CSC Șelimbăr s-a trezit cu trei dosare la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal înaintea ultimului meci pe care îl mai are de disputat în 2025, ”acasă” contra Poli Iași, sâmbătă, de la ora 11:00.
Într-o situație dificilă în clasamentul Ligii 2 după 16 etape din acest sezon, clubul sibian are și probleme financiare, iar din acest motiv a ajuns să fie judecată la CNSL. Doi dintre cei trei jucători care au reclamat-o sunt în lotul antrenat de Eugen Beza.
Altfel, clubul nu a renunțat la victoria la ”masa verde” pe care ar fi trebuit să o primească în contul meciului terminat la egalitate cu FC Bacău și a făcut recurs la decizia de respingere a cazului de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
În săptămâna premergătoare ultimului joc oficial pe care CSC Șelimbăr îl are de disputat în acest an 2025 s-au tulburat apele la clubul. Sibienii s-au trezit cu trei litigii la FRF, dintre care două vin din partea unor jucători care sunt în lot și pe care Eugen Beza s-ar putea baza, cel puține teoretic, la meciul de sâmbătă cu Poli Iași, din runda a 17-a a sezonului regular.
În ședința din 9 decembrie a CNSL, CSC Șelimbăr apare cu dosare înaintare de jucătorii Vadim Dijinari, Corneliu Cotogoi și Raul Gherman (foto principal). Conform site-ului Transfermarkt, toți sunt reprezentați de aceeași firmă de impresariat.
În cazul tuturor s-a acordat termen de judecată data de 18 decembrie.
Fundașul moldovean Vadim Dijinari (26 ani) este acum legitimat la Petrocub Hîncești, iar la CSC Șelimbăr a fost între octombrie 2024 și iulie 2025. A evoluat în 11 meciuri pentru sibieni, în sezonul trecut.
Mijlocașul Corneliu Cotogoi (24 ani – foto text) este tot din Moldova, a ajuns la Șelimbăr în septembrie 2024 și este în continuare în lot. În sezonul trecut a avut 15 prezențe în campionat, iar în actuala ediție a Ligii 2 a prins 10 partide în Liga 2, în jur de 350 de minute. În ultimele două etape nu a fost în lot, iar ultima prezență în echipă și pe teren a avut-o în prima repriză a remizei cu FC Voluntari (scor 0-0), în etapa 14.
În fine, împotriva clubului s-a îndreptat și Radu Gherman (22 de ani), fundaș originar din Târgu Lăpuș, adus la Șelimbăr în februarie 2024, din Liga 3, de la Minaur Baia Mare. Acesta a avut 3 jocuri și 1 gol în Liga 2 în sezonul 2023/24, 21 de partide și 2 goluri în campionat în sezonul 2024/25, iar în această ediție a Ligii 2, sub comanda lui Eugen Beza a prins doar 5 jocuri, doar circa 60 de minute. Runda trecută, contra Afumațiului, a fost pe bancă, iar în precedentele trei partide a prins 15, 8, respectiv 31 de minute.
Cei trei au de primit bani și au decis să nu mai aștepte, așa cum avuseseră promisiuni din partea clubului, preferând să-și depună litigiu.
Despre această situație a vorbit directorul sportiv Ioan Luca.
”Cotogoi și cu Gherman sunt doi jucători care sunt în lotul nostru, se antrenează și au fost folosiți în jocuri de campionat cum a considerat antrenorul. Lui Dijinari i-a expirat contractul în vară și are o sumă mică, zic eu, de recuperat, dar nu este niciun fel de problemă. Cu siguranță se va rezolva. Sincer să vă spun, mi-aș fi dorit, chiar am avut și o discuție cu cei doi care sunt în lot, că aș fi preferat să vină în prima fază să ne spună nouă despre problemă și în cazul în cazul în care nu puteam rezolva să ne spună că își depun memoriu. Așa au hotărât ei! Am avut discuții cu toți jucătorii, în care li s-a transmis cum se vor face plățile. Toți au fost de acord sau cel puțin nu a venit unul să spună că nu este de acord!”, a spus Luca pentru Liga2.ro.
Altfel, CSC Șelimbăr a făcut recurs la decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF de respingere a contestației făcute la finalul meciului terminat la egalitate contra FC Bacău (scor 1-1), primul termen a avut loc joi, 11 decembrie, iar Comisia de Recurs a FRF a acordat un nou termen pentru data de 18 decembrie.
La prima vedere, pare o decizie bună pentru sibieni, în condițiile în care recursul nu le-a fost respins din prima.
Reamintim, la meciul FC Bacău – CSC Șelimbăr, desfășurat în etapa a 12-a a Ligii 2 și încheiat pe teren cu scorul de 1-1, echipa moldoveană a utilizat în minutele de final un fotbalist care nu se afla pe raportul de joc, lucru care a atras atenția trupei ardelene și a determinat-o să facă o contestație. Situația neregulamentară trebuia să fie sancționată de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal cu scor de forfait (3-0) în favoarea Șelimbărului, numai că membri comisiei nici nu au intrat pe fondul problemei, deoarece au respins cazul din start, din lipsă de procedură! Șelimbărul nu a știut că trebuie să plătească acea contestație și a făcut-o abia a doua zi după ce CDE a respins cazul fără să îl analizeze.
Nu ar fi fost o problemă respingerea contestației pentru neîndeplinirea procedurilor, fiindcă s-ar fi autosesizat Departamentul Competiții al FRF atunci când ar fi remarcat erorile, numai că în raportul de joc arbitrii au făcut ca totul să fie în regulă! Au făcut un fals, scriind că pe teren a intrat Alexandru Vodă, nu Marius Ursu (foto text 2). Lucru imposibil de păcălit, în condițiile în care există imagini și fotografii în care Ursu este surprins pe teren și, mai mult de atât, Vodă era cunoscut sibienilor, fiindcă a fost jucătorul lor.
Șelimbărul a sperat, totuși, ca seretarul general al FRF să se autosesizeze el în acest caz, dovezile de fals fiind elocvente și publicate de Liga2.ro, însă acesta a fost total dezinteresat să facă dreptat.
Astfel, s-a ajuns la acest recurs din partea clubului sibian, care, iată, a primit un nou termen de judecată, deși, aparent, cazul este unul simplu!
CSC Șelimbăr are, momentan, 13 puncte acumulate în 16 meciuri și ocupă locul 17 în Liga 2. Cu două puncte câștigat la ”masa verde” ar urca o poziție în clasament și ar fi la egalitate cu CSC Dumbrăvița.
În ultima etapă din 2025, a 17-a, echipa antrenată de Eugen Beza are un meci dificil pe teren propriu, la Cisnădie, sâmbătă, de la ora 11:00. Primește vizita formației Poli Iași, aflată pe locul 10, cu 25 de puncte, și disperată să câștige pentru a mai spera la o poziție calificabilă în play-off.
Foto: Valentin Macrea și Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și FC Bacău