CSC Șelimbăr se compară cu liderul din Germania: ”Suntem o mașinărie pe care e foarte greu s-o oprească cineva!” Stănilă dă două exemple de neurmat din Liga 2

Ovidiu BOICA 25 Mar. 2024, 10:49 Liga 2
CSC Șelimbăr se compară cu liderul din Germania: ”Suntem o mașinărie pe care e foarte greu s-o oprească cineva!” Stănilă dă două exemple de neurmat din Liga 2

CSC Șelimbăr este revelația actualei ediții de Liga 2 după ce a reușit să termine sezonul regular pe primul loc, pe care l-a ocupat în majoritatea primelor 19 etape, de 15 ori.

Cornel Stănilă, directorul general al clubului, susține că acum sunt culese roadele din perioada de la promovare încoace. Oficialul Șelimbărului e de părere că jucătorii lui Claudiu Niculescu au căpătat încredere de la un meci la altul, dar și că, în obținerea acestei performanțe, au cântărit foarte multe lucruri, mai puțin cunoscute.

”După o muncă de doi ani și jumătate, Șelimbărul culege roadele. Sunt foarte multe lucruri, plecând de la selecția jucătorilor, plecând de la obiectivele pe care ți le propui, plecând de la modul în care motivezi jucătorii, inclusiv din punct de vedere financiar… Totul contează, ce staff tehnic ai, ce jucători aduci, ce stabilitate financiară ai. Credeți-mă, e o muncă enormă în spate. Lumea vede foarte puține, dar este o muncă enormă, o muncă enormă. Și Șelimbărul, la fel ca și Corvinul… Uite și Corvinul, alt model de urmat”, a mai spus, zilele trecute, Stănilă la Sport Total FM.

Cornel Stănilă, compară CSC Șelimbăr cu Bayer Leverkusen!

Întrebat dacă nu consideră că și lipsa presiunii asupra jucătorilor, în sensul că aceștia, indiferent dacă se vor clasa pe unul din primele două locuri la finalul sezonului, sau mai jos, nu au de pierdut, fiindcă oricum nu pot promova din cauza formei de organizare a clubului, Stănilă a dat exemplul liderului din Bundesliga, Bayer Leverkusen.

În prima ligă din Germania, după mulți ani în care titlul a fost ”confiscat” de Bayern Munchen, la finalul actualei ediții laurii de campioni ar putea ajunge în curtea altei echipe.

”Vreau să vă-ntreb un lucru: Bayer Leverkusen are presiune? Vă spun eu care e secretul. Este o mașinărie (n.r. la Șelimbăr) în momentul de față, mașinărie pe care e foarte greu s-o oprească cineva. Credeți-mă! Când câștigi, câștigi, credeți-mă că (n.r. jucătorilor) le intră-n sânge. Nu mai poate să-i oprească nimeni pe băieții ăștia. La fel e la Leverkusen, credeți-mă! Leverkusen avea obiectiv câștigarea campionatului? Au câștigat, au câștigat și iar au câștigat, s-a creat o mașinărie care câștigă… La fel e la Șelimbăr în momentul de față, credeți-mă! Ăsta este secretul, când capeți încredere în tine, când îți câștigi mentalitatea pe care eu de mult timp am vrut s-o dobândească jucătorii la echipa asta și oamenii din jurul acestei echipe, când ai o mentalitate de învingător… O mentalitate sănătoasă poate să creeze rezultatele? Credeți-mă că doar asta poate să le creeze”, este părerea lui Stănilă.

Chindia și Argeșul, exemple de… neurmat!

Stănilă consideră că bugetele impresionante ale unor echipe nu le asigură acestora automat succesul, mai ales dacă susținerea financiară este asigurată de autoritățile locale, chiar dacă nu în mod direct, motiv pentru care cei din administrație se implică în viața sportivă a cluburilor.

Conducătorul Șelimbărului consideră că presiunea pusă de edilii locali sau județeni care asigură o parte consistentă din bugetul cluburilor respective, din bugetul Consiliului Local sau al celui Județean, este dăunătoare.

