Concordia, la primul eșec în campionat cu Eugen Trică antrenor: ”Încă am speranțe mari în continuare. Nu e nimic pierdut, avem numai de câștigat”

Marius ANGHEL 18 Oct. 2022, 17:31 Liga 2

Concordia Chiajna a suferit, luni seară, primul eșec în campionat de când a fost preluată de Eugen Trică. Ilfovenii au pierdut un meci important în sezonul regular, 0-1 la SC Oțelul Galați, una dintre adversarele în lupta pentru accederea în play-off și mai apoi la promovare.

Anterior, trupa din Chiajna reușise două victorii în Liga 2 cu Trică antrenor (4-1 la Poli Timișoara și 2-0 cu Progresul Spartac), fiindcă, altfel, echipa a debutat cu o înfrângere cu noul ”principal”, 0-2 acasă cu ”U” Cluj, însă acest meci a avut loc în Cupa României.

Concordia, la primul eșec în campionat cu Eugen Trică

Concordia a încasat repede gol la Galați, din minutul 5. După un corner bătut scurt în partea stângă, mingea a fost centrată înalt în fața porții, Yabre a așezat cu capul și croatul Antonio Azinovic a marcat din 4 metri.

A urmat apoi un meci urât din punct de vedere al spectacolului, de luptă, disputat mai mult la mijlocul terenului. Concordia a reușit să aibă câteva situații la poarta lui Dur-Bozoancă abia pe final. Rusescu (70) a șutat pe lângă dintr-o lovitură liberă, Skytte (82) l-a întins pe goalkeeper, iar același Dur-Bozoancă (83) a reținut mingea trimisă periculos de Llullaku.

La finalul jocului, Eugen Trică a vorbit despre astfel de meciuri în care cine reușește să înscrie rapid preferă apoi să ”omoare” fotbalul pentru a obține toate punctele.

”Orice aut, chiar dacă este la 40 de metri de poarta ta este un pericol, pentru că saltă mingea în careu și acolo… Nu știu, există concentrare, dar o minge deviată deja îți crează probleme mari de tot. Din păcate pentru fotbal. Și eu sunt adeptul posesiei, îmi doresc să construiesc de la portar, dar, din păcate, nu ai cum să joci fotbalul pe care mi-l doresc eu. Orice echipă care marchează în minutul 2 deja are un avantaj de un gol și îl apără până la finalul meciului”, a spus, dezamăgit, Eugen Trică, la microfonul DigiSport.

Trică, încrezător în calificarea în play-off: ”Nu e nimic pierdut, avem numai de câștigat”

Concordia este însă la al cincilea eșec în acest sezon, cum nu mai are nicio altă echipă din primele nouă clasate. Totuși, trupa din Chiajna, chiar dacă se află abia pe locul 10, cu 13 puncte, este la patru puncte în spatele ultimei formații situată pe locurile de play-off, FK Miercurea Ciuc (locul 6, 17 puncte).

Din acest motiv, Trică încă are mari speranțe că echipa sa poate merge în play-off.

”Încă am speranțe mari în continuare, mai sunt multe puncte puse în joc. Am vorbit cu băieții, nu am ce să le reproșez, a doua repriză a fost foarte bună, am presat tot timpul, dar, din păcate, la ocaziile pe care le-am avut, două-trei, nu am reușit să marcăm și au câștigat adversarii cele trei puncte.

Important e să ne recuperăm pentru meciul viitor, să ne câștigăm meciul de acasă contra Viitorului Pandurii Târgu Jiu. Suntem la patru puncte de locul 6, deci loc de play-off. Nu e nimic pierdut, avem numai de câștigat. Dar trebuie să jucăm și să câștigăm”, a declarat Trică.

Concordia Chiajna în meciul cu SC Oțelul: Chesneau – R. Simion (Călințaru 46′), Palmeș (cpt.), Stănică, Leo. Alexandrescu – Burcea (Ghimfuș 52′), Codrea, Cierpka (Skytte 71′), Ad. Voicu (Llullaku 77′) – Ndiaye (Vl. Mihalcea 46′), Rusescu. Rezerve neutilizate: Duțu – Maric, E. Oancea, Mustacă.

”Obiectivul este play-off-ul, iar după aia mai vedem”

Și în acest sezon bătălia pentru primele șase locuri în clasament, care duc în play-off, este una strânsă. La fel ca trupa din Chiajna, aflată pe locul 10, și următoarele cele clasate, FC Brașov, Dinamo și Dumbrăvița, au același număr de puncte acumulat până acum, 13, astfel că și ele au speranțe la grupa de promovare.

”Lupta e echilibrată. Sunt echipe echilibrate, fotbal echilibrat. Cam asta se joacă. Ai un mic avantaj, deja îl păstrezi, chiar dacă marchezi gol în secunda 50. Adversarii își păstrează avantajul până în minutul 90+4, 90+5, până în momentul în care fluieră arbitrul. Sunt rezultate strânse: 1-0, 1-1, 2-1. Câștigi foarte greu. De aceea trebuie să lupți pentru fiecare minge și, când ai posibilitatea, când ai situații, ocazii de a marca, să marchezi. Obiectivul este play-off-ul. Trebuie să prindem primele locuri, de play-off, iar după aia mai vedem ce se va întâmpla. Sunt încrezător în continuare. Important e să ne câștigăm următorul meci, care se anunță la fel de greu”, a mai comentat Eugen Trică.

În etapa a 11-a, Concordia Chiajna joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (locul 14, 12 puncte), echipă care săptămâna trecută s-a despărțit de antrenorul Florin Stîngă, iar de ieri l-a reinstalat în funcție.

Foto: Sorin Pană / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-s-a-declarat-surprins-placut-de-jucatorii-sai-dupa-victoria-cu-concordia-antrenorul-otelului-nu-e-interesat-ca-o-parte-a-publicului-e-nemultumita-la-final-19249908

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-si-concordia-chiajna-joaca-de-la-ora-1815-in-incheierea-etapei-a-10-a-galatenii-sunt-neinvinsi-acasa-ilfovenii-au-punctaj-maxim-cu-trica-antrenor-19249781

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tot-mai-bine-e-cu-el-florin-stinga-s-a-intors-la-viitorul-pandurii-la-sapte-zile-dupa-despartire-iar-clubul-l-a-prezentat-sub-forma-ghicitoare-19249957

Marius ANGHEL 18 Oct. 2022, 17:31 Liga 2
Pe aceeași temă