Modificarea în stafful tehnic cu care Nicolae Dică va încerca să promoveze Campionii FC Argeș la capătul noului sezon de Liga 2.
Preparatorul fizic anunțat inițial de club ca fiind parte din grupul tehnic, singurul care rămăsese din stafful fostului antrenor principal, Eugen Neagoe, a fost înlocuit.
Dică și în special cei patru colaboratori ai săi au avut parte și de o mică prezentare din partea formației alb-violete.
La momentul instalării lui Nicolae Dică, în primele zile ale lunii iunie, CFC Argeș anunța că din stafful tehnic al noului antrenor principal fac parte George Cotigă, Viorel Tănase, Ionuț Boșneag și Carmel ”Bebe” Bărbulescu. Acesta din urmă, preparator fizic fost și la Astra sau Petrolul, era singurul rămas din vechiul staff, al lui Eugen Neagoe, asta, în ciuda a ceea ce transmitea clubul la momentul despărțirii de oltean.
Între timp, aproape de finalul lunii iunie, după ce echipa a sunat adunarea din data de 17, clubul a publicat o fotografie cu toți membri staffului tehnic și le-a făcut componenților săi o mică prezentare. Printre aceștia nu se mai regăsește Bărbulescu, ci Dan Didiță ca preparator fizic.
Didiță, în vârstă de 54 de ani, originar din Plopeni (Prahova), a mai activat la ”U” Cluj, Gaz Metan, Gloria Bistrița, FC Timișoara, FCM Târgu Mureș, Rapid, FC Argeș, SCM Pitești (actuala Campionii FC Argeș), FC Clinceni, din nou ”U” Cluj, din nou CFC Argeș, Unirea Bascov și încă o dată ”U” Cluj.
De trupa unde antrenor este Ioan Ovidiu Sabău s-a despărțit duminică, 23 iunie, ”din motive familiale”, susținea clubul clujean: ”FC Universitatea Cluj a acceptat solicitarea preparatorului fizic Dan Didiță de încheiere a colaborării înainte de termen, din motive familiale. Clubul îi mulțumește pentru munca depusă la “U””.
”Motive familiale” au fost, de fapt, un pretext, fiindcă, la scurt timp, Campionii FC Argeș l-a anunțat pe Didiță.
”Istoria ne-a arătat că marile performanțe ale Argeșului au fost mereu în strânsă legătură cu prezența spiritului argeșean în echipă. Haideți să vedem staff-ul tehnic care va sta pe banca echipei noastre.
Nicolae Dică nu mai are nevoie de nicio prezentare. Născut la Pitești, a făcut primii pași în fotbal la FC Argeș. La seniori a îmbrăcat tricoul alb-violet de 88 ori, reușind să marcheze 34 de goluri. Ca antrenor al Argeșului, Nick a obținut promovarea în liga secundă în 2017 și a contribuit la promovarea în Liga 1 din 2020. Nick a mai fost secund la Echipa națională de fotbal a României, dar și principal la FCSB, CS Mioveni, Fotbal Club Universitatea 1948 și FC Voluntari. Pe FCSB a calificat-o în grupele UEFA Europa League și în primăvara europeană în primul mandat și în grupele UEFA Europa Conference League în cel de-al doilea mandat.
George Cotigă este unul dintre secunzii lui Dică. Coty, piteștean și el, a jucat la FC Argeș în două perioade, 2009-2011 și 2017-2018, strângând 44 de meciuri în tricoul alb-violet și fiind în multe dintre aceste partide căpitanul echipei. Ca antrenor secund a mai activat alături de Nick la FCSB, CS Mioveni, FC U Craiova și FC Voluntari.
Viorel Tănase este cel de-al doilea secund al echipei noastre. Suporterii argeșeni și-l aduc cu siguranță aminte din sezonul 2003/04, când Tase a jucat 20 de meciuri în tricoul alb-violet. Ca secund a mai activat alături de Nicolae Dică la FCSB sau FC Voluntari.
Ionuț Boșneag este antrenorul cu portarii. Născut la Pitești, acesta s-a format și a debutat în fotbalul mare la FC Argeș, reușind să strângă 96 de partide între buturile porții noastre. Ca antrenor cu portarii a mai activat la Astra Giurgiu, Al-Shabab, Al-Raed și Universitatea Craiova.
Dan Didiță este cel mai nou membru al staff-ului tehnic. Acesta l-a înlocuit pe Carmel “Bebe” Bărbulescu, devenind noul nostru preparator fizic. Dan Didiţă a fost antrenorul Şcolii de Fotbal Nicolae Dobrin în perioada 1996-2002. Ulterior, s-a dedicat carierei de preparator fizic, activând la echipe ca FC Universitatea Cluj, Rapid, Poli Timișoara sau Gaz Metan Mediaș. La FC Argeș a mai activat de-a lungul timpului în mai multe mandate.
Mult succes, Vulturilor!”, sună prezentarea staffului tehnic al CFC Argeș.
Foto: Campionii FC Argeș