Conducerea CSM Olimpia Satu Mare a luat o decizie în privința celor trei jucători din lot suspendați și amendați de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal după ce au fost descoperiți cu cont activ la casă de pariuri.
Cătălin Oanea, Alin Văsălie și Marius Hosu, cei trei fotbaliști, s-au ales cu contractul suspendat la proaspăt retrogradata din Liga 2 în Liga 3, însă numai pe durata în care vor trebui să-și ispășească pedeapsa primită de la FRF. Apoi, bine-mersi, pot reveni la treabă la trupa sătmăreană, ca și cum nimic nu s-a întâmplat!
Al patrulea jucător suspendat, Alexandru Sabău, s-a despărțit de CSM Olimpia încă din pauza de iarnă.
Fundașii Cătălin Oanea, Alexandru Sabău, mijlocașul Alin Văsălie și atacantul Marius Hosu au fost suspendați pentru două luni și amendați cu câte 10.000 lei de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF după ce au fost descoperiți cu conturi de pariuri active. Sancțiunea este redusă la jumătate, fiindcă aceștia și-au recunoscut vina atunci când au fost convocați la comisie.
Interesant este și faptul că a fost nevoie de o lună și jumătate pentru ca CDE a FRF să dea verdictul, atât rămânând în pronunțare! Poate deloc întâmplător, verdictul a venit în chiar prima zi a noii săptămâni după ce s-a încheiat play-out-ul Ligii 2, iar CSM Olimpia a retrogradat direct în Liga 3. Nu se știe ce s-ar fi întâmplat dacă trupa sătmăreană obținea calificarea în barajul de menținere în Liga 2, dar nu ar fi fost imposibil ca verdictul comisiei să fi fost amânat încă trei săptămâni, până la finalul dublei manșe. Altfel, este inexplicabil cum de s-a așteptat atât de mult pentru un verdict clar, în condițiile în care jucătorii și-au recunoscut din prima vina!
În tot acest timp în care comisia a rămas în pronunțase, CSM Olimpia, care știa problema jucătorilor pe care încă îi avea în lot, nu s-a sfiit să-i folosească. Ba chiar aceștia au contribuit din plin la menținerea speranțelor de evitare a retrogradării până în ultima etapă, ținând cont de faptul că au fost utilizați constant, au dat goluri sau pase de gol.
După verdict, conducerea clubului sătmărean spune că a luat act de suspendarea jucătorilor și le va suspenda și ea contractele jucătorilor. Însă este vorba doar de perioada în care jucătorii se vor afla în imposibilitatea de a se antrena sau juca! Adică în cele două luni de suspendare, dar nu în perioada de pauză a campionatului, ci de când vor începe competițiile.
Așadar, o acțiune inutilă, o decizie de ochii lumii, o frecție la picior de lemn a CSM Olimpia împotriva unor jucători care nu aveau de ce să aibă cont la case de pariuri și trebuiau dați ca exemplu negativ cu sancțiuni mult mai dure. Ar fi fost culmea ca trupa sătmăreană să le achite în acea perioadă contractele jucătorilor suspendați, în condițiile în care aceștia și-au făcut-o singuri cu mâna lor, încălcând regulamentul și etica.
Altfel, CSM Olimpia, care dă și unele detalii din anchetă, ca de exemplu că jucătorii nu au utilizat conturile de pariuri în ultimii patru ani, susține că ”se delimitează ferm de orice manifestare nesportivă”, însă, cu toate acestea, nu se delimitează definitiv de Oanea, Văsălie și Hosu, lăsând de înțeles că este pregătită să-i reprimească în lot după ce aceștia își ispășesc suspendarea de două luni!
Iată comunicatul celor de la CSM Olimpia Satu Mare după decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF împotriva jucătorilor săi:
”Conducerea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a luat act de decizia Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal referitoare la trei dintre jucătorii clubului nostru.
În cadrul ședinței de marți (n.r. – Ședința a avut loc luni, 11 mai. Liga2.ro a prezentat subiectul marți!), Comitetul Director al CSM Olimpia Satu Mare a decis suspendarea contractelor aflate în vigoare ale jucătorilor Cătălin Mihai Oanea, Alin Cătălin Văsălie și Alexandru Marius Hosu pentru o perioadă de două luni.
Clubul nostru se delimitează ferm de orice manifestare nesportivă, indiferent dacă aceasta are loc pe teren sau în afara lui. Pentru CSM Olimpia Satu Mare, respectarea spiritului fair-play-ului, a conduitei sportive și a integrității competiției reprezintă valori fundamentale. Clubul rămâne pe deplin angajat în promovarea unor principii și comportamente demne de tradiția noastră, de încrederea suporterilor și de valorile autentice ale sportului.
Totodată, considerăm necesar să precizăm faptul că jucătorul Alexandru Sabău nu mai face parte din cadrul clubului nostru, întrucât colaborarea contractuală cu acesta a încetat, de comun acord, la începutul acestui an.
Menționăm că, potrivit anchetei Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF, acești sportivi nu au pariat pe jocurile propriei echipe. De asemenea, s-a constatat faptul că jucătorii nu au mai utilizat de cel puțin patru ani conturile deschise anterior la casele de pariuri.”
Foto: Erik Geiger (Mediafax Foto)