CSC Dumbrăvița a triumfat cu scorul de 1-0 pe terenul Unirii Dej, cu un gol marcat din penalty, în prelungiri, de către Alexandru Tismonar.
Bănățenii au fost din nou mai eficienți decât adversarii, care au dominat jocul din etapa a 9-a a Ligii 2 prin ocazii, iar antrenorul Cosmin Stan spune că era convins de victorie de la început de meci.
Montată, mai ales cu o zestre de puține puncte, Dejul a avut mult mai multe ocazii în prima repriză. Fulga și Negrea nu au putut să trimită mingea în poartă însă. Nici Plokhotnuyuk nu l-a putut păcăli pe Anca-Trip la o reluare cu capul din careu. A fost o primă repriză săracă în faze foarte interesante și nici în a doua jumătate, meciul nu a continuat foarte antrenant. În minutul 53, când Ciocan a reluat direct în Trifon. Peste patru minute, Anca-Trip era ieșit, dar Kereki a scos șutul atacantului ucrainean al Dumbrăviței.
Ciocan și-a mai încercat o dată șansa, dar tot degeaba. Însă, în minutul 84, Cibi a fost foarte periculos, dar Anca-Trip a scos de sub transversală. Până la urmă, Dumbrăvița a marcat de la punctul cu var. În prelungiri. Cibi a fost faultat în careu, iar Alexandru Tismonar a executat și a scuturat plasa, spre bucuria fanilor Dumbrăviței deplsați la Dej, pentru prima dată în istoria clubului un grup de fani făcând organizat o deplasare în afara județului.
Deși au lipsit titularii Martinov și Paulevici, Stan spune că a fost încrezător că echipa va înscrie, într-un final. El a făcut și o adevărată pledoarei pentru nedisputarea unui amical în pauza competițională.
”Exact cum spuneam înaintea jocului, era foarte important să intrăm cu un rezultat pozitiv în această pauză internațională. Avem liniștea necesară ca două săptămâni să ne pregătim cu entuziasm, cu voie bună, pentru ceea ce urmează. Va veni o săptămână cu antrenamente mai grele, mai lungi. Nu vom avea un amical programat, pentru că noi jucăm în fiecare mijloc de săptămână un joc-școală, iar săptămâna viitoare avem foarte mult de lucrat. Ne-am și schimbat sistemul de joc, în 4-3-3, și chiar vreau să îi felicit pe jucători pentru modul în care au înțeles azi acest sistem. Îl vom mai exersa și săptămâna viitoare, deci de antrenamente avem nevoie în următoarele zile, nu de meciuri amicale. Mai avem șase meciuri oficiale în acest an calendaristic și vrem să scoatem cât mai mult din fiecare.Am simțit încă de la începutul meciului că putem câștiga. Ba chiar am simțit acest lucru deja de vineri, de după antrenamentul de dimineață. Am avut o săptămână foarte bună, chiar vreau să laud jucătorii pentru felul în care s-au pregătit. Jocul-școală de la mijlocul acestei săptămâni a fost cel mai bun de până acum, și pe această schimbare de sistem, pe care au înțeles-o și asimilat-o foarte bine. De aceea, aveam speranțe mari, după modul în care a decurs toată săptămâna, că va fi un meci bun. Așa a și fost, am făcut un meci bun și am câștigat meritat, zic eu, pentru că am fost echipa mai bună astăzi”, a spus Stan, pentru site-ul clubului său.
Și cu Metaloglobus, alb-verzii au egalat pe final de meci. Stan se așteaptă ca acest noroc să se mai și termine.
”Toți cei trei nou-intrați au adus un plus. Am avut un pic de suferit, Plokhotnyuk, Sofran și Ristin au alergat enorm, se vedea o scădere în jocul lor. Am făcut aceste trei schimbări, care au adus plusul necesar pe final de meci, când am avut foarte multe contraatacuri în trei, în Cibi, Tismonar și Toroc, eșuate pentru câte o fracțiune de secundă, o pasă sau o decizie greșită. Mă și gândeam că e păcat, pentru că toți trei au fost foarte prezenți în joc, aveau mingea la picior în permanență și mă gândeam că ne scapă meciul printre degete. Dar iată că, la fel ca în meciul cu Metaloglobus, am fost răsplătiți pentru că am muncit până în ultima clipă. Probabil va veni și reversul, vor veni și meciuri pe care le vom pierde în prelungiri, pentru că în fotbal balanța se echilibrează mereu. Dar acum ne bucurăm de acest moment și sărbătorim!”, a mai adăugat Cosmin Stan despre meci.
CSC Dumbrăvița în meciul cu Unirea Dej: Trifon – Amariei, Gîsă, Zurbagiu (cpt.), Gladun – Ristin (Cibi 75’), I. Tănase, Salhi – B. Nortey, Plokhotnyuk (Tismonar 75’), Sofran (A. Toroc 75’). Rezerve neutilizate: P. Toroc – Ghinescu, Băluțoiu, Lalic, Țieranu, Andr. Olaru.
15 suporteri au fost alături de CSC Dumbrăvița, în premieră, la o deplasare din campionat. Cosmin Stan îi vrea alături și la alt joc din Ardeal, de la final de octombrie.
”Am mers la galerie după meci, am sărbătorit puțin cu fanii noștri, am încercat să îi facem și pe ei fericiți. Cred că drumul de întoarcere pentru ei se anunță foarte fain. Când echipa pe care ai susținut-o câștigă în deplasare, e foarte frumos drumul spre casă. Chiar le-am zis că îi așteptăm și la următoarea deplasare, cea de la Cisnădie, cu CSC Șelimbăr. Ne dorim să fie și acolo alături de noi și să se bucure și acolo la finalul meciului”, a conchis antrenorul.
Cu 15 puncte, CSC Dumbrăvița a urcat din nou pe loc calificabil în play-off, pe 5, de unde poate cădea cel mult o poziție până la finalul rundei, în funcție de rezultatul Corvinului în deplasarea de la CS Tunari.
După ce nu vor disputa un amical, cum spune antrenorul, în pauza competițională din noua săptămână, dumbrăvițenii vor juca acasă cu CSM Alexandria (locul 19, 5 puncte), care astăzi a revenit de la 0-2 și a remizat la scorul de 2-2 la Turnu Măgurele cu Ceahlăul, obținând primul punct pe teren propriu în acest sezon. Cel mai probabil, jocul dintre Dumbrăvița și Alexandria va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11:00.
Foto: CSC Dumbrăvița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-a-avut-2-0-dar-a-fost-egalata-de-alexandria-pe-final-19287995
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-9-liga-2-19287899
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-a-demisionat-de-la-campionii-fc-arges-19287902
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-duel-cu-cs-tunari-in-etapa-9-de-liga-2-19287991