”Corbii” schimbă aerul și au în vizor ”călăreții roșii” doborâți din fruntea Ligii 2! Florin Maxim stă în tribună la jocul împotriva fostei sale echipe: ”Au orgoliul lor, după ce au pierdut primul loc. Acolo vrem să terminăm și noi”

Marius ANGHEL 05 Apr. 2024, 18:40 Liga 2
”Corbii” schimbă aerul și au în vizor ”călăreții roșii” doborâți din fruntea Ligii 2! Florin Maxim stă în tribună la jocul împotriva fostei sale echipe: ”Au orgoliul lor, după ce au pierdut primul loc. Acolo vrem să terminăm și noi”

Corvinul are un program și mai aglomerat decât al colegelor din play-off-ul Ligii 2, fiindcă joacă și în Cupa României, unde marți a reușit să dea o adevărată lovitură, să o umilească pe CFR Cluj (scor 4-0) și să obțină o calificare istorică în semifinală. Dar, cu siguranță, jucătorii echipei hunedorene nu se plâng, mai ales că obțin rezultate care îi înregistrează în istoria clubului unde legende sunt Michael Klein, Mircea Lucescu, Dorin Mateuț, Ioan Andone, Florea Dumitrache, Romulus Gabor, Mircea Rednic sau Bogdan Lobonț.

La mai puțin de patru zile distanță după nebunia de meci cu campioana provinciei CFR Cluj, băieții lui Florin Maxim revin pe teren pentru un ”duel al orgoliilor”, așa cum îl numește chiar Corvinul.

Sâmbătă, de la ora 11:30, pe stadionul Măgura din Cisnădie, sibienii se vor înghesui să vadă minunea, într-un meci cu CSC Șelimbăr, formație care a dominat în mare parte acest sezon de Liga 2, însă chiar după prima etapă din play-off și-a pierdut locul din fotoliul de lider.

Corvinul joacă pe terenul echipei care a fost lider în majoritatea timpului în acest sezon de Liga 2, după marea victorie cu CFR Cluj. Florin Maxim este suspendat

Partida de la Cisnădie îi readuce pe ”corbi” la un aer mai puțin rarefiat, unul de Liga 2, dar îi pune față în față cu ”călăreții roșii” care au condus în majoritatea timpului această ediție de campionat. Va fi un meci în care Alexandru Neacșa și compania vor încerca să arate că rezultatul din Cupă nu a fost deloc întâmplător, dar și că sunt mai buni decât jucătorii lui Claudiu Niculescu, probabil reținând și declarațiile făcute nu cu mult timp în urmă de directorul general Corneliu Stănilă. ”Șelimbărul este o mașinărie în momentul de față, mașinărie pe care e foarte greu s-o oprească cineva. Credeți-mă!”, spunea conducătorul sibienilor.

Corvinul nu-l va avea pe banca tehnică pe Florin Maxim la acest meci, antrenorul fiind suspendat după cartonașul galben încasat în timpul remizei cu Gloria Buzău, din prima rundă din play-off.

”Nu m-am mai întâlnit cu o astfel de situație, dar colegii din staff sunt pregătiți, nu va fi o problemă foarte mare pentru noi. La fel de adevărat e că și băieții s-au obișnuit să audă vocea mea de pe margine, dar asta este… Totuși ne-am pregătit bine, băieții sunt apți, sunt dornici, iar din acest punct de vedere nu cred că vor fi probleme. După astfel de jocuri, cum a fost cel cu CFR, misiunea noastră e, cumva mai ușoară, pentru că băieții și-au confirmat și lor că pot, dacă mai era nevoie, au văzut de ce sunt în stare dacă sunt pregătiți din toate punctele de vedere. Dar, în același timp, trebuie să ne recalibrăm și să dovedim că nimic nu a fost întâmplător până acum. Mă bucur că, fizic, suntem foarte bine și sper să fim așa și la ora jocului”, a spus Florin Maxim, care este la prima suspendare de cânda preluat echipa hunedoreană, în vara anului 2021, iar meciul trebuie să-l privească din tribună, fără să dea indicații.

  • Pentru Corvinul va fi primul meci ”afară” în play-off-ul Ligii 2, după 1-1 acasă cu Gloria Buzău, dar și primul în deplasare după două disputate acasă chiar în nocturnă, incluzându-l și pe cel din Cupa României cu CFR Cluj. La Cisnădie se va juca aproape de ora prânzului, deci la lumina zilei.

