CS Balotești continuă cu același antrenor în noul sezon al Ligii 2. Călin: „Am decis să optez pentru continuitate”

Marius ANGHEL 13 Jun. 2017, 13:45 Liga 2
CS Balotești continuă cu același antrenor în noul sezon al Ligii 2.** Călin:

CS Balotești l-a numit ca antrenor principal pe Augustin Călin (36 de ani) la finalul stagiului de pregătire de iarnă, chiar înaintea reluării campionatului, după ce secundul Emil Stanca a condus în toată acea perioadă antrenamentele și a pus echipa pe picioare pentru partea a doua a sezonului. Numirea lui Călin s-a făcut mai mult datorită faptului că echipa avea nevoie de un antrenor cu licență, însă decizia conducătorilor clubului s-a dovedit în final a fi una inspirată.

Tehnicianul care până atunci antrenase numai în Liga 4 și doar un sezon în Liga 3, la Phoenix Ulmu, în rest în campionatele inferioare din Algeria, a avut rezultate acceptabile la gruparea ilfoveană, pe care a dus-o de pe loc retrogradabil pe locul 13, peste Academica Clinceni, ASU Poli și Metalul Reșița. Munca lui Augustin Călin a fost apreciată, astfel că acestuia i s-a propus prelungirea contractului.

„Voi rămâne la Balotești și pentru campionatul care urmează. Am discutat aspectele cu responsabilii clubului și am decis să optez pentru continuitate”, a declarat Augustin Călin pentru IlfovSport.

În cele 14 meciuri desfășurate pe teren de CS Balotești în 2017 s-au înregistrat 6 victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri. Cea mai lungă serie pozitivă a cuprins trei partide în care nu a pierdut (două victorii și o remiză), de două ori reușind acest lucru. Iar cea mai nefastă perioadă a cuprind o serie de trei jocuri în care s-a pierdut. Cel mai important succes a fost cel obținut la Șiria, 2-1 cu UTA, sau remiza de pe teren propriu cu FC Brașov, scor 2-2.

În cadrul întâlnirii cu șefii clubului ilfovean, Augustin Călin a fost abordat și subiectul lotului de jucători pe care se va baza în noul sezon. „Consider, în continuare, că patru-cinci dintre cei care sunt acum în lotul Baloteștiului pot juca în prima ligă. Vom aduce jucători doar în cazul în care dintre cei vizați pentru transferuri la alte grupări vor pleca, finalmente, de la echipa noastră”, a mai spus Călin.

Claudiu Herea, golgheterul echipei, este principala țintă din lotul Baloteștiului dorită de mai multe adversare.

Reunirea echipei CS Balotești este programată pe 26 iunie.

Marius ANGHEL 13 Jun. 2017, 13:45 Liga 2
Pe aceeași temă