Politehnica Iași va disputa, miercuri, ultimul meci în cadrul cantonamentului de la Bansko, în compania formației azere Sabah Masazir, iar joi va reveni acasă, unde va continua pregătirea până la startul sezonului.
Cu două zile înainte de finalul stagiului, Claudiu Niculescu s-a declarat mulțumit de modul cum au lucrat elevii săi. Antrenorul spune că în proporție de 70-80 la sută și-a cristalizat o formulă de echipă după meciurile amicale disputate în Bulgaria.
”Atmosfera este bună în cantonament, e normal să fie așa. S-a acumulat o oboseală destul de mare, pentru că venim după această perioadă lungă de trei săptămâni și jumătate de cantonamente, dar băieții trebuie să rămână concentrați și sperăm să încheiem cu bine acest stagiu, iar jucătorii să se întoarcă sănătoși acasă. Este în regulă totul până acum, am avut condiții foarte bune aici, amicale foarte bune care ne-au ajutat să ne facem o idee despre potențialul fiecărui jucător în parte. Până acum pot să spun că a fost un cantonament foarte reușit, ca de altfel toată pregătirea. Mai avem un meci, după aceea venim acasă și intrăm în linie dreaptă cu pregătirea la Iași. După meciurile disputate, 70-80 la sută am găsit o formulă de echipă. Am o idee clară, pot spune că în proporție de 70-80 la sută am gândit o echipă, dar mai am două-trei posturi unde am mai avea oarecum câteva semne de întrebare”, a declarat Claudiu Niculescu.
Antrenorul Politehnicii a explicat că încă sunt jucători în urmă cu pregătirea, pe care speră să-i aducă până la startul sezonului la un nivel optim din punct de vedere fizic.
”Sunt jucători care au venit și mai târziu puțin, sunt în urmă cu pregătirea, dar sper eu ca până la începutul sezonului să-i aducem la un nivel optim. Dacă nu sută la sută sau la nivelul celorlalți jucători care au început pregătirea specifică cu noi, măcar undeva la 90 la sută cu pregătirea fizică. Eu sunt mulțumit de cum s-au prezentat jucătorii, toți sunt dornici de performanță și acest lucru este îmbucurător pentru mine”, a mai spus Niculescu, care mai vrea acoperite câteva posturi în echipă: ”Nu mă îngrijorează nimic în momentul de față, sunt foarte optimist și chiar am încredere în jucătorii care au fost aduși. Mai sunt posturi care trebuie dublate, mai căutăm un portar, un atacant, un mijlocaș ofensiv. Trebuie să avem concurență pe posturi, pentru că știm foarte bine, concurența naște performanță și va trebui să avem dubluri pe fiecare post în parte. Va fi un campionat destul de lung, vor veni accidentări, suspendări, așa că trebuie să fim acoperiți pe toate posturile. În rest, toate lucrurile au decurs bine până în acest moment.”
Claudiu Niculescu admite că una dintre problemele cu care se confruntă în această perioadă este lipsa omogenității, aspect pe care speră însă să îl rezolve până la startul viitorului sezon.
”Eu sunt foarte optimist și e normal să fiu așa. Și băieții sunt la fel, am încredere în echipă, și ei au început să aibă încredere unii în ceilalți. Sper să reușesc până la începutul sezonului să omogenizez echipa. Se simte lipsa omogenității, sunt momente în joc când se simte acest lucru și până la urmă e un lucru normal dacă ne gândim că au venit 17-18 jucători noi. De aceea ne-a prins foarte bine acest cantonament lung, pentru că am stat mai mult împreună, dar sper ca până la începutul sezonului, atât cât se poate, să fim cât de cât omogeni. Eu spun că ușor-ușor au început să se lege relații de joc între jucători, dar mai necesită puțin timp. Sper ca la începutul sezonului să fim cât de cât bine din punctul de vedere al omogenității”, a precizat antrenorul Politehnicii Iași.
Niculescu a subliniat importanța jucătorilor experimentați care formează scheletul echipei și s-a referit aici la Vașvari, Tincu, Martac, Lică sau Plămadă.
”Dacă e să remarc ceva este unitatea grupului. Chiar dacă sunt mulți jucători noi, când am spus că au început să se lege niște relații pot să spun că nu doar de joc, ci și umane. Sunt băieți de caracter cu toții și un rol important îl au jucătorii cu mare experiență, cum sunt Gabi Vașvari, Răzvan Tincu, Martac, Lică sau Plămadă, care i-au ajutat pe cei tineri să se integreze mai repede. Sigur, mai necesită puțin timp, pentru că încă nu se cunosc foarte bine, dar mai avem ceva timp și sunt convins că ușor-ușor se va realiza și acest lucru. Trebuie să remarc unitatea grupului, ceea ce pentru mine este foarte important”, a punctat Claudiu Niculescu, care a avut și un mesaj pentru suporterii formației din Copou: ”Suporterilor le transmit să fie alături de echipă. Nu îmi place să fac promisiuni, dar ce pot să le transmit eu este că noi vom face cu toții tot ce va depinde de noi pentru a-i mulțumi pe suporterii ieșeni și pentru a duce Iașiul acolo unde îi este locul.”
În cantonamentul din Bulgaria, Poli a înregistrat următoarele rezultate în amicale: 1-1 cu FK Makedonija GjP (Macedonia), 4-0 cu CSKA 1948 Sofia II (Bulgaria), 2-1 cu FC Mavlon (o selecționată a academiilor din Nigeria) și 2-1 cu Akritas Chlorakas (Cipru). Anterior, în țară, Poli Iași a mai disputat un amical, cu FC Botoșani, pierdut cu scorul de 1-4.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-castigat-in-ultimele-minute-amicalul-cu-cipriotii-de-la-akritas-polonezul-tomczyk-a-ajuns-cu-ambulanta-la-spital-19237761
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-victorie-intr-un-amical-cu-o-echipa-din-nigeria-claudiu-niculescu-a-testat-un-mijlocas-bulgar-19237662
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-achizitie-pentru-claudiu-niculescu-poli-iasi-a-imprumutat-un-mijlocas-dreapta-de-la-farul-constanta-19237592