Cu o zi înainte de amicalul cu ciprioții de la Akritas Chlorakas, Poli Iași a disputat, sâmbătă seară, un meci test cu o echipa nigeriană numită FC Mavlon, o selectionată a academiilor din țara africană.
Trupa lui Claudiu Niculescu, în care au evoluat jucătorii tineri și juniorii folosiți mai puțin în meciurile anterioare, s-a impus cu scorul de 2-1 (0-1), prin golurile marcate de Octavian Cracea și Ionuț Pelivan, respective Adai.
Africanii au condus la pauză prin golul marcat de Adai, în minutul 28, care a reluat cu capul din 8 metri lateral stânga, cu lob, la colțul lung, peste Dohotariu, după o centrare venită din dreapta careului. Poli a revenit în repriza secundă și a punctat prin Cracea (56), dintr-o lovitură liberă indirectă bătută din 7 metri central (foto), și Pelivan (70), cu o lovitură de cap din 7 metri ușor lateral stânga, sub transversală, după ce Kouadio a pătruns în dreapta și a central, iar portarul nigerienilor a scăpat mingea printre mâini.
În acest meci, antrenorul Claudiu Niculescu l-a testat și pe bulgarul Vladimir Semerdzhiev, un mijlocaș central în vârstă de 27 de ani care a evoluat la Lokomotiv Sofia în sezonul trecut. Acesta a intrat pe teren în minutul 63, în locul lui Fică.
Poli Iași a început meciul în formula: Dohotariu – Kouadio, Ciaun, Ungurenașu, Ștefanovici – Cracea, Fică – Ant. Dumitru, Hrib, Pelivan – Ciubăncan. În repriza a doua au mai intrat Chistol, Niamțu și D. Deac.
Duminică, de la ora 18:00, Poli Iași va întâlni formația cipriotă Akritas Chlorakas, în al patrulea amical din cadrul cantonamentului de la Bansko.
https://www.youtube.com/watch?v=ewIOeHHKm9U
https://www.youtube.com/watch?v=wHygnFN3hUM
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-achizitie-pentru-claudiu-niculescu-poli-iasi-a-imprumutat-un-mijlocas-dreapta-de-la-farul-constanta-19237592
https://liga2.prosport.ro/liga-3/adrian-kerezsy-numit-antrenor-la-nou-promovata-in-liga-3-rapid-brodoc-mai-multi-juniori-de-la-poli-iasi-vor-fi-imprumutati-la-clubul-din-vaslui-19237479