CSC Dumbrăvița nu a jucat niciun amical înainte de meciul cu CSM Alexandria, iar Cosmin Stan e optimist: ”Sunt super mulțumit de cum au decurs pregătirile”

Anda DELIU 19 Oct. 2023, 16:29 Liga 2
CSC Dumbrăvița nu a jucat niciun amical înainte de meciul cu CSM Alexandria, iar Cosmin Stan e optimist: ”Sunt super mulțumit de cum au decurs pregătirile”

CSC Dumbrăvița este una dintre formațiile care nu au jucat niciun amical în pauza competițională din octombrie, în weekendul trecut, la fel ca și în cea din septembrie. În schimb, adversara ei din următoarea etapă a Ligii 2, CSM Alexandria, a avut o victorie cu 4-2 în fața Concordiei Chiajna.

Tonul antrenorului Cosmin Stan e pe de o parte optimist pentru echipa sa, dar precaut când vorbește de adversar.

CSC Dumbrăvița nu e ferită de problemele de lot înaintea jocului cu CSM Alexandria

Într-o declarație anterioară, Cosmin Stan a avut chiar o pledoarie anti-amicale în pauzele competiționale. În perioada aceasta, echipa nu i-a avut pe Fabiano Cibi, convocat la naționala U19, dar nici pe Andrei Toroc, la cea U17. Nu au lipsit nici problemele de sănătate pentru alți jucători din lotul timișenilor.

”Pot să zic bine, săptămâna trecută am avut doar antrenamente, fără vreun joc amical, și pot să spun că, până în momentul de față, sunt super mulțumit de modul în care au decurs pregătirile. Mai puțin mulțumit de faptul că nu i-am avut la antrenamente pe Cibi și Toroc, care au fost plecați la loturile naționale, și de accidentarea lui Zaluschi, care, din păcate, e de durată mai mare decât am crezut inițial. Are o problemă la inghinali, e în a doua săptămână de repaus, iar dacă totul decurge bine de luni reintră în programul echipei. Paulevici și Martinov, care au lipsit la meciul de la Dej, și-au revenit, însă nu sunt în totalitate refăcuți. Problemele medicale pe care le-au avut au lăsat sechele, dar își revin încetul cu încetul”, a declarat Cosmin Stan, citat de site-ul clubului din Dumbrăvița.

CSM Alexandria, greu de citit, în opinia lui Cosmin Stan

Altfel, despre adversarul de sâmbătă, CSM Alexandria, Stan l-a caracterizat drept o echipă cu un joc greu de citit.

”E destul de greu de citit echipa lor, pentru că au folosit foarte mulți jucători, au schimbat foarte mult de la o etapă la alta. Dar, dincolo de jocul echipei adverse, e mai important ceea ce jucăm noi. Ca o diferență față de sezonul trecut, am încercat să nu dau o importanță atât de mare adversarilor ci modului în care jucăm noi, să ne concentrăm pe sistemul, stilul și formula noastră de joc. Și noi suntem o echipă care schimbă foarte mult de la o etapă la alta și chiar le-am zis băieților în vestiar că ne interesează mai mult jocul nostru. Asta nu înseamnă că nu studiem adversarii! Îi studiem, dar nu la modul în care i-am studiat anul trecut, când eram în primul an de Liga 2. Acum, fiind mai obișnuiți cu acest nivel, suntem mai concentrați pe ceea ce avem noi de făcut”, a punctat Stan.

Antrenorul vrea precauție la echipa sa. ”Cred că suntem deja obișnuiți cu lucrul acesta. Cam în toate meciurile în care am fost favoriți am făcut puncte. Dar clasamentul nu e încă foarte real, după părerea mea. Și cei de la Alexandria sunt într-o creștere evidentă, ca joc și ca rezultate, au schimbat și ei antrenorul. Trebuie să ne pună și mai mult în gardă faptul că jucăm cu o echipă aflată acum pe penultimul loc. Asta ne poate păcăli și nu îmi doresc așa ceva. Avem exemplul meciului cu Metaloglobus, care a venit tot de pe o poziție joasă în clasament, dar era tot în în creștere și a jucat foarte bine aici. Chiar pot să zic că, dintre toți adversarii pe care i-am întâlnit în acest campionat, Metaloglobus mi s-a părut cea mai bună echipă. De aceea spun, clasamentul nu reflectă în momentul de față realitatea și trebuie să fim foarte atenți la meciul de sâmbătă”, a conchis Stan.

Dumbrăvița are 10 puncte în plus în clasament față de Alexandria. O singură dată s-au mai întâlnit cele două echipe

Cu 15 puncte acumulate în primele nouă etape, CSC Dumbrăvița e pe locul 5 în Liga 2, la egalitate cu Corvinul Hunedoara, locul 6.

CSM Alexandria ocupă penultimul loc în clasament, 19, cu doar 5 puncte.

Meciul din etapa a 10-a a Ligii 2 dintre CSC Dumbrăvița și CSM Alexandria este programat sâmbătă, de la ora 11:00, de stadionul ”Stefan Dobay” din Dumbrăvița.

Cele două formații s-au mai întâlnit o singură dată într-un meci oficial. În decembrie 2022, Dumbrăvița a trecut cu 4-0 de Alexandria, în etapa a 3-a a fazei grupelor Cupei României, pe stadionul Peco din Alexandria. Trupa teleormăneană activa atunci în Liga 3, iar pentru timișeni înscria de câte două ori Petre Simon și Călin Toma. Niciunul nu mai activează la CSC Dumbrăvița, Simon fiind acum legitimat chiar la CSM Alexandria, unde are 7 meciuri și 2 goluri în acest sezon de Liga 2.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/program-tv/etapa-care-face-trecerea-in-partea-a-doua-a-sezonului-regular-al-ligii-2-inregistreaza-o-premiera-in-privinta-meciurilor-televizate-programul-rundei-a-10-a-19288802

https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-calificare-la-turul-de-elita-dupa-1-1-cu-cehia-u19-19288840

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-a-castigat-amicalul-cu-concordia-dupa-ce-a-revenit-de-la-0-2-19288771

Anda DELIU 19 Oct. 2023, 16:29 Liga 2
Pe aceeași temă