După un start dezastruos de campionat, cu două înfrângeri la scor (1-3 la FK Miercurea Ciuc și 0-3 acasă cu CSM Slatina) și șase goluri primite, Ceahlăul dă semne de revenire.
Trupa lui Marco Veronese a obținut primul succes stagional în etapa trecută, 2-0 în deplasare cu Concordia Chiajna, iar sâmbătă poate continua linia pozitivă cu o nouă victorie, de această dată pe propriul teren, în fața Mioveniului.
Sâmbătă, 24 august, de la ora 11:00, Ceahlăul Piatra Neamț primește vizita lui CS Mioveni, în cadrul etapei a 4-a a Ligii 2.
Formația argeșeană a disputat în acest an barajul pentru promovarea în prima ligă, contra Botoșaniului, dar în actualul sezon a avut un start ezitant. Echipa pregătită de Alin Chița se află pe locul 11, cu 4 puncte strânse în primele trei etape, în timp ce nemțenii sunt pe 16, cu 3 puncte.
CS Mioveni a început sezonul cu o remiză albă acasă cu nou-promovata Unirea Ungheni, o victorie la limită la altă nou-promovată, CS Afumați (1-0), și a cedat acasă cu FC Voluntari (0-1), retrogradată din prima ligă. În plus, argeșenii au fost eliminați și din Cupa României, 2-3 la Râmnicu Vâlcea, având, astfel, două eșecuri consecutive.
Echipa lui Chița are un singur gol marcat în primele trei etape, dar se poate lăuda și cu cea mai bună defensivă de până acum, încasând tot un singur gol.
De cealaltă parte, Ceahlăul pare să-și fi revenit după primele două eșecuri din campionat, moldovenii având două victorii în deplasare fără gol primit, 1-0 în Cupă, cu FC Bacău, și 2-0 la Chiajna, în Liga 2.
Elevii lui Marco Veronese caută primele puncte pe propriul teren în noul sezon, iar o victorie i-ar apropia de zona play-off-ului. Nemțenii au însă mari lacune în defensivă, mai cu seamă că polonezul Kamil Viktorski este suspendat, dar contează pe forma bună a atacantului ghanez Carl Davordzie, marcatorul celor trei goluri ale Ceahlăului în campionat. Acesta a reușit o dublă în etapa trecută, la Chiajna, o altă reușită fiind semnată în prima etapă, la Miercurea Ciuc.
Înaintea partidei, antrenorul italian Marco Veronese a declarat că echipa sa are moralul ridicat după cele trei puncte obținute în deplasare cu Concordia Chiajna. În plus, nemțenii nu au primit gol în ultimele două jocuri oficiale, o bilă albă pentru o echipă cu a patra cea mai slabă apărare din campionat.
”Întâlnim o echipă bună, cu jucători cu calitate, care încearcă să joace fotbal, dar noi abordăm meciul cu multă încredere după victoria de la Chiajna și sperăm să obținem un rezultat bun”, a declarat Marco Veronese, care a făcut apel la public să aibă răbdare cu echipa sa: ”Am încredere în jucătorii mei, dar sunt mulți tineri, mulți jucători noi, care nu cunosc campionatul României și au nevoie de timp pentru a se adapta. Trebuie să avem răbdare. Când pierzi, vezi totul negativ, dar eu le cer suporterilor să aibă răbdare și să-i susțină pe jucători. Și să fi alături de noi atât în momentele bune, cât și în perioadele dificile.”
Ghanezul Carl Davordzie, de departe cea mai în formă achiziție de până acum a Ceahlăului, promite un nou gol pentru echipa sa, în poarta Mioveniului.
Ghanezul în vârstă de 24 de ani a punctat de trei ori până acum și este al doilea marcator al Ligii 2, la egalitate cu Josef Dolny (FK Miercurea Ciuc) și Stefan Visic (Metaloglobus), primii doi fiind Raul Bakoș (FK Miercurea Ciuc) și Cătălin Doman (CSM Slatina), cu câte patru goluri.
”Chiar dacă am dat trei goluri, nu e suficient. Trebuie să dau mai mult, și eu și echipa, pentru ca Ceahlăul să aibă rezultate. În primele etape am pierdut și mi-am dorit să fac ceva să-mi ajut echipa, mă bucur că am reușit să înscriu în etapa trecută. Am încredere în echipă, eu cred că ne putem lupta pentru primele locuri. Vreau să înscriu din nou și cu Mioveniul”, a spus Carl Davordzie, adus din Liga 3, de la Gloria Bistrița Năsăud.
În sezonul trecut, într-un meci disputat în data de 26 august 2023, CS Mioveni s-a impus la Piatra Neamț cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Ștefan Blănaru, în minutul 15. Acesta joacă în Liga 3 acum, la CSM Unirea Alba Iulia.
Captură foto și video: ACSM Ceahlăul Piatra Neamț