”, a spus Moldovan.
Cătălin Gheorghe rămâne preparatorul fizic al echipei, iar Mihai Barbu va fi antrenorul cu portarii.
CSM Focşani a sezonul recent al Ligii 3 pe locul 2 în Seria 2, la 21 de puncte în spatele liderului Metalul Buzău.
A ajuns în faza finală a barajului, dar a pierdut dubla de promovare în Liga 2. În semifinală a trecut de Bucuvina Rădăuți, liderul din Seria 1, după 2-0 acasă și 1-1 în deplasare, dar în faza finală, în care a întâlnit chiar clubul din Buzău, a câștigat cu 2-1 pe teren propriu, în manșa tur, dar în retur, pe terenul Metalului, a cedat cu scorul de 0-2.
Doar în această vară, având în vedere faptul că Liga 2 trece de la 20 la 22 de competitoare, patru din cele cinci învinse din faza finală a barajului au primit o nouă șansă la promovare. În semifinalele recalificărilor, CSM Focșani a trecut de CSM Râmnicu Vâlcea, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, după prelungiri, fiindcă la finalul celor 90 de minute scorul a fost egal, 2-2. Apoi, în finala recalificărilor, tot acasă, trupa antrenată de Călin Moldovan a trecut ușor de CS Dinamo, cu scorul de 2-0, devenind, astfel, a șasea promovată în Liga 2.