OFICIAL | FC Voluntari a anunțat readucerea ca antrenor a lui Claudiu Niculescu. Florin Pârvu rămâne și el la clubul ilfovean

Marius ANGHEL 06 Jun. 2024, 13:59 Liga 2
OFICIAL | FC Voluntari a anunțat readucerea ca antrenor a lui Claudiu Niculescu. Florin Pârvu rămâne și el la clubul ilfovean

Cu o întârziere de câteva zile, Claudiu Niculescu a semnat contractul și va continua ca antrenor în Liga 2, așa cum Liga2.ro anunța în ultima zi a lunii mai.

Fostul ”principal” al CSC Șelimbăr în ultimul an și jumătate revine la FC Voluntari, clubul la care a reușit cele mai importante realizări în cariera deja de 12 ani.

Claudiu Niculescu a revenit la FC Voluntari

Claudiu Niculescu (48 de ani) îi ia locul lui Florin Pârvu la echipa retrogradată din prima ligă, antrenorul prahovean trecând printr-o perioadă extrem de grea, după moartea soției sale. Totuși, ilfovenii anunță că și Pârvu va continua la club, dar nu spun în ce funcție.

Fostul atacant a semnat cu ilfovenii un contract valabil pe următorii 2 ani și va avea ca obiectiv promovarea în prima ligă.

”Bine ai revenit, Claudiu Niculescu!
FC Voluntari anunță că a semnat un contract, pe o perioadă de 2 ani, cu antrenorul Claudiu Niculescu.
Câștigator al Cupei și SuperCupei României alături de FC Voluntari în 2017, Claudiu Niculescu a mai antrenat în cariera sa Universitatea Cluj, FC Bihor, Metalul Reșița, CSM Rîmnicu Vâlcea, CS Mioveni, Dinamo București, Al-Tai FC, Concordia Chiajna, Poli Iași și CSC Șelimbăr
Ca jucător, ,,Clau-Gol” a îmbrăcat de 8 ori tricoul primei reprezentative a României și a evoluat la echipe de club precum: Drobeta Turnu-Severin, Electrocutare Craiova, Universitatea Craiova, Dinamo București, Genoa, Duisburg, Omonia Nicosia și Universitatea Cluj.
Florin Pîrvu, antrenorul care a fost la cârma formației noastre de la început play-out-ului, va activa în continuare în cadrul clubului nostru”, sună comunicatul celor de la FC Voluntari.

Niculescu a mai antrenat FC Voluntari, cu care a reușit cele mai importante realizări din cariera sa pe banca tehnică

Este primul anunț al FC Voluntari despre viitorul său, după retrogradarea din prima ligă. Componența staffului, data reunirii și ce jucători au mai rămas în lot rămân, pentru moment, un mister.

Claudiu Niculescu și-a dat demisia de la CSC Șelimbăr în dimineața meciului cu CS Mioveni, ultimul acasă în play-off pentru echipa sibiană și penultimul în sezonul 2023-2024. A rămas pe banca și în aceste două partide. Antrenorul motiva ruptura de clubul cu care mai avea un an de contract astfel: ”Am ajuns la concluzia că e o decizie mai bună pentru mine și pentru cariera mea. Îmi doresc altceva”.

Ca antrenor, Niculescu a condus până acum echipele Universitatea Cluj, FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al-Tai (Arabia Saudită), Concordia Chiajna, Politehnica Iași și CSC Șelimbăr.

Pe aceasta din urmă a antrenat-o în perioada noiembrie 2022 – mai 2024, iar în sezonul actual a fost lider cu ea în majoritatea timpului din sezonul regular al Ligii 2. Play-off-ul l-a terminat pe locul 3, poziție care duce în barajul de promovare, numai că CSC Șelimbăr este club de drept public, astfel că nu poate promova în prima ligă.

Pe FC Voluntari a antrenat-o între aprilie 2017 și aprilie 2018, în prima ligă. Alături de echipa ilfoveană a realizat cele mai importante performanțe ca antrenor. A câștigat Cupa României și Supercupa în 2017, singurele trofee atât pentru el, ca ”principal”, cât și pentru clubul înființat în 2010.

În iarnă, înainte de aducerea lui Florin Pârvu, numele lui Claudiu Niculescu s-a numărat printre antrenorii doriți de FC Voluntari.

Din informațiile Liga2.ro, Andrei Antoce, colaborator al lui Niculescu la CSC Șelimbăr, care s-a despărțit zilele trecute de ilfoveni, va face parte din noul staff tehnic al FC Voluntari.

Marius ANGHEL 06 Jun. 2024, 13:59 Liga 2
Pe aceeași temă