Chindia este una dintre echipele din Liga 2 considerate principale favorite la promovare în acest sezon. Formația din Târgoviște a stat de șapte ori în 21 de etape pe primul loc și și-a pierdut această poziție în chiar ultimul meci programat în 2018, după înfrângerea de la Cluj, 1-3 cu „U”. Dâmbovițenii au căzut tocmai pe locul 5, însă sunt la doar două puncte în spatele liderului Sportul Snagov și la unul de Academica Clinceni și Petrolul Ploiești.
Viorel Moldovan (46 de ani) vede o luptă în șase pentru lupta la promovare și trage primele concluzii la finalul turului. Despre Chindia, fostul internațional este „mulțumit până la un anumit nivel” și spune că ar fi fost foarte mult încântat dacă jucătorii săi ar fi scos încă patru puncte în plus, regretând cele trei remize consecutive obținute în a doua jumătate a lunii noiembrie.
„Clasamentul este foarte comprimat acolo, în partea de sus. Sunt cinci echipe și aș include-o și pe FC Argeș, a șasea echipă, care este și ea la o diferență de cinci puncte de primul loc. Noi, după înfrângerea de la Cluj (n.r. – 1-3 cu „U”) am căzut până pe locul 5, la două puncte de primul loc. Ce pot să spun… Prima parte a sezonului mă mulțumește până la un anumit nivel. Dacă aveam încă patru puncte în plus eram foarte mulțumit. Așa, pot să spun că sunt mulțumit de parcursul echipei. Avem 13 victorii, cinci meciuri egale și trei înfrângeri. Numai noi, Snagovul și „U” Cluj avem câte trei înfrângeri. Îmi pare rău că pe finalul acestui sezon de toamnă am făcut trei rezultate de egalitate și, așa cum am spus, dacă aveam încă patru puncte în plus, ceea ce însemna două victorii și un egal în cele trei jocuri, mă refer cu Metaloglobus, Luceafărul și acasă cu Energeticianul, era cu totul altceva. Puteam să stau pe o poziție confortabilă, pe primul loc al clasamentului, cu 48 de puncte și să fie Snagovul în spatele meu la două puncte. Dar nu a fost să fie. Pe final de sezon intervin foarte mulți factori care afectează bunul mers al echipei, mă refer aici la jucători accidentați, jucători suspendați, și dereglează puțin mecanismul, ceea ce s-a întâmplat la Chindia. Am avut anumiți absenți, care erau foarte importanți în angrenajul echipei și până la urmă asta ne-a costat, pentru că s-a văzut că nu am reușit să câștigăm împotriva unor adversari… Chiar dacă am controlat și am dominat jocul, ne-a lipsit și luciditatea și inspirația în anumite momente la finalizare. Așa, jocurile le-am controlat în totalitate, dar păcat că nu am încă patru puncte în clasament. Ă‚sta este oful finalului de sezon. Așa, în parte, sunt mulțumit de ceea ce au arătat băiații, de modul în care s-au implicat, de tot ceea ce au făcut în aceste șase luni de zile”, a spus Viorel Moldovan la Telekom Sport, care a avut și un mesaj de încurajare pentru jucătorii săi: „Trebuie să ne întoarcem mult mai puternici și mai motivați din această vacanță. Ne așteaptă un retur foarte complicat, dar am mare mare încredere în grupul pe care îl antrenez”.
„Cea mai puternică în momentul de față este Chindia, fără falsă modestie”
Dintre Chindia, Petrolul, „U” Cluj, FC Argeș, Sportul Snagov și Academica Clinceni, adică echipele care s-au detașat în prima parte a clasamentului și care vor continua lupta pentru promovare, Viorel Moldovan o vede pe formația sa cea mai puternică și pregătită să facă pasul în Liga 1. Fostul atacant nu a fost impresionat de niciun adversar, iar singura sa teamă că nu va putea să îndeplinească obiectivul o are doar față de echipa sa.
„Cea mai puternică în momentul de față este Chindia, fără falsă modestie. Avem cea mai bună echipă. Nu am fost impresionat de niciun adversar cu care am jucat. Le spun și băieților de fiecare dată: «Suntem cei mai buni și trebuie să demonstrăm asta non-stop». Singurul adversar de care îmi e frică e propria mea echipă. Deci rămâne de văzut. Sigur se vor întări „U” Cluj, Petrolul. Și noi vrem să ne întărim, să găsim calitate, nu cantonate, pentru că nu am nevoie de cantitate. Știu exact ce ne trebuie. Dacă reușim să aducem elementele respective, ne vor ajuta foarte mult. Și la nivel de under 21 avem nevoie și încă vreo trei elemente în toate compartimentele echipei. Să vedem ce vom putea face. Sunt convins că echipe de tradiție, atât „U” Cluj, cât și Petrolul, cu bugete mult mai consistente decât al nostru, vor face tot ce le stă în putință să se întărească. Nu e de neglijat nici Clinceniul și nici Snagovul. Nu știu care e situația la Snagov, dar, până la urmă, respectăm pe toată lumea, dar, sincer, nu am fost impresionat de niciun adversar. Dacă echipa mea e capacitată la maxim și e concentrată, nu avem probleme”, a mai declarat Moldovan.