”Dacă luăm modelul altor cluburi, nu vreau să le dau numele, care au investit bani de trei ori mai mulți ca Șelimbărul, uite că n-au reușit, sunt unde sunt. (…) Legat de presiune, poate presiunea vine și de acolo (n.r. – de la autoritățile locale sau județene). La Șelimbăr, chiar avem un primar care se implică foarte mult, enorm de mult. Și consilierii locali, dar doar pe partea administrativă, doar pentru a oferi condiții cât mai bune. Niciodată nu s-au implicat pe latura sportivă, dimpotrivă, au susținut cât de mult au putut ei doar din punct de vedere administrativ. În momentul în care intervii și pui o presiune fantastică pe tot ce înseamnă partea sportivă, probabil și jucătorii sau antrenorii de la cluburile respective – așa cum s-a și întâmplat de altfel – cedează. Vorbim de două cluburi de tradiție (n.r. – Chindia și CFC Argeș, ambele retrogradate în vară din prima ligă și care au forțat o revenire imediată, dar vor evolua în play-out). (…) Se-ntâmplă să clachezi, dar nu putem să venim tot timpul să spunem: «Da, domle, e presiunea competiției și Șelimbărul joacă fără presiune». Păi de ce? Șelimbărul joacă să câștige această competiție, Șelimbărul joacă pentru locul întâi. Șelimbărul n-a cedat un metru”, a mai spus directorul general al ”călăreților roșii”.

CSC Șelimbăr este la înălțime în acest sezon față de Chindia. Cele două echipe s-au întâlnit în chiar ultima etapă a sezonului regular, iar sibienii s-au impus cu 2-1, revenind de la 0-1. Șelimbărul era matematic în play-off cu trei runde înainte de final, iar Chindia a sperat la un miracol până în ultima clipă, dar va evolua în play-out, pentru menținerea în Liga 2.

Performanță cu bani puțini. Iată exemplele!

La polul opus, primele trei echipe clasate la finalul sezonului regular în Liga 2, CSC Șelimbăr, Unirea Slobozia și Corvinul Hunedoara, au un buget mult mai mic decât echipele date de exemplu mai devreme, dar cu toate acestea au făcut performanță.

Motiv pentru care Stănilă consideră că, mai presus de bugetele bombastice ale unor cluburi precum Chindia Târgoviște sau Campionii FC Argeș, este munca echipei, a celor din staffuri și a jucătorilor.

”Uitați-vă la prietenul meu Ilie Lemnaru (n.r. – președintele clubului Unirea Slobozia), uitați-vă ce buget are Slobozia. Uitați-vă ce buget are Șelimbărul, uitați-vă ce buget are Corvinul, care sunt primele trei. Toate trei am dominat campionatul ăsta, noi suntem pe primele trei locuri. Și uitați-vă ce bugete imense au ceilalți. Gândiți-vă și la aspectul ăsta. Cum să nu fie presiune mare la ei, în momentul în care, într-un an electoral, s-au aruncat niște bani fatastici, fantastici? Uitați-vă cine susțin echipele astea, că se tot vorbește că suntem o echipă care trăim din banul public. Păi, cred că 90 la sută (n.r. – dintre echipe) trăiesc din banul public, în Liga 2. Haideți s-o spunem și pe aia dreaptă, toată lumea spune că Șelimbărul are bani. Șelimbărul este doar o comună, mai mică sau mai mare, dar munca din spatele acestui proiect nu se vede. E munca jucătorilor în teren, în primul rând, vă spun. Ei merită tot, sacrificiile pe care le-au făcut, încrederea pe care o au în momentul de față… Credeți-mă, secretul este la jucători. Acolo este munca mare”, a adăugat Stănilă.

CSC Șelimbăr va întâlnit în play-off-ul Ligii 2 echipele Unirea Slobozia, Corvinul Hunedoara, Gloria Buzău, CS Mioveni și FK Miercurea Ciuc. Șelimbăr și Corvinul nu au drept de promovare, astfel că celelalte patru echipe fie vor promova direct, fie vor juca baraj de promovare.

Foto: Valentin Macrea (Sport Pictures) și CSC Șelimbăr

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-joaca-in-play-off-ul-ligii-2-fara-drept-de-promovare-19303858

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-stanila-despre-visul-selimbarului-de-a-fi-campioana-ligii-2-19303762

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-play-off-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19303410

Ovidiu BOICA 25 Mar. 2024, 10:49 Liga 2
Pe aceeași temă