Cătălin Anghel: „Mizez mult pe dorința jucătorilor de a reveni unde le e locul”

04 May. 2012, 13:46 Liga 2
Cătălin Anghel:**

FC Viitorul a organizat, astăzi, o conferință de presă al cărei subiect l-a reprezentat meciul de sâmbătă, cu CF Brăila, din etapa a 25-a a Ligii a II-a. Alături de antrenorul principal Cătălin Anghel a mai participat atacantul Vlad Rusu.

Cătălin Anghel: „Este un meci vital pentru că nu mai avem voie să facem pași greșiți. CF Brăila este o echipă puternică, ce are în componență jucători experimentați și care pierde greu pe teren propriu. Echipa gazdă are un bloc funcțional foarte compact și face o densitate foarte mare. Eu am încredere că putem depăși pasa mai puțin fericită pe care o traversăm, iar la Brăila vreau să demonstrăm acest lucru și rezultatul să ne fie favorabil. Încrederea mea vine din faptul că acești jucători au făcut lucruri foarte bune în tur. Mizez mult pe dorința lor de a reveni unde le e locul. Mai mulți factori au determinat această scădere a jocului nostru. Noi trebuie să știm să ne analizăm foarte bine plusurile și minusurile și să ne dăm seama de ceea ce trebuie să facem în continuare. Rezultatul la Brăila este cel mai important. Nu contează calitatea jocului prestat, ci doar să bifăm cele trei puncte. Simt că jucătorii mei au moral bun. Trebuie să mergem la Brăila cu inima deschisă, cu încredere și convingere pentru că altfel nu ne putem apropia cele trei puncte. Nu avem timp să ne lamentăm, iar unicul nostru obiectiv este victoria.”

„Brăila joacă bine acasă, dar noi trebuie neapărat să câștigăm”

Vlad Rusu: „Ne așteaptă un meci destul de greu în perspectiva finalului de campionat. Brăila joacă bine acasă, dar noi trebuie neapărat să câștigăm. Ne-am pregătit foarte bine și sper să depășim această pasă neagră. Suntem pe un loc promovabil și sper să rămânem între primele două echipe până la finalul campionatului. În fiecare meci ne-am creat ocazii, dar cred că ne-a lipsit luciditatea și concentrarea în fața porții. Avem puterea să ducem la bun sfârșit obiectivul promovării.”

Întâlnirea CF Brăila – FC Viitorul este programată sâmbătă, de la ora 11.00, și va fi transmisă în direct de Dolce Sport 2.

Sursa: Academia Hagi

04 May. 2012, 13:46 Liga 2
Pe aceeași temă