„Nu vreau să plece nimeni. Sunt mulțumit de toată lumea”
Cât despre despărțirile și achizițiile pe care le gândește în această pauză de iarnă, antrenorul Chindiei spune că nu vrea să renunțe la niciun jucător, dar își dorește să completeze lotul cu trei „elemente”, câte unul în fiecare compartiment, plus doi under 21.
„Nu am făcut nicio listă. Nu vreau să plece nimeni. În momentul de față sunt mulțumit de toată lumea. Am un lot, să zic, echilibrat, dar, pentru a fi mai puternic, avem nevoie de trei elemente, mă refer aici la compartimentul defensiv, cel median și cel ofensiv, plus, la nivel de under, dacă găsim, unul sau doi care să îți aducă un plus și să ai soluție de pe bancă sau de la început. Este foarte important să ai under care să îți aducă ceva în joc, nu să ai mâini moarte, așa cum se spune. Mă gândesc în momentul de față acum să duc echipa în Liga 1 și după aceea să găsesc din punct de vedere calitativ, nu cantitativ, să ne aducă un plus de valoare și echilibru, și să avem soluții de pe bancă atunci când se impune acest lucru. Am suferit din acest punct de vedere pe final, acum. De pe bancă, anumite elemente, nu au adus ceea ce îmi doream eu”, e de părere Viorel Moldovan, care numește jucătorii elemente.
„Ultimul lucru la care mă gândesc în momentul de față este unde vom juca dacă vom promova”
Infrastructura de la Târgoviște este unul dintre punctele în minus care trag în jos Chindia. Viorel Moldovan spune că lipsa unui stadion modern sau a condițiilor nu favorizează o promovare, însă nu vrea să își ocupe mintea cu astfel de probleme pe care ar trebui să le rezolve conducătorii clubului. Antrenorul se gândește doar la partea sportivă, cum să reușească să ducă echipa în Liga 1.
„Suferim la nivel de infrastructură. Nu a fost ușor să găsim condițiile necesare pentru a ne desfășura activitatea corect. Avem la Aninoasa, lângă Târgoviște, un teren unde ne-am mai descurcat din când în când și ne mai antrenam. E chiar un cadru corect, perfect, liniștit, cu un teren foarte bun. Am mai făcut antrenamente pe terenul principal. Înainte ne ajuta și timpul, pentru că am avut o toamnă interesantă și frumoasă, nu a plouat. Am încercat să protejăm pe cât posibil și suprafața de joc, dar la nivel de infrastructură este destul de greu. Pe mine mă interesează strict aspectul sportiv. Eu sper să realizez obiectivele de ordin sportiv, după care ăsta este ultimul lucru la care mă gândesc în momentul de față, unde vom juca dacă vom promova. Nu știu. Se fac eforturi din câte am înțeles, să se consilideze terenul, stadionul. E destul de complicat, se fac niște evaluări, nu le cunosc și nu mă interesează aceste lucruri. Se fac eforturi, asta știu sigur”, a mai declarat Moldovan la Telekom Sport.
„Trebuie să promovez și vreau să promovez și voi promova”
În final, Viorel Moldovan spune ceea ce îl „arde” pe el în acest moment. Antrenorul Chindiei are doar promovarea în cap și nu ia în calcul în nicio clipă ratarea acestui obiectiv. Pentru al patrulea sezon consecutiv de când a revenit în Liga 2, Chindia se află în prima parte a clasamentului, iar acum, mai mult ca niciodată, pare atrasă de gândul accederii în Liga 1.
„Nu încerc, trebuie să promovez și vreau să promovez și voi promova, deci trebuie neapărat. Contractul meu este foarte clar: obiectiv promovarea într-un an de zile. O realizez, se discută un eventual contract să continui la Chindia în prima ligă. Nu o realizez, la revedere, mă duc pe drumul meu, asta este viața, ce să facem. Eu mă gândesc ce am de făcut în următoarele șase luni, nu mă gândesc pe termen lung. La fotbal nu e termen lung. Poți să te gândești dacă ești la Manchester, în altă parte, la Paris, să-ți faci stategie. Nu am timp. Acum mă arde pe mine”, a spus, tranșant, Viorel Moldovan, care, de când e antrenor, a mai dus o echipă în Liga 1, pe Rapid, în sezonul 2013/2014.
Oficialii Chindiei Târgoviște au fixat, în linii mari, programul de pregătire din primele săptămâni ale lui 2019. Reunirea lotului va avea loc pe 10 ianuarie, la stadionul „Eugen Popescu”. Va urma vizita medicală, cel mai probabil la București, și reacomodarea la efort, cu antrenamente la baza proprie. Unul dintre cantonamente va fi efectuat la Mogoșoaia, locație devenită deja tradițională, având în vedere prietenia pe care președintele Marcel Ghergu o are cu FRF. Al doilea stagiu încă nu a fost stabilit.
Articol scris de Marius ANGHEL
captură foto: Telekom Sport