Concordia Chiajna merge perfect în Grupa B a play-out-ului de Liga 2, iar sâmbătă, în runda a 3-a, a reușit să treacă de CSC Dumbrăvița, pe teren propriu, cu scorul de 3-1. Ilfovenii au terminat prima parte în avantaj de două goluri, 2-0.
A deschis scorul echipa din Chiajna, în minutul 30, prin Petar Petkovski, iar același jucător a dublat avantajul de pe tabelă în minutul 34. În partea secundă, la numai trei minute de la reluare, oaspeții au redus din diferență prin Răzvan Ghinescu, dar ilfovenii au refăcut avantajul de două goluri pe final.
În minutul 85 a venit desprinderea pe tabelă, atunci când a marcat Răzvan Ghinescu și a mai adus trei puncte pentru Concordia Chiajna în ierarhia din play-out.
Directorul sportiv Cristian Bălașa a declarat după partidă că jocurile din acest final de întrecere vor fi folosite pentru planurile care vor fi demarate din vară, pentru un sezon următor în care Concordia Chiajna va avea ca obiectiv tot accederea în prima divizie.
Antrenorul Eugen Trică va miza mai mult și pe jucătorii care au evoluat mai puțin în sezonul regular, mai ales că ilfovenii nu au emoțiile retrogradării în Liga 3. Trebuie precizat că echipa din Chiajna a disputat, cu CSC Dumbrăvița, prima partidă după o pauză de trei săptămâni.
A fost desemnată să stea în runda trecută de play-out, iar ulterior a venit pauza competițională pentru meciurile echipelor naționale.
”Rezultatul meciului de azi arată că am muncit bine în pauză. Era important să luăm cele trei puncte, jocul a fost bun cu excepția începutului reprizei a doua. Totul a fost ok!
Supărarea e că nu suntem în play-off la ce lot avem, la cât am investit, suflet, jucători. Meritam să fim în play-off, dar a fost înfrângerea cu Metaloglobus care ne-a dus în play-out.
Vrem să câștigăm grupa pentru retrogradare, orice meci, lotul pe care îl avem ne face să ne gândim la victorie. Mai sunt jucători în lot care nu au jucat prea mult, trebuie să îi analizăm și să le dăm meciuri.
Încet, încet, trebuie să decidem ce facem din vară. Eugen Trică termină și el contractul în vară, iar ulterior vor fi discuții. Deocamdată ne-am făcut anumite idei, dar trebuie să analizăm jucătorii pe care îi avem în curte”, a spus Cristian Bălașa la Metropola TV.
Concordia Chiajna are, după două meciuri în play-out-ul de Liga 2, 35 de puncte, fiind pe locul 1 în Grupa B. E la un punct peste locul 2, FC Brașov, care nu a evoluat în runda a 3-a, de sâmbătă, dar și la cinci puncte de locul 3, CSC Dumbrăvița. Clasamentul grupei este completat de Viitorul Pandurii (29 de puncte), Progresul Spartac (20 puncte), Ripensia (17 puncte) și Unirea Constanța (12 puncte).
Runda a 4-a aduce pentru Concordia Chiajna un nou meci în deplasare, la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii.
Foto: George Filip / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-unirea-dej-se-joaca-de-la-ora-1230-ambele-echipe-au-nevoie-de-victorie-pentru-a-tine-pasul-cu-dinamo-si-a-mai-spera-la-al-doilea-loc-direct-promovabil-19265911
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristi-munteanu-vrea-sa-uite-partida-dinamo-sc-otelul-19265993
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-3-din-play-out-cele-sase-meciuri-in-care-se-vor-clarifica-si-mai-mult-echipele-care-vor-retrograda-sau-merge-la-baraj-incep-de-la-ora-1100-19265897
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lamine-ghezali-omul-partidei-dinamo-sc-otelul-19265966