CSM Alexandria revine spectaculos cu Ceahlăul și obține primul punct pe teren propriu în Ligii 2. Nemțenii și-au bătut din nou joc de puncte

Narcis POHOAȚĂ 07 Oct. 2023, 14:21 Liga 2
CSM Alexandria revine spectaculos cu Ceahlăul și obține primul punct pe teren propriu în Ligii 2. Nemțenii și-au bătut din nou joc de puncte

Nou-promovatele CSM Alexandria și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț au remizat spectaculos la Turnu M[gurele, scor 2-2 (0-2), sâmbătă, într-un meci contând pentru etapa a 9-a a Ligii 2.

Ca și în alte partide, nemțenii au făcut o primă repriză foarte bună, au condus cu 2-0 la pauză, dar și-au bătut realmente joc de puncte prin atitudinea din repriza a doua.

Inexistentă în prima repriză, Alexandria a jucat cu mai mult curaj în partea secundă, iar pe final a reușit să egaleze prin două goluri marcate în doar două minute.

Repriza lui Llullaku, schimbat inexplicabil la pauză

Ceahlăul a controlat fără probleme prima parte a întâlnirii, asta și pentru că a reușit să deschidă scorul rapid, în chiar minutul 9, prin Azdren Llullaku. Atacantrul albanez a profitat de o gafă a portarului Cristică și a marcat cu un șut în poarta goală, din a doua încercare, după ce portarul echipei gazdă s-a speriat de presingul lui Pedro Albino și a trimis mingea direct la Llullaku. A fost primul gol marcat de Llullaku în acest sezon de Liga 2.

În minutul 22, același Llullaku i-a pasat decisiv lui Matei Moraru, pentru 0-2. Akwasi a recuperat un balon la mijlocul terenului din gheata lui Mogoș, i-a pasat scurt lui Llullaku în centru, acesta l-a găsit bine în flancul stâng pe Moraru, iar extrema Ceahlăului a marcat cu un șut plasat, la colțul lung.

Llullaku, omul reprizei, a fost aproape de dublă în două rânduri, dar fie a ratat ținta (32, șut peste poartă), fie l-a găsit la post pe portarul Cristică (45, șut plasat din careu prins de portar).

Ceahlăul a intrat la cabine cu un avantaj liniștitor de două goluri și se părea că victoria va fi o simplă formalitate pentru nemțeni.

Mutările antrenorilor au decis jocul

Nu a fost deloc așa, pentru că Alexandria a ieșit de la vestiare mult mai curajoasă, a contat mai mult în atac, iar eforturile ofensive ale gazdelor, coroborate cu un joc foarte slab al Ceahlăului, au fost răsplătite cu două goluri și cu un prim punct obținut pe teren propriu.

În plus, mutările celor doi antrenori au decis și ele rezultatul final.

Alin Pînzaru a făcut la pauză trei schimbări care au schimbat fața jocului echipei sale, în timp ce Cristian Pustai l-a scos pe omul primei reprize Llullaku și a trimis în teren un atacant care nu a contat absolut deloc – Cortelezzi.

CSM Alexandria a egalat în doar două minute

Teleormănenii au dat primele semne de revenire în chiar debutul părții secunde, când Perju a trimis cu capul, din 5 metri, în brațele lui Krell, după o lovitură liberă bine bătută de Stancu.

Tânărul Împungerouă a ratat de puțin ținta, în minutul 60, cu un șut de la marginea careului, iar două minute mai târziu nemțenii au replicat printr-un șut modest al lui Larrauri, la colțul scurt, pe lângă poartă.

Ca și în alte meciuri, Ceahlăul nu a mai contat în ultimul sfert de oră, asta și pentru că jucătorii veniți de pe bancă nu au adus plusul scontat. Iar Alexandria a profitat din plin, marcând de două ori în tot atâtea minute.

În minutul 78, Stancu a trimis o centrare plouată dintr-o lovitură liberă de la 40 de metri lateral dreapta, iar Ștefan Cană a redus din diferență cu o lovitură de cap din 10 metri, marcând primul său gol pentru CSM, dar și primul al echipei sale pe propriul teren în acest sezon.

Inevitabilul s-a produs două minute mai târziu, când Petre Simon a restabilit egalitatea cu un lob de la marginea careului peste portarul Krell, care a ieșit aiurea din poartă. În minutul 80, Georgescu a trimis o minge lungă la bătaie, din propria jumătate, Krell a ieșit hazardat la 16 metri, iar Simon a declanșat nebunia în tribune, cu un lob de efect.

Nemțenii s-au aruncat în atac pe final, în căutarea golului victoriei, dar CSM a reușit să gestioneze fără prea mari probleme ultimele minute.

S-a terminat 2-2, iar CSM Alexandria pune punct seriei de patru eșecuri consecutive și obține primul punct pe propriul teren în actuala stagiune. De cealaltă parte, pentru Ceahlăul a devenit o obișnuință să-și bată joc mult prea ușor de puncte importante. Elevii lui Cristian Pustai au avut meciul în mână, au condus la pauză cu 2-0, dar în repriza a doua nu au mai contat, s-au retras nepermis pe final, iar adversarii i-au taxat.

Alexandria rămâne pe penultimul loc, 19, cu 5 puncte, în timp ce Ceahlăul se menține cel puțin pentru moment pe loc de play-off, 6, cu 14 puncte, dar va coborî pe locul 7 dacă Corvinul nu pierde la Tunari.

CSM ALEXANDRIA – CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 2-2

Ștefan Cană 78′, Simon Petre 80′ / Azdren Lullaku 9′, Matei Moraru 23′

CSM Alexandria: Cristică – G. Crețu (C. Neagu 46′), Nicola, Perju, Cană, Mih. Stancu (cpt.), M. Ciobanu (Jerdea 85′), Împungerouă, Al. Mogoș (Nedelea 46′), Iakabfi, Dodoi (P. Simon 46′)
Rezerve: Brînză – Nițescu, Lupoaica, Vl. Georgescu, Gîdea
Antrenor: Alin Pînzaru

Ceahlăul: Krell – Petkov, Lorenzo Fonseca, Vișinar (cpt.), Tud. Oltean – Pedro Albino, Akwasi, Joao Jaquite, Mat. Moraru, Neicuțescu, Llullaku (Cortelezzi 46′)
Rezerve: Winney – Forizs, Al. Fărăgău, Copoț-Barb, M. Savu, P. Petre, Al. Anton, Larrauri
Antrenor: Cristian Pustai

Stadion: Municipal (Turnu Măgurele – Teleorman). Arbitru central: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Arbitri asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Marian Istrate (Buftea – Ilfov). Arbitru de rezervă: Arthur Răcoare (Curtea de Argeş). Observator de arbitri: Ion Negoescu (Târgovişte). Delegat de joc: George Constantinescu (Slatina).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-9-liga-2-19287899

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-duel-cu-cs-tunari-in-etapa-9-de-liga-2-19287991

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-a-demisionat-de-la-campionii-fc-arges-19287902

Narcis POHOAȚĂ 07 Oct. 2023, 14:21 Liga 2
Pe aceeași temă