Constantin Schumacher (48 de ani), noul antrenor al CSC Șelimbăr, a declarat că nu i-a trebuit mult timp până să se decidă să preia echipa sibiană pe care a avut-o ca adversar în sezonul recent încheiat de Liga 2, inclusiv în play-off.
”Schumi” l-a lăudat pe predecesorul său de la cârma șelimbărenilor, Claudiu Niculescu, demisionar și între timp ajuns la FC Voluntari, retrogradată în Liga 2 în această vară.
”Nu a fost o decizie greu de luat, a fost ușor, pentru că anul trecut această echipă a făcut performanță. Îl felicit pe Claudiu (n.r. – Niculescu) pentru tot ce a făcut aici. Sunt bucuros că sunt aici și sperăm să facem lucruri frumoase”, au fost primele cuvinte ale lui Schumacher în calitate de antrenor al CSC Șelimbăr.
Noul antrenor al ”călăreților roșii” susține că speră să alcătuiască un lot competitiv cu jucătorii rămași din sezonul trecut, cei care vor mai fi transferați în următoarele zile și juniorii din propria academie.
”Au plecat mulți jucători, iar acest lucru se vede, dar cu jucătorii care au rămas, cei care vor mai veni, iar alături de cei din pepiniera proprie sperăm să facem o echipă bună, iar Șelimbărul să fie o echipă care să se bată acolo sus, chiar dacă anul acesta nu va fi ușor. Sunt multe echipe bune care trag la play-off, dar vom face tot posibilul să fim acolo sus. Sută la sută mai avem nevoie de întăriri, vor mai veni jucători, chiar începând de săptămâna viitoare”, a spus cel care în sezonul trecut a condus CS Mioveni.
Altfel, Schumacher a evitat să se pronunțe asupra obiectivului pentru sezonul care începe în primul weekend din luna august.
”Avem cinci zile de antrenament, nu este ușor, acum încercăm să facem echipa și după putem vorbi de obiective, însă obiectivul meu principal este ca această echipă să joace un fotbal bun”, a spus noul antrenor al CSC Șelimbăr, care, astfel, a recunoscut că a condus echipa încă de luni, când încă era sub contract cu CS Mioveni.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSC Șelimbăr