Concordia Chiajna acționează în opoziție cu declarațiile făcute la finalul anului trecut, anume că nu mai speră la play-off-ul Ligii 2. Deși la nivel declarativ lucrurile sunt pesimiste, în practică ele se întâmplă la 180 de grade.
După ce l-a achiziționat pe Gabriel Tamaș, formația din Ilfov a mai făcut o mutare importantă, a unui jucător cu experiență, a portarului Iustin Popescu, în vârstă de 29 de ani, ultima dată la CS Mioveni.
Concordia Chiajna și Iustin Popescu au parafat un acord valabil până la finalul campionatului de Liga 2, astfel că plecarea lui Thomas Chesneanu (23 de ani) este din ce în ce mai aproape.
Noul portar al grupării antrenate de Eugen Trică a semnat din postura de titular în SuperLiga României, evoluând în 17 meciuri pentru CS Mioveni în prima parte a sezonului și păstrând poarta intactă în numai trei rânduri.
Iustin Popescu, născut la Craiova, plecat de la CS Mioveni zilele trecute, evoluase anterior, timp de trei ani, la Chindia Târgovişte, echipă cu care a promovat în prima ligă în vara lui 2019. În cariera sa a mai trecut pe la Fortuna Poiana Câmpina, ACS Berceni, Dinamo, Petrolul și Unirea Tărlungeni.
Iustin Popescu are peste 100 de meciuri la nivelul Ligii 2, dar și aproape 40 de confruntări în prima divizie. Cele mai multe partide le are bifate pentru CS Mioveni, 68.
”IUSTIN ALIN POPESCU este noul jucator al “VULTURILOR VERZI”!
Conducerea Clubului Sportiv Concordia Chiajna a parafat astăzi un contract valabil pana in vara cu Iustin Alin Popescu. Experimentatul goalkeeper in varsta de 29 ani a venit la clubul nostru de la echipa C.S. Mioveni si a mai evoluat la Scoala de Fotbal Gheorghe Popescu, Chindia Targoviste, Fortuna Poiana Campina, Dinamo Bucuresti si Petrolul Ploiesti.
Bun venit in echipa ”vulturilor verzi”, IUSTIN ALIN POPESCU!”, a anunțat Concordia Chiajna pe pagina de Facebook în privința lui Iustin Popescu.
Referitor la perioada de pregătire, jucătorii lui Eugen Trică mai au o săptămână de vacanță, urmând să reia antrenamentele la jumătatea lunii, la 16 ianuarie. Există posibilitatea ca trupa din Chiajna să plece din România, în Antalya, pentru pregătire, dar și să facă ședințele de pregătire la baza proprie.
Sunt două variante, așadar, pentru Concordia Chiajna, intrarea în cantonament, indiferent de alegere, urmând să aibă loc la finalul lunii ianuarie-începutul lunii februarie. Dacă se va face deplasarea în Turcia, atunci Eugen Trică vrea să dispute patru meciuri amicale. Tot în jur de patru partide test vrea să ia și dacă stagiul de pregătire va avea loc la Chiajna.
În privința meciurilor amicale, până acum au fost stabilite trei, cu două echipe din Liga 2 și una din Liga 3. La o săptămână de la reunire, Concordia Chiajna va întâlni Progresul Spartac, la 28 ianuarie va întâlni CS Tunari, iar testul cu Steaua va avea loc la 18 februarie.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/prietenie-dar-fotbalul-e-pe-bani-salariul-urias-pentru-liga-2-pe-care-il-va-castiga-gabi-tamas-la-concordia-chiajna-exclusiv-19257519
https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-concordiei-despre-cum-l-a-convins-pe-gabi-tamas-sa-semneze-si-despre-viata-extrasportiva-a-fostului-international-merg-si-eu-cu-el-daca-e-cazul-video-19257500
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-prima-reactie-a-lui-gabi-tamas-dupa-ce-a-semnat-cu-concordia-chiajna-am-gasit-normalitate-apoi-m-am-crucit-19257405
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lovitura-de-imagine-data-de-concordia-chiajna-a-semnat-cu-gabriel-tamas-durata-contractului-si-ce-spune-presedintele-cristian-tanase-19257397