Cristian Bustea și Dean Beța se așteaptă la un meci greu cu Poli Iași, dar cred în victorie. Steaua, sub presiunea calificării în play-off în ultimele două etape din sezonul regular

Marius ANGHEL 03 Mar. 2022, 18:15 Liga 2

Steaua a început perfect meciurile oficiale din 2022, cu un succes la scor împotriva Unirii Constanța, 5-0 la Buftea, iar până la finalul sezonului regular mai are două partide de disputat și are nevoie de două victorii pentru a rămâne la mâna ei în cursa pentru calificarea în play-off.

În penultima etapă a sezonului regular, a 18-a, echipa antrenată de Daniel Oprița joacă primul meci pe teren propriu în acest an, în Ghencea, iar adversar îi va fi o formație cu nume în fotbalul românesc, Poli Iași, care nu trece printr-o perioadă prea bună, aceasta urmând a evolua în play-out și se va lupta pentru menținerea în Liga 2.

Jocul se desfășoară vineri, de la ora 17:30, chiar în deschiderea etapei a 18-a.

Cristian Bustea și Dean Beța convinși că Steaua învinge Poli Iași dacă suporterii îi vor ”împinge” din spate

Despre întâlnirea cu Poli Iași, din partea Stelei au vorbit mijlocașul stânga Cristian Bustea (27 de ani) și fundașul Dean Beța (30 de ani), foști coechipieri la Juventus București, unde au fost antrenați chiar de Daniel Oprița. Amândoi consideră dificil jocul cu moldovenii, dar sunt convinși că dacă vor avea și un imbold important din spate din partea suporterilor vor trece și peste acest hop.

”Sigur atmosfera o să fie una foarte incendiară și frumoasă și sper să nu-i dezamăgim pe suporterii noștri. Nu ne așteaptă un meci ușor, dar trebuie să intrăm și să ne facem treaba cât mai bine”, a spus Cristian Bustea la microfonul Steaua TV. Acesta, una dintre cele trei achiziții făcute de Steaua în iarnă, se va afla la primul joc al său pe noul stadion din Ghencea, după ce în prima parte a sezonului a prind doar 17 minute în cinci partide la UTA, în Liga 1.

”Sperăm în primul rând ca suporterii să vină într-un număr cât mai mare să ne susțină, pentru că, de câte ori au fost alături de noi, jocul echipei și rezultatele au fost pe măsură. Sunt multe schimbări și la Iași, în conducere, s-au schimbat și obiectivele. Ne concentrăm pe meciurile care au rămas până la final și să prindem play-off-ul. Acesta este primul pas, după care vom schimba obiectivul, să ne clasăm cât mai sus”, a declarat și Dean Beța, fost coechipier cu Daniel Oprița la Petrolul, dar și ”elev” al său la Juventus, CS Mioveni și Steaua, cât și fin.

Beța a marcat în meciul trecut, cu Unirea Constanța, primul său gol pentru Steaua, în cele 16 partide în care a fost utilizat în acest campionat de Liga 2.

Prețuri între 15 și 50 de lei pentru un bilet la Steaua – Poli Iași

Biletele pentru meciul dintre Steaua și Poli Iași pot fi achiziționate de la casieria stadionului și în ziua jocului, vineri, între orele 8:30 și 17:30, aceasta din urmă fiind ora de start a partidei. Bineînțeles, biletele pot fi achiziționate în orice moment până la ora jocului de pe site-ul www.iabilet.ro.

Prețurile pentru un bilet la Steaua – Poli Iași variază între 15 lei (Peluza Sud), 25 de lei (Tribuna II), 35 de lei (Tribuna I), 50 de lei (Tribuna O) sau 2.000 de lei (o lojă).

”Biletele pentru loje se vor vinde DOAR la casieria stadionului.
Se vor vinde bilete individuale până la capacitatea maximă a unei loje (4 locuri), urmând ca după ocuparea uneia să se treacă la următoarea lojă.
IMPORTANT !!!!
Accesul la acest meci se va putea face în baza certificatului verde sau a unui test PCR negativ efectuat în urmă cu 72 ore, respectiv unui test antigen negativ, efectuat în urmă cu maxim 48 ore.
În limita locurilor disponibile:
– copiii cu vârsta de până la 16 ani, vor avea acces în stadion numai însoțiți de un adult, în baza unui bilet GRATUIT, cu excepția biletelor în lojă;
– pentru pensionarii și militarii veterani din teatrele de operații se pun în vânzare bilete la tarif redus – 10 lei, în sectoarele desemnate din Tribuna a 2-a. Acestea se vor elibera pe bază de talon de pensie, respectiv legitimație/carnet de militar veteran în teatrele de operații;
– pentru veteranii de război se vor emite bilete GRATUITE, în sectoarele desemnate din Tribuna a 2-a, în baza carnetului de veteran de război.
– În cazul în care situația nu va permite desfășurarea meciului cu participarea spectatorilor, contravaloarea biletelor achiziționate online sau la casa de bilete, va fi restituită în cel mai scurt timp posibil – legal”, informează Steaua.

Steaua are nevoie de două victorii în ultimele două meciuri pentru a fi sigură de accederea în play-off

Steaua se află pe locul 6 în Liga 2, cu 31 de puncte și cu șanse mari la play-off, însă trebuie să-și câștige ultimele două jocuri din sezonul regular, cu Poli Iași (acasă) și Metaloglobus (deplasare).

În schimb, Poli Iași ocupă locul 11, cu 22 de puncte, cu două puncte peste a doua poziție de baraj de menținere în Liga 2. Mai are meciuri cu Steaua (deplasare) și Astra (acasă), înainte de a merge în play-out, unde va lupta pentru a rămâne în eșalonul secund.

Declarațiile date de Cristian Bustea și Dean Beța înainte de Steaua – Poli Iași:

https://www.youtube.com/watch?v=K9XHYtWqNMo

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-optimist-ca-poli-iasi-poate-pleca-neinvinsa-din-ghencea-cu-steaua-avem-armele-noastre-si-putem-spera-la-un-rezultat-pozitiv-19221509

https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-sase-echipe-lupta-pentru-trei-locuri-ramase-disponibile-in-play-off-ul-ligii-2-stim-deja-11-din-cele-14-formatii-care-merg-in-play-out-dar-si-pe-singura-care-e-sigura-de-grupa-in-care-va-e-19221389

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-joaca-din-nou-in-incheierea-etapei-acum-cu-fc-hermannstadt-derby-o-sa-fie-si-la-ploiesti-dar-si-steaua-are-partida-importanta-in-ghencea-programul-rundei-a-18-a-si-meciuri-19221340

Marius ANGHEL 03 Mar. 2022, 18:15 Liga 2
Pe aceeași temă