Fosta echipă antrenată de Florin Maxim, contra actuala, ambele în play-off fără să poată promova! Ambele țintesc locul 1

Florin Maxim (43 de ani) ratează să stea pe margine chiar la meciul împotriva echipei pe care tocmai el a promovat-o în Liga 2, în 2021, însă pe care nu a mai apucat să o conducă în acest campionat, fiindcă nu s-a mai înțeles cu conducerea în privința prelungirii contractului.

Corvinul a făcut o radiografie interesantă a întâlnirii cu CSC Șelimbăr în avancronica partidei, pe care v-o redăm în întregime: ”Adversara noastră de mâine a pierdut şefia clasamentul chiar cu prilejul primului joc din play-off, cedat la Miercurea Ciuc, 0-2 – înfrângerea cu FK Csikszereda fiind prima după 11 etape în campionat. De altfel, echipa pregătită de Claudiu Niculescu a fost în postura de lider, neîntrerupt, din etapa a 12-a! Sibienii ştiu să profite de avantajul terenului propriu, având în vedere că au cedat doar o singură dată în 9 partide, fiind devansaţi într-un clasament al punctelor strâns în faţa propriilor fani doar de… Corvinul Hunedoara (22 faţă de 23 strânse de echipa noastră)! Un top inedit care spune foarte multe despre capacitatea fizică a celor de la CSC Șelimbăr este cel prin care se evidențiază formațiile cu cele mai multe puncte acumulate din postura de formații conduse în partide cu 1-0. Sibienii au cucerit nu mai puțin de 10 puncte din meciuri în care a fost condusă după ce adversarul a marcat primul gol! În 6 din 15 meciuri disputate, Șelimbăr a primit gol înainte de a marca însă a reușit o dată să smulgă remiza, până la final, iar în alte trei meciuri… să răstoarne partida și să învingă, cucerind toate cele trei puncte puse în joc!”

”Formează o echipă puternică, omogenă, care joacă un fotbal bun, pun presiune constantă, mai ales la meciurile de acasă. Nu va fi un meci simplu, de asta trebuie să fim siguri! Da, corect, se întâlnesc două echipe care nu au drept de promovare, dar care din punct de vedere sportiv au demonstrat că merită să fie în play-off, aşa că nu văd de ce te-ai mulţumi doar cu atât… Ştiu că şi ei, la fel ca noi, îşi doresc să termine pe prima poziţie în clasament, am şi văzut o declaraţie din partea conducerii lor pe această temă, aşa că există o miză, dacă se mai întreba cineva acest lucru. Va fi un meci dificil, nu va semăna cu cel de la Hunedoara… atunci am dominat, am ratat mult, nu ne-au pus prea multe probleme, acum e vorba de un alt moment al campionatului, joacă acasă, vin după un eşec cu Csikszereda, după care au pierdut primul loc, aşa că au orgoliul lor, e clar”, a mai spus Florin Maxim.

0-0 în meciul din sezonul regular, CSC Șelimbăr are patru puncte în plus

În meciul direct din sezonul regular, Corvinul și CSC Șelimbăr au remizat, scor 0-0, la Hunedoara, în data de 26 noiembrie. Pentru Corvinul, acesta a fost unul dintre cele două meciuri în care nu a reușit să înscrie în acest sezon, celălalt fiind în deplasare la CSC Dumbrăvița.

Etapa a 2-a a play-off-ului a debutat de joi, când CS Mioveni și Gloria Buzău au remizat la scorul de 1-1. Acest rezultat nu a schimbat nimic în clasament, astfel că CSC Șelimbăr se află în continuare pe locul 2, cu 42 de puncte, în timp ce Corvinul ocupă locul 3, cu 38 de puncte.

Meciul de la Cisnădie începe la ora 11:30 și va fi arbitrat de centralul Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) și de asistenții Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și George Bogdan Duță (Bacău). Arbitru de rezervă este Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ). Observator de arbitri este Marian Deaconu (Ploieşti), iar delegat de joc este Daniel Sabou (Zalău).

Declarațiile lui Florin Maxim înainte de CSC Șelimbăr – Corvinul Hunedoara:

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-bichir-declaratii-noi-despre-schimbarea-formei-de-organizare-a-stelei-19305169

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-trica-s-a-despartit-de-csm-alexandria-si-a-preluat-fcu-craiova-fc-19305175

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-si-gloria-buzau-joaca-in-deschiderea-etapei-2-din-play-off-ul-ligii-2-19305024

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-joaca-tot-in-deplasare-si-tot-in-deschidea-etapei-si-in-a-doua-runda-din-play-off-ul-ligii-2-noul-lider-e-din-nou-gazda-in-play-out-cele-sase-jocuri-au-loc-din-nou-in-acelasi-timp-19304730

Marius ANGHEL 05 Apr. 2024, 18:40 Liga 2
Pe aceeași temă