Cetatea, în cădere liberă

08 Nov. 2009, 15:18 Liga 2

FC Cetatea a coborât pe locul 15 în clasamentul Seriei I după a
treia înfrângere consecutivă, 0-1 pe „Areni” cu FCM Bacău, cea mai
slabă echipă care a evoluat la Suceava în acest tur de
campionat.

Oaspeții au câștigat trei puncte nesperate grație autogolului
marcat de Dorel Bernard în finalul meciului și runda a 13-a a fost
una cu ghinion pentru echipa locală. La conferința de presă de după
meci, antrenorul Gheorghe Poenaru a recunoscut că jucătorii săi
s-ar fi mulțumit și cu un rezultat de egalitate, iar spusele
tehnicianului băcăuan s-au văzut și în evoluția oaspeților, care au
avut un debut slab de meci. Nici Cetatea nu s-a ridicat la nivelul
așteptărilor publicului, prezent la meci în număr redus. După un
sfert de oră de la startul întâlnirii, băcăuanii au arătat că pot
fi periculoși pe contraatac însă finalizarea lui Ionuț Radu a lăsat
de dorit. Tomaz a șutat peste poarta lui Manea în minutul 20, iar
după alte zece minute, Apetri l-a încercat pe goalkeeperul
oaspeților cu șut violent de la marginea careului. Până la pauză
ambele echipe și-au mai trecut în cont câte o ocazie de gol,
Cetatea prin devierea lui Pălimaru iar Bacăul la lovitura liberă
executată de Cojocaru. La revenirea de la vestiare, Ioan Radu l-a
introdus pe teren pe Mircea Negru, revenit la Cetatea după o lungă
perioadă de absență însă cel care a avut golul în vârful ghetei a
fost Florin Apetri. Lovitura liberă de la 17 metri executată de
mijlocașul Cetății a trecut la o palmă de poarta băcăuanilor lovind
plasa laterală. Sucevenii s-au aflat minute bune la cârma jocului
însă Homneac și Tomaz au greșit ținta. În minutul 61, șutul lui
Taban este respins cu o intervenție la sacrificiu a veteranului
Dorel Bernard.

Odată cu trecerea timpului, din tribune au început să se audă
fluierăturile spectatorilor. Introducerea lui Dicher în locul lui
Tomaz nu a înviorat cu nimic atacul Cetății, iar în minutul 78 la o
fază banală în care Bernard a vrut să trimită cu capul către
portarul Pascal mingea a intrat în plasa porții sucevene. Din acest
moment au început înjurăturile spectatorilor la adresa echipei, iar
Bernard nedorind să rămână dator le-a răspuns fanilor cu aceeași
monedă. Minutele de prelungire au găsit Cetatea în atac însă fără
niciun rezultat pentru că la fluierul de final al partidei, tabela
de marcaj a arătat 0-1, iar jucătorii suceveni au părăsit cu capul
plecat gazonul de pe Areni.

Articol scris de Gabriel
Toderașcu

Foto: Dan
Filipciuc

08 Nov. 2009, 15:18 Liga 2
Pe aceeași temă